Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Voievodeasa: Misiuni populare

Zilele sfârșitului de mai, prin căldura cuvântului lui Dumnezeu și lumina credinței, au adus vara în sufletele creștinilor din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, județul Suceava. Această comunitate mică, filială a Parohiei Rădăuți, ai cărei patroni sunt sfinții apostoli Petru și Paul, a avut bucuria de a participa în perioada 26-29 mai 2016 la sfintele misiuni populare dedicate Anului Jubiliar al Milostivirii.

Aceste zile au fost o adevărată binecuvântare pentru această comunitate, oamenii lăsând totul deoparte pentru a participa la sfintele Liturghii de misiuni din mica, dar superba lor biserică.

În fiecare zi de duminică și în fiecare zi sărbătoare în locașul acesta de cult răsună cântări înălțătoare și se rostesc predici pline de duh, dar liturghiile din aceste zile au fost cu totul speciale, predicile părintelui misionar Petru Sebastian Tamaș, de la Liceul "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iași fiind întru totul deosebite, pline de miez și de duh, desprinse parcă dintr-un colț de rai care ne îmbie, ne invită, ne așteaptă, depinzând doar de noi dobândirea sa.

Măiestrele cuvinte ale părintelui predicator au produs emoții puternice și variate, de la zâmbete la lacrimi, de la priviri pline de speranță până la altele sceptice. Toți oamenii au fost plăcut impresionați și mișcați, impresiile fiind unanim pozitive:

  • "Predicile au fost pe înțeles, chiar și pentru copii. Cu toate acestea, sunt sigură că unii oameni mari tot nu au prea înțeles și nu vor aplica îndemnurile bune în viața lor" (D.I. - 12 ani).
  • "Am simțit în aceste predici un imbold spre înainte, dar am reținut și îndemnul de a ne opri puțin din vâltoarea preocupărilor zilnice, pentru a reflecta la ce este cu adevărat important în viață" (I.Z. - 55 ani)
  • "Pentru mine aceste misiuni populare au însemnat o chemarea pentru toți credincioșii la unitate, la comuniune în Duhul Sfânt, la o viață nouă, mai curată" (D.C. - 29 ani).
  • "Cu toate că știam din Catehism care sunt faptele de milostenie, zilele acestea le-am înțeles mult mai bine, le-am văzut într-o altă lumină. Exemplele, pildele și sfaturile pe care le-a rostit părintele Tamaș au fost alese cu mare grijă și foarte, foarte potrivite" (M.F. - 41 ani).

Acestea sunt doar câteva dintre părerile exprimate. Comunitatea romano-catolică din satul Voievodeasa se consideră binecuvântată prin participarea la aceste misiuni și mulțumește sfinților părinți și bunului Dumnezeu pentru acest dar divin.

Daniela Zaremba

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 26-29 mai: Voievodeasa: Misiuni populare


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat