Papa Francisc: Audienţă jubiliară (14 mai 2016)

Milostivirea ca înduioşare

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Nu pare atât de bună, ziua [plouă], dar voi sunteţi curajoşi şi aţi venit cu ploaia. Mulţumesc! Această audienţă se face în două locuri: bolnavii sunt în Aula "Paul al VI-lea", datorită ploii: sunt mai comozi acolo şi ne urmăresc pe ecran; şi noi, aici. Suntem uniţi, noi şi ei, şi vă fac o propunere să-i salutăm cu aplauze. Nu este uşor a aplauda umbrela în mână!

Printre multele aspecte ale milostivirii există unul care constă în a simţi milă sau a se înduioşa faţă de cei care au nevoie de iubire. Pietas - mila - este un concept prezent în lumea greco-romană, unde indica însă un act de supunere faţă de superiori: înainte de toate devoţiunea datorată zeilor, apoi respectul copiilor faţă de părinţi, mai ales bătrâni. În schimb, astăzi trebuie să fim atenţi să nu identificăm mila cu pietismul, destul de răspândit, care este numai o emoţie superficială şi ofensează demnitatea celuilalt. În acelaşi mod, mila nu trebuie confundată nici cu compătimirea pe care o simţim faţă de animalele care trăiesc cu noi; de fapt, se întâmplă ca uneori să simţim acest sentiment faţă de animale şi să rămânem indiferenţi în faţa suferinţelor fraţilor. De câte ori vedem oameni ataşaţi de pisici, de câini şi apoi lasă fără să-l ajute pe vecinul, pe vecina care au nevoie... Aşa nu merge.

Mila despre care vrem să vorbim este o manifestare a milostivirii lui Dumnezeu. Este unul dintre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt pe care Domnul le oferă discipolilor săi pentru a-i face "docili ca să asculte de inspiraţiile divine" (Catehismul Bisericii Catolice, 1830). De atâtea ori în Evanghelii este prezentat strigătul spontan pe care persoane bolnave, îndrăcite, sărace sau chinuite îl adresau lui Isus: "Ai milă" (cf. Mc 10,47-48; Mt 15,22; 17,15). Isus le răspundea tuturor cu privirea milostivirii şi cu întărirea prezenţei sale. În aceste invocaţii de ajutor sau cereri de milă, fiecare exprima şi credinţa sa în Isus, numindu-l "Învăţător", "Fiul lui David" şi "Domn". Intuiau că în El era ceva extraordinar, care îi putea ajuta să iasă din condiţia de tristeţe în care se aflau. Percepeau în El iubirea lui Dumnezeu însuşi. Şi chiar dacă mulţimea se îngrămădea, Isus îşi dădea seama de acele invocaţii de milă şi se înduioşa, mai ales când vedea persoane suferinde şi rănite în demnitatea lor, ca în cazul femeii care suferea de hemoragie (cf. Mc 5,32). El le chema să aibă încredere în El şi în Cuvântul său (cf. In 6,48-55). Pentru Isus a simţi milă echivalează cu a împărtăşi tristeţea celui pe care-l întâlneşte, dar în acelaşi timp a acţiona personal pentru a o transforma în bucurie.

Şi noi suntem chemaţi să cultivăm în noi atitudini de milă în faţa atâtor situaţii ale vieţii, descotorosindu-ne de indiferenţa care ne împiedică să recunoaştem exigenţele fraţilor care ne înconjoară şi eliberându-ne de sclavia bunăstării materiale (cf. 1Tim 6,3-8).

Să privim exemplul Fecioarei Maria, care se îngrijeşte de fiecare dintre copiii săi şi este pentru noi credincioşii icoana milei. Dante Alighieri exprimă asta în rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria pusă în apogeul Paradisului: "În tine este milostivirea, în tine este mila, [...] în tine se adună ceea ce este bunătate în creatură" (XXXIII, 19-21). Mulţumesc.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.