Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus

Izvor de milostivire

De Maria Barbagallo

Răsunau dramatice cuvintele lui Leon al XIII-lea când, la 25 mai 1899, propunea lumii creştine consacrarea omenirii la preasfânta inimă a lui Isus. În scrisoarea enciclică Annum sacrum, Leon al XIII-lea spunea: "În aceste ultime timpuri s-a făcut totul pentru a ridica un zid de despărţire între Biserică şi societatea civilă. În constituţii şi în guvernul statelor nu se ţine cont deloc de autoritatea dreptului sacru şi divin, cu intenţia de a exclude orice influenţă a religiei în convieţuirea civilă. În acest mod se intenţionează să se smulgă credinţa în Cristos şi, dacă ar fi posibil, să fie izolat însuşi Dumnezeu de pe pământ. Cu atâta insolenţă a sufletelor, oare trebuie să ne mirăm că mare parte din omenire a fost nimicită de această dezordine şi este în prada unei tulburări aşa de grave încât să nu mai lase pe nimeni să trăiască fără temeri şi pericole?"

Papa Leon vorbea despre o consacrare personală, în afară de cea mondială, susţinând că preasfânta inimă a lui Isus era unicul remediu pentru relele omenirii: "Numai aşa vom putea vindeca atâtea răni. Numai atunci dreptul va putea redobândi autoritatea autentică; numai aşa va străluci din nou pacea, vor cădea săbiile şi vor scăpa din mână armele. Dar asta va avea loc numai dacă toţi oamenii vor recunoaşte liber puterea lui Cristos şi se vor supune lui; şi orice limbă va proclama «că Isus Cristos este Domnul, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl»".

De fapt, secolul care urma să înceapă se prezenta încărcat de necunoscute dramatice, care au devenit certitudini dezastruoase. Consacrarea omenirii la preasfânta inimă a lui Isus a întărit devoţiunea şi cultul său: continuau să apară congregaţii călugăreşti, asociaţii, grupări, confraternităţi, biserici şi parohii dedicate inimii preasfinte. Răspândire largă a avut consacrarea parohiilor şi cea a familiilor, până acolo încât şi astăzi în fiecare parohie este o imagine sau o statuie a inimii preasfinte şi în multe case este încă vizibil tabloul preasfintei inimi a lui Isus cu lumina aprinsă. Era speranţa revelată în a doua şi a treia promisiune a inimii preasfinte făcute sfintei Margareta Maria Alacoque: "Voi pune pace în familiile lor, îi voi mângâia în toate necazurile lor". În America Latină şi chiar în Africa, în colibele cele mai umile se vede adesea - printre imaginile de devoţiune - cea a inimii preasfinte.

Nu este îndoială că în timpul celor două războaie mondiale şi numeroaselor războaie civile, calamităţilor naturale, dezastrelor de tot felul, congregaţiile care purtau numele preasfintei inimi, apărute la sfârşitul secolului al XIX-lea, au desfăşurat un rol de mângâiere extraordinar de eficace. Acele congregaţii feminine şi masculine, ca de altfel multe altele, cu spiritualitatea lor provenită din iubirea şi din milostivirea inimii lui Isus, cu rugăciunea, faptele de milostenie sufletească şi trupească, au realizat acea reparare preventivă, activă şi curativă care se exprima într-un bine activ în favoarea vieţii celor mai marginalizaţi împotriva răului care distrugea totul. Îndemna Leon al XIII-lea: "Întunericul a întunecat minţile? Este necesar să fie risipit cu strălucirea adevărului. Moartea a triumfat? Trebuie să ne alipim de viaţă" (Annum sacrum). Şi afirma că "această consacrare ne face să sperăm pentru popoare şi o eră mai bună; de fapt poate stabili sau întări acele legături, care, prin legea naturii, unesc naţiunile cu Dumnezeu". Dar şi mai importantă este contribuţia la sfinţenia vieţii care a dat Bisericii atâţia laici, călugări şi călugăriţe a căror viaţă s-a inspirat din iubirea inimii lui Isus. Mă surprinde mereu să văd cum decretele cele mai recente de trăire eroică a virtuţilor sau de beatificare şi canonizare se referă la persoane legate direct sau indirect de cultul preasfintei inimi.

În afară de aceasta, cum să nu recunoaştem contribuţia la mistica creştină a atâtor sfinte ale căror revelaţii sunt bogate în mesaje încrezătoare pentru omenire. Citind revelaţiile sfintei Gertruda cea Mare, am fost uimită îndeosebi de una. Sfânta l-a văzut în viziune pe sfântul Ioan (capitolul al IV-lea al Revelaţiilor) şi i-a pus o serie de întrebări despre ceea ce a spus despre Isus: "Aşadar, cum de în evanghelie ai lăsat doar să se întrevadă secretele iubitoare ale inimii lui Cristos, ascunzând sub tăcere ceea ce ar fi folosit totuşi pentru binele sufletelor?" El a răspuns: "Slujirea mea, în acele prime timpuri ale Bisericii, trebuia să se limiteze să vorbească despre Cuvântul divin, Fiul veşnic al Tatălui, puţine cuvinte preaînalte pe care inteligenţa umană putea mereu să le mediteze, fără a le epuiza vreodată bogăţia; pentru ultimele timpuri era rezervat harul de a auzi elocvenţa dulce a bătăilor inimii lui Isus. La această intuiţie supremă lumea îmbătrânită va întineri, se va scutura de toropeală şi va fi înflăcărată de focul iubirii divine".

Spiritualitatea preasfintei inimi poate contribui la reîntinerirea spirituală a credinţei noastre dorită şi de papa Francisc. A trecut mai mult de un secol de la consacrarea la inima preasfântă propusă de Leon al XIII-lea şi astăzi suntem implicaţi de papa Francisc, de întrebările sale dramatice. Papa a revelat visul său pentru Europa, un vis care se poate extinde la întreaga lume, un vis care este cel al inimii lui Isus care a venit să dea viaţa din belşug şi care a spus: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Un vis realizabil numai dacă evanghelia îşi reia un loc just în viaţa naţiunilor. Ar fi într-adevăr oportun, şi pentru evanghelizare, să se reia cultul la inima preasfântă, izvor de milostivire. Un exemplu: în urmă cu câţiva ani câteva surori au fost trimise la una dintre periferiile din Palermo pentru pastoraţia parohială. Au găsit un mediu ostil şi dificil: multe familii aveau membrii în arest la domiciliu, tinerii din cartier mergeau în parohie numai pentru a face necazuri, pentru a fura pomenile, pentru a pune sare în vinul pregătit pentru Liturghie, pentru a mânji în mod obscen zidurile bisericii, pentru a distruge ceea ce găseau şi lucruri de acest fel. Era descurajant, însă surorilor le-a venit inspiraţia de a promova cultul şi spiritualitatea inimii preasfinte. După puţin timp, lucrurile au început să se schimbe. A crescut încrederea în parohie, oratoriul a început să fie frecventat cu mai mult respect, familiile au primit prezenţa călugăriţelor.

Anul Jubileului Milostivirii este în sintonie cu acest proiect, cum spune papa Francisc în documentul de convocare: "Semnele pe care le săvârşeşte, mai ales faţă de păcătoşi, faţă de persoanele sărace, excluse, bolnave şi suferinde, sunt caracterizate de milostivire. În el totul vorbeşte despre milostivire. În el nimic nu este lipsit de compasiune". Aceasta este preasfânta inimă a lui Isus.

(După L'Osservatore Romano, 2 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.