Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Ploscuțeni: Ziua bolnavilor

Ochii li s-au umplut de lacrimi de fericire, iar inimile de o bucurie sfântă celor aproape 32 de bolnavi și persoane învârstă care duminică, 8 mai 2016, au participat cu evlavie la sfântul Rozariu și la sfânta Liturghie solemnă de la ora 11 în biserica din Ploscuțeni. Aceștia sunt o parte dintre bolnavii care fac Vinerea I la domiciliu, care au putut fi transportați.

În cadrul sfintei Liturghii, s-au rugat, au cântat, au primit sfântul Maslu și au fost împărtășiți cu trupul și sângele lui Cristos.

La sfârșitul sfintei Liturghii le-am cântat cu toții "La mulți ani" și le-am oferit flori.

După sfânta Liturghie, bolnavii au fost conduși de către cei 21 de tineri din Acțiunea Catolică în Casa de Cateheză unde au luat parte la o agapă frățească pe ritmuri de muzică populară.

După aceste momente de bucurie sufletească și trupească, au fost conduși acasă de șoferii voluntari care s-au oferit să-i aducă și apoi să-i ducă acasă.

Bunul Dumnezeu să-i țină sănătoși în viață!

Pr. Farțade Carmil

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8 mai: Ploscuțeni: Ziua bolnavilor


 

lecturi: 9.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat