Concert de muzică sacră în catedrala din Iaşi

Duminică seară, 26 iunie 2016, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi a avut loc un concert de muzică sacră Israel în Egipt, de G.F. Händel, interpretat de corul mare al catedralei, sub bagheta dirijorului pr. Florin Spătariu.

Concertul s-a înscris în seria marilor lucrări de muzică sacră susţinute de Corul Catedralei în ultimii ani, cum ar fi: Requiem şi Misa Încoronării de W.A. Mozart, Requiem de G. Fauré, Coronation Anthems şi oratoriul Messiah de G.F. Händel şi alte creaţii de referinţă majoră pentru activitatea muzicală a catedralei şi cea culturală a Iaşului.

Traducerea sonoră a unor secţiuni din oratoriul Israel în Egipt a fost realizată în premieră în oraşul Iaşi. Corul a fost acompaniat de orchestra "Tineri interpreţi ieşeni" şi organistul Octavian Bişoc, avându-i ca solişti pe Alexandru Savin, Daniel Mateianu, Mihaela Blându şi Luiza Torboli.

Muzicianul german, naturalizat englez, G.F. Händel este unul dintre cei mai iubiţi şi cântaţi muzicieni din istoria barocului şi a muzicii în general. În domeniul genului oratoriu el a compus 22 de opusuri, însumând o cantitate uriaşă de muzică sacră.

Oratoriul sacru, ca gen muzical, a apărut la începutul secolului al XVII-lea. Era cântat în special în timpul Postului Mare, o perioadă în care, datorită sobrietăţii liturgice specifice, în majoritatea oraşelor europene înceta reprezentarea operelor, iar sediile teatrelor se închideau

Compunerea muzicii oratoriului Israel în Egipt a durat o lună. Prima reprezentare a avut loc la 4 aprilie 1739 la Teatrul Regal din Londra.

Textul conţine versete luate doar din Biblie, mai exact din Exod şi din Psalmi, cu foarte mici intervenţii ale lui Carl Jennens, autorul-libretist al oratoriului.

Scena biblică redă una dintre cele mai mari intervenţii divine în istoria poporului evreu: ieşirea din robia Egiptului şi trecerea Mării Roşii.

Oratoriul descrie aşadar, în prima parte, plăgile cu care e lovit Egiptul de către Domnul pentru că faraonul nu permite plecarea evreilor din sclavie, iar în partea a doua prezintă cântecul de libertate al evreilor după trecerea Mării Roşii.

Din cele 10 plăgi dezlănţuite asupra Egiptului, în această seară vom audia câteva dintre cele mai reprezentative, cum ar fi: apa Nilului se transformă în sânge; broaştele din Nil invadează casa lui faraon; întunericul cuprinde Egiptul; şi necruţătoarea moarte loveşte în primii născuţi ai egiptenilor.

Fiind constrâns de forţa semnelor divine, faraonul eliberează până la urmă pe fiii lui Israel din sclavie. Din acest moment, Israelul a început să existe ca popor şi să aibă o identitate proprie. Aceea a fost "ziua sa de naştere". Amintirea acestui episod extraordinar a devenit aşa de importantă pentru poporul ebraic încât fiecare tată de familie era obligat să-l relateze copiilor: "Eram sclavi ai faraonului, în Egipt, şi Domnul ne-a scos cu mână puternică" (Dt 6, 21).

Gândind textul şi muzica, Händel a încredinţat discursul aproape integral corului, creând astfel o comunitate de credincioşi care se încredeau în providenţa divină. De ce a procedat astfel?

În timpul său, existau câteva curente relativiste, printre care deismul. Această orientare filozofico-relogioasă afirma existenţa lui Dumnezeu numai în calitate de cauză primară şi impersonală a lumii, negând ideea intervenţiei sale ulterioare: Dumnezeu, spuneau deiştii, după ce a creat lumea, nu mai exercită nici o influenţă asupra ei.

Händel combate deismul în mod irevocabil cu acest oratoriu: aici totul este providenţă şi purtare de grijă. Dumnezeu nu este nici pe departe indiferent faţă de poporul evreu, ci este prezent prin semne ieşite din comun.

Un comentator de la London Daily Post expune o memorabilă caracterizare a oratoriului Israel în Egipt: "În timp ce Anglia este fărâmiţată de sclavie, bigotism şi separări de tot felul, Händel oferă, prin oratoriul său, cea mai nobilă adoraţie şi cel mai bun tribut Divinităţii".

Omul credincios, în viziunea lui Händel, este cu atât mai liber cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, iar a crede nu este o slăbiciune, ci o forţă.

Domnul să îi binecuvânteze pe toţi cei care au făcut posibilă audiţia acestor armonii sufleteşti şi culturale!

Pr. Cristian Bîrnat

* * *

Înregistrarea concertului:

lecturi: 27.