"Să folosim păcatul nostru ca receptacul al milostivirii"

De Iacopo Scaramuzzi

A folosi ca receptacul al milostivirii însuşi păcatul nostru. Este invitaţia pe care papa Francisc a adresat-o celor peste şase mii de preoţi care iau parte la Jubileul preoţilor, subliniind că "nimeni nu este mai bun" pentru a ajuta să îngrijească răul altuia "decât cel care menţine vie experienţa că a fost obiect al milostivirii cu privire la acelaşi rău" şi că "numai o Biserică aptă să protejeze faţa oamenilor care bat la uşa sa este aptă să le vorbească despre Dumnezeu". Cu o imagine colorată pontiful a spus că milostivirea "nu ne face photoshop-ul, ci cu înseşi firele mizeriilor şi ale păcatelor noastre, împletite cu iubire de Tatăl, ne ţese în aşa mod încât sufletul nostru se reînnoieşte recuperând adevărata sa imagine, cea a lui Isus", subliniind că un preot care în momentele întunecate ştie să plângă în faţa sfintei Fecioare Maria "este un preot bun pentru că este un fiu bun şi va fi un părinte bun".

Papa: "Bisericile fără milostivire sunt contraproductive"

Papa dezvoltă astăzi în jurul temei jubiliare a milostivirii trei meditaţii în trei bazilici papale, la "San Giovanni in Laterano" la ora a treia (10.00), la "Santa Maria Maggiore" la ora a şasea (12.00) şi în sfârşit, după-amiază, la "San Paolo fuori le mura" pentru ora a noua (16.00). Evenimentul este transmis direct de Tv2000. Dimineaţa, într-un tweet, papa Francisc a invitat să se urmărească meditaţiile pe situl Jubileului www.im.va. Meditaţiile papale sunt evenimentul culminant al acestui Jubileu al preoţilor care se desfăşoară la Roma de ieri până mâine.

Într-un soi de meditaţie la meditaţia de dimineaţă la "San Giovanni in Laterano" intitulată "de la distanţă la sărbătoare", Papa a invitat să "utilizăm ca receptacul al milostivirii însuşi păcatul nostru", subliniind că "nimic nu uneşte mai mult cu Dumnezeu ca un act de milostivire" şi că milostivirea are un aspect mai feminin, "iubirea maternă viscerală", şi un aspect mai masculin, "fidelitatea puternică a Tatălui care mereu susţine, iartă şi îi repune pe drum pe fiii săi". Este "la îndemâna tuturor să acţioneze cu milostivire", a spus Francisc, "a simţi compasiune faţă de cel care suferă, a se înduioşa faţă de cel care are nevoie, a se indigna, a-şi răsuci viscerele în faţa unei nedreptăţi clare şi a începe imediat să se facă ceva concret, cu respect şi duioşie, pentru a remedia situaţia". Vorbind despre milostivire, a spus Jorge Mario Bergoglio, "mie îmi place să folosesc formula verbală: «Trebuie dată milostivire, misericordiar în spaniolă, pentru a primi milostivire, pentru fi milostiviţi». «Dar, Părinte, asta nu e italiană!» - «Eh, da!». Dar este forma pe care eu o găsesc pentru a merge înăuntru", a spus papa. În rugăciune, "dialogul nostru cu Domnul trebuie să se concretizeze asupra păcatului meu care cere să se pună în mine milostivirea ta, Doamne, unde simt mai multă ruşine şi doresc mai mult să repar", pentru că "milostivirea se contemplă în acţiune". Aşadar, în rugăciune Francisc i-a invitat pe preoţi să ceară "să devină preoţi tot mai capabili să primească şi să dea milostivire", dorind şi o "convertire instituţională şi pastorală" în aşa fel încât Biserica să folosească propriile structuri "pentru a primi mai bine milostivirea lui Dumnezeu şi pentru a fi mai milostivi cu alţii" şi a evita ca ele să se transforme "în ceva foarte diferit şi contraproductiv".

Intrând în tema primei meditaţii, papa a subliniat că "dacă milostivirea evangheliei este un exces al lui Dumnezeu, o revărsare nemaiauzită, primul lucru care trebuie făcut este să privim unde lumea de astăzi, şi fiecare persoană, are mai mult nevoie de un astfel de exces de iubire". De aici, ilustrând parabola tatălui milostiv, adesea supranumită parabola fiului risipitor, papa a subliniat că este necesar "a menţine inima între două extreme", demnitatea şi ruşinea: "În acest loc unde sunt demnitatea şi ruşinea putem percepe cum bate inima Tatălui nostru" şi este posibil "să simţim cum acea bătaie a inimii Tatălui se uneşte cu bătaia inimii noastre". "Murdari, impuri, meschini, vanitoşi - vanitatea, este păcatul preoţilor - egoişti şi, în acelaşi timp, cu picioarele spălate, chemaţi şi aleşi, meniţi să distribuim pâinile înmulţite, binecuvântaţi de oamenii noştri, iubiţi şi îngrijiţi. Numai milostivirea face suportabilă acea poziţie. Fără ea ori ne credem drepţi ca fariseii ori ne îndepărtăm ca aceia care nu se simt vrednici. În ambele cazuri se împietreşte inima. Ori când ne simţim drepţi ca fariseii, ori când ne îndepărtăm ca aceia care nu se simt vrednici. Eu nu mă simt vrednic, dar nu trebuie să mă îndepărtez: acolo trebuie să fiu, în ruşine cu demnitate, amândouă împreună!"

Papa, care i-a invitat pe preoţi să recitească enciclica lui Pius al XII-lea despre inima preasfântă a lui Isus, a stigmatizat riscul "clerical" de a-i trata pe păcătoşi ca un "caz": nu trebuie "redusă concreteţea iubirii lui Dumnezeu, a ceea ce ne dă Dumnezeu, a persoanei, la un caz", a spus el: "Aşa mă dezlipesc şi nu-mi revine mine. Şi aşa nu-mi murdăresc mâinile; şi aşa fac o pastoraţie curată, elegantă...". În schimb, milostivirea implică în viaţa celuilalt şi îi conferă "demnitate". Francisc s-a oprit în sfârşit asupra câtorva caracteristici ale acestei milostiviri. Radicalitatea sa, care se naşte din conştiinţa profundă a propriului păcat: "Unul nu merge în farmacie şi spune: «Prin milostivire, daţi-mi o aspirină!». Prin milostivire cere să-i dea morfină pentru o persoană care este pradă unor dureri atroce ale unei boli terminale. Sau totul sau nimic! Se merge până la capăt sau nu se înţelege nimic!" Şi excesivitatea sa: "Întotdeauna milostivirea este exagerată, este excesivă! Persoanele cele mai simple, păcătoşii, bolnavii, posedaţii..., sunt imediat ridicaţi de Domnul, care-i face să treacă de la excludere la includere deplină, de la distanţă la sărbătoare".

În a doua meditaţie, desfăşurată la amiază în bazilica "Santa Maria Maggiore", papa a aprofundat conceptul de milostivire ca "receptacul": "Receptaculul milostivirii este păcatul nostru". Adesea, a spus Francisc, "se întâmplă că păcatul nostru este ca o strecurătoare, ca o oală găurită din care curge harul în puţin timp". Şi în schimb, cu l-a învăţat Domnul pe Petru, trebuie "iertat de şaptezeci de ori câte şapte", pentru că "Dumnezeu nu este pelagian", nu numai că "nu încetează să ne ierte, ci reînnoieşte şi burduful în care primim iertarea sa. Foloseşte un burduf nou pentru vinul nou al milostivirii sale, ca să nu fie ca o haină peticită sau un burduf vechi".

"În exercitarea acestei milostiviri care repară răul altuia, nimeni nu este mai bun, pentru a ajuta la îngrijirea lui, decât cel care menţine vie experienţa de a fi fost obiect al milostivire cu privire la acelaşi rău", a spus papa. "Între cei care lucrează pentru a combate dependenţele, cei care s-au răscumpărat de obicei sunt cei care înţeleg mai bine, ajută şi ştiu să ceară de la alţii. Şi cel mai bun duhovnic este de obicei cel care se spovedeşte mai bine". Pentru a exemplifica acest concept, papa a trecut în revistă exemplul unei serii de sfinţi, pentru că "aproape toţi marii sfinţi au fost mari păcătoşi sau, ca sfânta Tereza, erau conştienţi că era pur har prevenitor faptul de a nu fi fost mari păcătoşi".

Paul "este cel mai înţelegător şi milostiv faţă de cei care erau aşa cum a fost el".

Petru "a fost vindecat în rana cea mai profundă care se poate avea, aceea de a-l tăgădui pe prieten", până acolo încât "l-a făcut papă". Semnul lui Petru răstignit cu capul în jos, a subliniat Bergoglio, "este probabil cel mai elocvent al acestui receptacul al unui cap încăpăţânat care, pentru a putea primi milostivire, se pune în jos şi în timp ce oferă mărturia supremă de iubire faţă de Domnul său. Petru nu vrea să-şi încheie viaţa spunând: «Am învăţat lecţia», ci spunând: «Deoarece capul meu nu va învăţa niciodată, îl pun în jos». Mai sus decât toate, picioarele spălate de Domnul".

Ioan "pare unul dintre acei bunici buni care vorbesc numai despre iubire, el care a fost «fiul tunetului»".

Augustin "va găsi acel mod creativ de a umple cu iubire timpul pierdut, scriind Confesiunile sale". Pentru Francisc, "probabil receptaculul definitiv, care a devenit răni reale, mai mult decât sărutarea leprosului, căsătoria cu doamna sărăcie şi a simţi orice creatură ca soră, a fost probabil faptul de a trebui să păstreze în tăcere milostivă ordinul pe care l-a întemeiat". Despre Ignaţiu, întemeietor al iezuiţilor, "putem intui cât era de mare acea dorinţă de laudă deşartă, care a fost transformată într-o aşa căutare a celei mai mari glorii a lui Dumnezeu". Sfântul paroh de Ars, despre care a scris Georges Bernanos, spunea: "A se urî este mai uşor decât se crede. Harul constă în a se uita pe sine". Receptaculul parohului argentinian Brochero, preot canonizat, era însuşi trupul său lepros, "el, care visa să moară galopând, trecând printr-un fluviu pentru a merge să dea ungerea vreunui bolnav". De multe ori, a spus papa care l-a citat şi pe cardinalul Van Thuan, "lucrurile noastre rămân la jumătate şi, de aceea, a ieşi din noi înşine este mereu un har. Ne este dat să «lăsăm lucrurile» ca să le binecuvânteze şi să le perfecţioneze Domnul. Noi nu trebuie să ne preocupăm mult".

Francisc a încheiat a doua sa meditaţie oprindu-se îndelung asupra figurii Mariei "ca recipient şi izvor al milostivirii" şi scoţând în evidenţă, în urma propriei rugăciuni silenţioase în faţa Guadalupanei în timpul recentei călătorii în Mexic, patru "moduri de a privi" ale Mariei, "moduri pe care le are sfânta Fecioară Maria de a privi, în special pe preoţii săi, pentru că prin intermediul nostru vrea să-i privească pe oameni".

Înainte de toate, Maria "ne priveşte în aşa fel încât unul se simte primit în sânul ei": "Dacă uneori observaţi că s-a împietrit privirea voastră, din cauza muncii sau din cauza oboselii, se întâmplă tuturor, că atunci când vă apropiaţi de oameni simţiţi deranj sau nu simţiţi nimic, priviţi din nou la ea, priviţi-o cu ochii celor mai mici dintre oamenii voştri, care cerşesc hrană de sânul mamei, şi ea vă va purifica privirea de orice «cataractă» care nu lasă să fie văzut Cristos în suflete, vă va vindeca de orice miopie care face deranjante nevoile oamenilor, care sunt cele ale Domnului întrupat, şi de orice prezbitism care pierde detaliile, litera mică, unde se joacă sensul persoanei şi al familiei, nota scrisă «mic», unde se joacă realităţile importante ale vieţii Bisericii şi a familiei", a spus papa.

În al doilea rând, Maria observă "ţesând, văzând cum poate să combine spre bine toate lucrurile pe care le aduc oamenii voştri". Milostivirea, a spus papa, "nu ne «pictează» din exterior o faţă de om cumsecade, nu ne face cu photoshopul, ci cu înseşi firele mizeriilor şi ale păcatelor noastre, împletite cu iubire de Tată, ne ţese în aşa fel încât sufletul nostru să se reînnoiască recuperând adevărata sa imagine, aceea a lui Isus".

Al treilea mod este cel al atenţiei: "Un preot care se face impermeabil în faţa privirilor este închis în el însuşi. A păzi în noi pe fiecare dintre ei, păstrându-i în inimă, ocrotindu-i. Numai o Biserică aptă să ocrotească faţa oamenilor care bat la uşa sa este capabilă să le vorbească despre Dumnezeu. Dacă nu descifrăm suferinţele lor, dacă nu ne dăm seama de necesităţile lor, nu le vom putea oferi nimic".

În sfârşit, Maria "priveşte în mod «integru», unind totul, trecutul, prezentul şi viitorul nostru": "Când voi, preoţii, aveţi momente întunecate, urâte - a spus papa preoţilor - când nu ştiţi cum să vă descurcaţi în locul cel mai intim al inimii voastre, eu spun: priviţi-o pe mama, numai atât, mergeţi acolo şi lăsaţi-vă priviţi de ea, în tăcere, chiar adormind acolo, asta va face ca în acele momente urâte, poate cu atâtea greşeli pe care le-aţi făcut şi v-au dus acolo, va face din această murdărie receptacul de milostivire. A ne lăsa priviţi şi a plânge. Când găsim un preot care este capabil de asta, pot spune că este un preot bun pentru că este un fiu bun şi va fi un părinte bun".

(După Vatican Insider, 2 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.