Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

O lume, atâtea misiuni

Adoptat de conciliul ortodox primul document

De Hyacinthe Destivelle

Sfântul și marele conciliu al Bisericii Ortodoxe a început lucrările sale, la 20 și 21 iunie, cu examinarea documentului intitulat Misiunea Bisericii ortodoxe în lumea contemporană. Este foarte semnificativ că primul text analizat de conciliu este despre misiune. De fapt, documentul figurează pe primul loc în ordinea de zi a reuniunii din Creta, în timp ce era pe ultimul loc în cea stabilită de prima conferință preconciliară în 1976. A treia conferință panortodoxă preconciliară din 1986 l-a publicat, pentru prima dată, cu titlul Contribuția Bisericii ortodoxe la realizarea păcii, a dreptății, a libertății, a fraternității și a iubirii dintre popoare și la suprimarea discriminărilor rasiale și altele. Titlul de atunci, care a rămas ca subtitlu al documentului actual, era fără îndoială marcat de vocabularul și de problematicile epocii în care a fost pus la punct.

Și totuși textul însuși - care a fost modificat ulterior - nu numai că nu este învechit, ci este încă foarte actual, fără îndoială datorită inspirației sale profund biblice și patristice. Teologul ortodox Olivier Clément, când a văzut prima versiune din 1986, s-a declarat chiar "uimit" de text, pe care l-a considerat "cel mai profund și, în definitiv, cel mai important, dintre toate cele care au fost elaborate de această conferință [din 1986]". Conform lui Clément documentul constituia "o mărturie magnifică a teologiei și a antropologiei ortodoxe aplicate situației noastre istorice".

De fapt e vorba tocmai de antropologie și nu de misiunea înțeleasă ca "evanghelizare" cu principiile sale, instrumentele sale și scopurile sale, cum ar putea gândi un cititor catolic deja pornind de la titlul său. Textul se concentrează asupra misiunii principale a Bisericii ortodoxe: a vesti omul nou, reînnoit în Cristos.

De fapt, cum explică introducerea, "Biserica nu rămâne indiferentă la problemele omului în toate epocile, dimpotrivă participă la angoasa sa și la problemele sale existențiale". Cuvântul Bisericii "nu are ca scop principal acela de a denunța, de a judeca sau de a condamna lumea (cf. In 3,17 și 12,47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia împărăției lui Dumnezeu, speranța și certitudinea că răul, sub orice formă a sa, nu are ultimul cuvânt și că nu trebuie lăsat să-și urmeze parcursul său".

Așa cum arată acest text, tonul documentului este în mod categoric pozitiv, mai ales la începutul său. Cuprinde șase capitole. Primul, intitulat Valoarea persoanei umane, se întoarce la izvorul antropologiei creștine: omul este creat după chipul lui Dumnezeu și "scopul întrupării Logosului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului". Capitolul următor, cu titlul Libertate și responsabilitate, a fost scris într-o epocă în care mare parte dintre Bisericile ortodoxe se afla sub jugul comunist. Firul său conducător este că libertatea, care "îl face pe om capabil să înainteze nedefinit spre perfecțiunea spirituală, dar, în același timp, comportă riscul neascultării", este indisociabil de responsabilitate. De fapt, "libertatea fără responsabilitate și fără iubire până la urmă conduce la pierderea libertății".

Pacea și dreptatea sunt obiectul celui de-al treilea capitol. Pacea creștină este "mai mare și esențială decât cea promisă de lume". Este "pacea de sus pe care Biserica ortodoxă o dorește mereu în mod viu în rugăciunile sale zilnice". Această pace este "sinonim al dreptății" (Clement de Alexandria) și "își are originea în reconcilierea omului cu Tatăl ceresc". Pacea și dreptatea sunt înainte de toate daruri, dar depind și de "sinergia umană". De fapt - subliniază textul preluându-l pe Vasile cel Mare - "nu există nimic așa de specific creștin ca munca în favoarea păcii".

Titlurile celui de-al patrulea și al cincilea capitol, respectiv Pacea și prevenirea războiului și Biserica în fața discriminărilor, au fost inițial inspirate din contextul anilor șaptezeci și optzeci, marcate de pacifismul și de lupta împotriva oricărei forme de segregări. Însă conținutul lor, actualizat, rămâne foarte pertinent. Textul denunță nu numai "persecuțiile creștinilor și a altor comunități din cauza credinței lor în Orientul Mijlociu și în altă parte, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul său istoric", dar și "războaiele provocate de naționalism și cele care provoacă epurări etnice, schimbări de granițe statale și ocuparea de teritorii".

Ultimul capitol, intitulat Misiunea Bisericii ortodoxe ca mărturie de iubire în diaconie, este lung aproape ca primele cinci împreună. Rezumă principiile fundamentale ale diferitelor aspecte ale doctrinei sociale creștine, tratând pe rând următoarele teme: economia, speculația, prăpastia dintre bogați și săraci, foametea, consumismul, rolul mass-mediei, secularizarea, ecologia, cercetarea științifică, bioștiințele, familia și căsătoria.

Unii ar putea să se plângă datorită faptului că documentul rămâne foarte teoretic și nu face nicio mențiune a experienței istorice a Bisericilor ortodoxe, în special despre perioada dureroasă pe care au trăit-o în Europa de est a secolului al XX-lea în raporturile lor cu statele. Dar acolo era vorba de a stabili principii. În mod deosebit, cu acest document, Bisericile ortodoxe s-au dotat, pentru prima dată, cu un text comun cu privire la concepția lor despre om, creat după chipul lui Dumnezeu, și cu privire la repercusiunile sociale ale acestei concepții în lumea contemporană. Desigur, există alte documente ortodoxe cu privire la această temă, mai ales Fundamentele doctrinei sociale, aprobat de sinodul episcopal al Bisericii ortodoxe ruse în 2000. Însă interesul textului se află în faptul că a fost pregătit de toate Bisericile ortodoxe și în faptul că a fost adoptat, cu câteva mici modificări, de sfântul și marele lor conciliu.

Se speră ca el să fie acceptat în continuare și de Bisericile absente la reuniunea din Creta, pentru ca această antropologie creștină să constituie baza comună a mărturiei ortodoxiei în lume. Se speră de asemenea, cum dorește însuși documentul, ca să poată contribui la "promovarea în orice direcție a colaborării inter-creștine pentru a salvgarda valoarea omului și, desigur, acel bun care este pacea, în așa fel încât eforturile pașnice ale creștinilor, fără excepții, să dobândească mai mare greutate și mai mare forță".

(După L'Osservatore Romano, 23 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat