Ierusalim, bilanţ de 8 ani de slujire patriarhală

"Nu m-am simţit niciodată singur!". Patriarhul Twal vorbeşte despre sfârşitul mandatului său

De Daniele Rocchi

"Iubirea lui Dumnezeu m-a însoţit mereu, chiar şi în momentele mai dificile, în această perioadă din viaţă: fie în timpul serviciului diplomatic, de-a lungul a 18 ani, fie în misiunea mea ca patriarh latin de Ierusalim. Mulţumire Providenţei divine şi tuturor celor care au lucrat cu mine în acest timp. Nu m-am simţit niciodată singur". Începe cu o aducere de mulţumire patriarhul latin de Ierusalim, iordanianul Fouad Twal, să povestească la agenţia SIR slujirea sa patriarhală în Biserica "mamă din Ierusalim" începută la 21 iunie 2008. După ce a celebrat acum câteva zile în urmă a 50-a aniversare a hirotonirii sacerdotale, Twal, al doilea patriarh latin de Ierusalim arab, repetă ceea ce a spus la liturghia de la Corpus Domini: "pentru a remedia situaţia violentă şi dezastruoasă în care este cufundat Orientul nostru Mijlociu, trebuie urmată calea deschisă de Cristos însuşi: francheţe, fidelitate şi curaj şi în acelaşi timp umilinţă, milostivire şi iertare reciprocă". Cuvinte în care este posibil să se regăsească sensul slujirii sale pastorale.

Patriarh Twal, există o amintire pe care o purtaţi cu dumneavoastră mai mult decât altele după atâţia ani de slujire în dieceza Patriarhiei care, să amintim, cuprinde Israelul, Palestina, Iordania şi Cipru?

Călătoriile în Ţara Sfântă a lui Benedict al XVI-lea şi a Papei Francisc. Au cunoscut direct situaţia şi contradicţiile în care trăim aici. Am văzut suferinţa lor în faţa tuturor acestor lucruri. Trebuie să spun că rezultatele acestor vizite n-au fost cele care le aşteptam. Papa Francisc a făcut totul pentru a promova pacea între israelieni şi palestinieni ajungând să invite, la 8 iunie în urmă cu doi ani, pe preşedintele Israelului, Peres, şi pe colegul său palestinian, Abu Mazen, în grădinile vaticane pentru a invoca sfârşitul conflictelor din Orientul Mijlociu. Un moment de mare speranţă pentru lume. Din păcate, fără rezultate. Numai după trei zile, premierul Israelului, Netanyahu, a autorizat construirea a 3000 de apartamente în teritoriu palestinian. În acea zi a fost plantat un măslin care, cu toate acestea, continuă să crească, în tăcere. Şi cu el speranţa noastră. Sperăm să se întâmple acelaşi lucru în inima guvernanţilor şi a politicienilor.

În aceşti ani aţi lucrat şi pentru a îmbunătăţi relaţiile diplomatice dintre Sfântul Scaun, Palestina şi Israel, contribuind la acordul fundamental Sfântul Scaun - Palestina şi lucrând la semnarea acordului cu Israel care din păcate rămâne să fie semnat. De ce?

Am avut bucuria de a pune semnătura mea pe acordul ratificat cu Palestina. Cât priveşte acordul fundamental cu Israel, acesta încă trebuie să fie ratificat din 1993. Un alt stat ar fi rupt deja raporturile diplomatice cu Israel - nu este serios ca după atâţia ani să nu se ajungă la o ratificare - însă Sfântul Scaun în mod tradiţional nu rupe niciodată raporturile diplomatice. Trebuie să ne rugăm ca şi acordul cu Israel să fie cât mai repede semnat.

În misiunea dumneavoastră aţi vorbit mereu despre conflictul israeliano-palestinian nerezolvat vreodată, denunţând cu putere ocupaţia militară israeliană, zidul de separare şi coloniile ebraice în teritoriul palestinian. Răni care sângerează şi pe care nici credinţa, nici politica nu reuşesc să le vindece. Această Ţară va vedea vreodată pacea?

Urarea mea este ca într-o zi să se poată trăi ca buni vecini, două state în pace şi nu duşmani. Din păcate, politica este o umbră care acoperă toată viaţa aici în ţara lui Isus. Ocupaţia dăunează şi pe ocupant care se teme pentru siguranţa sa şi făcând astfel devine mai dur, nu are încredere în nimeni, ridică ziduri devenind de fapt prizonier al său însuşi. Exodul creştinilor din Palestina, din Ţara Sfântă este o plagă care se naşte din această situaţie. Acelaşi lucru este valabil pentru Gaza unde, din cauza războiului şi a instabilităţii, comunitatea creştină se subţiază tot mai mult. De fiecare dată când sunt acordate permise sunt puţini aceia care se întorc. Rămân ilegali în Palestina, lipsiţi de documente şi permise, preferând mai degrabă să trăiască astfel decât să se întoarcă în Fâşie. Comunitatea internaţională, în frunte cu Europa, trebuie să impună respectarea dreptului internaţional, fără temeri sau favoritisme.

Una dintre temele îndrăgite de dumneavoastră este aceea a dialogului interreligios şi ecumenic...

Nu avem dreptul să fim obosiţi, disperaţi, să ne oprim. Trebuie să continuăm să dialogăm între lideri religioşi, dar alături de noi trebuie să fie şi capii politici şi militari. Fără aceştia nu putem face paşi concreţi înainte. A dialoga pentru a dialoga nu e suficient şi riscul de a pierde timp este foarte ridicat. Dialogul, pentru ca să se afirme, trebuie să se nască de jos.

Adică?

În şcoli. Mai ales în cele creştine din Ţara Sfântă. Rolul lor în formarea micilor noştri elevi este fundamental. Avem 118 şcoli cu peste 75 de mii de elevi de toate credinţele - învăţăm dialogul, toleranţa şi convieţuirea paşnică. Şcolile sunt mijlocul cel mai sigur pentru a dialoga. Elevii trăiesc, studiază şi se joacă împreună încă de când sunt copii. Din păcate, şcolile creştine din Israel trăiesc un moment dificil. Guvernul ar fi trebuit să acorde 50 de milioane de shekel, pentru a face faţă unei urgenţe financiare născute după tăierea fondurilor statale. Aşteptăm ca pactul stipulat la vremea aceea să fie respectat.

Misiunea de patriarh s-a referit, printre diferitele lucruri, şi la Iordania, ţara dumneavoastră natală. Şi aici nu lipsesc critici şi mă refer la războiul din Siria şi din Irak care a adus sute de mii de refugiaţi. O provocare pe care Biserica o înfruntă cu mare efort...

Bisericile noastre din Iordania duc înainte o mare lucrare de primire şi asistenţă a refugiaţilor irakieni şi sirieni. Este lăudabilă angajarea atâtor tineri şi familii iordanieni ajutaţi de Caritas şi de atâtea Biserici internaţionale. O mulţumire deosebită aş vrea să adresez Sfântului Scaun şi CEI care susţine atâtea proiecte ale noastre. Din păcate, lipsa unui viitor clar pune la grea încercare atâţia migranţi. Ar vrea să poată munci, să meargă la şcoală, să aibă posibilităţi de a trăi cu demnitate aşteptând să se întoarcă în ţările lor. Mulţi merg în Australia, Canada sau SUA, şi nu se vor mai întoarce. Gândul meu se îndreaptă şi spre ei şi spre toţi cei care suferă datorită războiului din Irak şi din Siria.

(După agenţia SIR, 7 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

0xeeeeee

lecturi: 10.