Sfântul şi marele conciliu al Bisericii Ortodoxe

General, dar nu ecumenic

De Hyacithe Destivelle

De la 19 la 26 iunie 2016 se va reuni Sfântul şi marele conciliu al Bisericii Ortodoxe, numit şi conciliu panortodox. Deschiderea oficială va fi marcată de o concelebrare panortodoxă a dumnezeieştii liturgii euharistice, în catedrala "Sfântul Minas" la Heraklion, în ziua de Rusalii, celebrate la 19 iunie după calendarul ortodox. Prevăzut de peste un secol, pregătit de peste cincizeci de ani, este vorba despre un eveniment istoric nu numai pentru Biserica Ortodoxă, ci şi pentru întreaga lume creştină.

Este evident că trebuie să ne oprim înainte de toate asupra titlului acestei adunări. Biserica Ortodoxă a definit acest eveniment, în limbile diferite de greacă, drept un conciliu şi nu ca un sinod. De fapt, deşi termenii sinod şi conciliu sunt sinonime, în ortodoxie s-a impus obiceiul de a rezerva cuvântul "sinod" unui consiliu episcopal permanent, Sfântul Sinod, în timp ce termenul "conciliu" desemnează în general adunarea tuturor episcopilor, la nivel fie regional, fie universal. În acest caz este vorba tocmai de al doilea tip de adunare, dată fiind importanţa sa, pentru că va fi un conciliu al Bisericii Ortodoxe în ansamblul său. Regulamentul său va fi particular: deciziile nu vor proveni din votul fiecărui episcop, ci din consensul Bisericilor reprezentate.

Totuşi Biserica Ortodoxă a avut grijă să desemneze acest conciliu ca "sfânt şi mare", şi nu ca "ecumenic". Această alegere, după cât se pare, a fost motivată de diferite motivaţii. Înainte de toate, pentru ortodoxie, ecumenicitatea unui conciliu nu derivă în primul rând din conformitatea sa cu criterii canonice, legate de convocarea sau de compoziţia sa, ci de receptarea sa din partea întregii Biserici: aşadar numai a posteriori un conciliu poate să fie recunoscut ca ecumenic.

În afară de asta, apropiatul conciliu, contrar celor din primul mileniu, nu va trata chestiuni dogmatice. Şi în sfârşit, şi mai ales, ortodoxia consideră că schisma din 1054 dintre Biserica Romei şi cea a Constantinopolului împiedică un conciliu să fie cu adevărat ecumenic, pentru că lipseşte Biserica din Occident. Pentru aceasta Biserica Ortodoxă a putut să-i reproşeze Bisericii Catolice că numeşte ecumenice conciliile sale generale din cel de-al doilea mileniu. În acest sens, titlul de Sfânt şi mare conciliu este ecumenic, tocmai pentru că Biserica Ortodoxă n-a voit, în lipsa Bisericii din Occident, să-i atribuie acest titlu.

În sfârşit să ne oprim asupra celui de-al treilea element: un conciliu "al Bisericii Ortodoxe" şi nu "al Bisericilor ortodoxe". Există actualmente paisprezece Biserici ortodoxe de tradiţie bizantină, caracterizate de faptul că recunosc cele şapte concilii ecumenice din primul mileniu (ca Biserica catolică, dar contrar Bisericilor numite "ortodoxe orientale" de tradiţie siriacă, coptă sau armeană, care recunosc numai primele trei concilii ecumenice şi de aceea sunt numite "precalcedoniene"). Aceste Biserici Ortodoxe se definesc "autocefale" pentru că fiecare este prezidată de propriul primat, care are titlul de patriarh, de mitropolit sau de arhiepiscop. Se definesc şi "locale", pentru că au jurisdicţie asupra unui teritoriu determinat. Aceste Biserici au toate un loc precis în ordinea (taxis) Bisericilor, fixată în diptice (rugăciunea pentru Biserici în liturgia euharistică).

Deşi sunt autocefale, aceste Biserici ortodoxe împărtăşesc între ele comuniunea deplină în sacramente, unanimitatea în aceeaşi credinţă, respectarea aceloraşi reguli canonice fundamentale: aşadar formează o singură Biserică Ortodoxă. Apropiatul conciliu panortodox va avea ca obiectiv propriu acela de a manifesta unitatea acestor Biserici în conciliaritatea lor. De la separarea cu Roma, Patriarhia de Constantinopol ocupă primul loc ca primus inter pares în ordinea acestor Biserici, ceea ce îi conferă o anumită precedenţă în iniţiativele care se refereau la ansamblul Bisericilor surori, îndeosebi în ceea ce priveşte convocarea şi preşedinţia conciliilor.

În sfârşit trebuie spuse câteva cuvinte despre termenul "panortodox", folosit şi pentru a desemna conciliul, care reia adjectivul folosit pentru a califica acele conferinţe inaugurate la începutul anilor Şaizeci. Acest termen permite să se înţeleagă mai bine particularitatea şi caracterul istoric al apropiatului eveniment. De fapt, contrar cu ceea ce uneori se spune, în al doilea mileniu Bisericile ortodoxe au ţinut multe concilii inter-ortodoxe, pentru a trata chestiuni care aveau nevoie de un răspuns comun. Se pot cita îndeosebi conciliile isihaste din secolul al XVI-lea despre învăţătura lui Grigore Palamas, conciliul de la Iaşi din 1642 care a aprobat mărturisirea de credinţă a mitropolitului Petru Moghilă, sau mai recent, conciliul din Constantinopol, în 1872 (şi el numit "sfânt şi mare") care a condamnat etnofiletismul. Însă acele concilii nu privesc ansamblul Bisericilor ortodoxe: erau desigur inter-ortodoxe, dar nu panortodoxe. Următorul Sfânt şi mare sinod, cu voia lui Dumnezeu, va reuni în schimb ansamblul Bisericilor ortodoxe.

Unitatea ortodoxă interesează desigur mulţi ortodocşi, pentru că dificultăţile în raporturile dintre Biserici ortodoxe constituie o piedică serioasă în calea dialogului teologic şi chiar a mărturiei comune a catolicilor şi a ortodocşilor în lume. Patriarhul ecumenic Bartolomeu, în enciclica sa din 20 martie, cu privire la convocarea conciliului, a confirmat asta în mod elocvent: "Timpurile sunt critice şi unitatea Bisericii trebuie să constituie un exemplu de unitate pentru omenirea sfâşiată de diviziuni şi conflicte. Aşadar, fie ca acest conciliu panortodox să poată fi cu adevărat sfânt şi mare".

(După L'Osservatore Romano, 8 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 15.