Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Diviziunile și contrastele dintre Biserici pun în pericol Sinodul panortodox din Creta

De Fady Noun

Desfășurarea marelui Sinod panortodox (ansamblul celor 14 patriarhii și Biserici ortodoxe), care ar trebui să se reunească la Creta de la 18 la 27 iunie 2016, este în mare pericol. La mai puțin de două săptămâni de la începutul lucrărilor, Patriarhia de Antiohia a cerut să se amâne reuniunea, pe care ea o consideră contrară tradiției conciliare ortodoxe "lipsind o soluție acceptabilă la conflictul care o vede opusă Ierusalimului, datorită jurisdicției asupra ortodocșilor din Qatar".

De fapt, Biserica din Antiohia a rupt comuniunea cu Ierusalimul, ca urmare a numirii din partea acesteia din urmă a unui episcop în Qatar, teritoriu care n-ar fi sub jurisdicția sa.

Într-o notă difuzată ieri de secretariatul patriarhiei greco-ortodoxe de Antiohia se subliniază că "dacă Sinodul ar trebui să se desfășoare în umbra unei rupturi a comuniunii între două Biserici apostolice, asta ar face să se înțeleagă că participarea la dezbaterile sinodale este posibilă și fără participarea la sfânta euharistie". Toate acestea, continuă comunicatul, "ar face ca Sinodul să-și piardă caracterul său ecleziologic și l-a îmbrăca într-un caracter pur administrativ, cu o abordare contrară obișnuitei tradiții conciliare ortodoxe". Documentul adaugă că astăzi lipsește "climatul de iubire și fraternitate în Cristos" care ar trebui să caracterizeze un astfel de sinod, manifestare a "unității Bisericilor ortodoxe". De altfel, se știe bine că patriarhul ecumenic Bartolomeu I a propus ca examinarea acestei probleme, astăzi secundară, să fie suspendată până la sfârșitul marelui Sinod.

Nota subliniază că "ordinea de zi a Sinodului și respectivele documente pregătitoare nu tratează, așa cum s-a prevăzut într-un prim moment, provocările înfruntate de poporul credincioșilor, mai ales tinerii [...] nici cea a relațiilor dintre Biserica ortodoxă și lumea contemporană".

În sfârșit, patriarhia de Antiohia exprimă dezamăgire cu privire la faptul că "problema calendarului liturgic pentru unificare Paștelui" a fost înlăturată din ordinea de zi a Sinodului general, "în pofida importanței sale pentru poporul ortodox cu sediul din Antiohia, care spera să obțină de la Biserica ortodoxă universală o luare de poziție pastorală în această materie".

Și Bulgaria

Patriarhia de Antiohia nu este singura care cere amânarea Sinodului panortodox. Și Biserica bulgară a cerut amânarea lui datorită problemelor de natură organizatoare și datorită dezacordurilor persistente cu privire la textele supuse votării, și nu exclude ipoteza boicotului.

Desfășurarea acestui eveniment istoric - primul după schisma din 1054 - care este în pregătire de peste 50 de ani, nu poate să fie făcută în lipsa chiar și numai a uneia dintre Bisericile autocefale.

De vinerea trecută, 3 iunie, Sinodul Bisericii ortodoxe ruse - care singură cuprinde jumătate din lumea ortodoxă, cu cei 150 de milioane de credincioși ai săi - exercită presiuni asupra patriarhiei de Constantinopol pentru ca să indice o reuniune de urgență a ansamblului Bisericilor, care să se țină cel târziu la 10 iunie, pentru a încerca să aplaneze controversele, dar se pare că lipsește timpul pentru a accepta această provocare.

În realitate ținerea "sfântului și marelui" Sinod, confirmat în contextul sinaxei de la Chambéry din ianuarie, se datorează în mare parte tenacității patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I.

Actualizarea ortodoxiei

Conform cotidianului La Croix "dacă punctele inserate în ordinea de zi sunt departe de a rezolva diviziunile acumulate în cursul secolelor, Bartolomeu nu vrea ca acesta să fie un eveniment scop în sine însuși, ci începutul unui lung proces de actualizare a ortodoxiei. Iată pentru ce el a limitat înadins discuțiile cu privire la textele din ordinea de zi, limitându-se să ajungă într-un prim moment la un consens de bază cu privire la chestiuni". O sursă apropiată patriarhiei afirmă că "aspectul preponderent până la urmă este tocmai faptul de a se reuni, pentru a trimite lumii un semnal de unitate". Totuși, dincolo de conflictul care are opuse Antiohia și Ierusalimul, există și Bisericile mai intransigente (Bulgaria, Georgia) care refuză să-l urmeze pe Bartolomeu în acest ideal. Astăzi principalele elemente de discordie se referă la căsătorie, la relațiile dintre Biserica ortodoxă și lumea contemporană și relațiile cu celelalte confesiuni creștine, cu termenul ecumenism care în ochii celor mai conservatori asumă un caracter de erezie.

În afară de asta merită de notat că după ce s-a îndoit îndelung cu privire la participarea sa la conciliu, Moscova a atenuat propria poziție în urma întâlnirii dintre patriarhul Kiril și papa Francisc în Cuba, în februarie.

(După agenția AsiaNews, 8 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat