Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Petru Gherghel: Chemare la rugăciune pentru vocații

În fiecare an, în duminica a IV-a a Sfintelor Paști, se celebrează Ziua Mondială de Rugăciuni pentru Vocații.

Anul acesta Sfântul Părinte papa Francisc îndeamnă pe toți creștinii din întreaga Biserică să reflecteze la marea temă a vocației creștine și îi invită pe toți la o rugăciune comună pentru a trăi și întări propria vocație, cerând de la Domnul, izvorul oricărei vocații, să-i lumineze pe toți și să contribuie cu întreaga trăire la consolidarea chemării lor, în conformitate cu darul lui Dumnezeu, încredințat fiilor săi.

Tema acestei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocații propusă de Sfântul Părinte Francisc este Biserica, mamă a vocațiilor. Este o chemare la aprofundarea adevărului că avem în Biserică o mamă ocrotitoare și o asigurare că fiecare găsim în ea o adevărată mângâiere de a putea contribui, cu propria trăire, la însăși viața și împlinirea misiunii Bisericii.

Vocația creștină, în general, și toate celelalte vocații speciale își au originea în sânul poporului lui Dumnezeu și sunt daruri ale milostivirii divine care îl ajută pe fiecare membru care face parte din Biserică la desăvârșirea propriei vocații.

Arătându-ne că Biserica este casa milostivirii, papa Francisc ne invită să nu uităm, mai ales în acest an jubiliar, că "pământul", adică terenul în care vocația încolțește, crește și aduce rod, este Biserica, familia tuturor celor botezați și trupul mistic al lui Cristos, care hrănește, susține și binecuvântează pe fiecare membru al ei.

Speranța noastră îndemnul nostru părintesc este ca în toate familiile, în toate seminariile teologice, casele călugărești și în toate comunitățile parohiale să se înalțe rugăciuni speciale pentru prețuirea, cunoașterea și urmarea vocației proprii, spre lauda "Celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină" (cf. 1Pt 2,9).

Mesajul Sfântului Părinte, prezent pe toate mijloacele de comunicare și oferit de către pagina noastră de internet prin serviciul generos al părintelui profesor Mihai Pătrașcu, este un dar pe care trebuie să-l primim cu recunoștință și o chemare la o profundă comuniune în rugăciune, pentru binecuvântarea și întărirea tuturor celor care simt că sunt iubiți de Dumnezeu și au în Biserică și în lume un loc aparte.

Cu aleasă prețuire, mulțumire și dorințe de binecuvântare pentru fiecare persoană și membru al Bisericii noastre locale.

Doamne, ascultă rugăciunea noastră și strigarea noastră să vină la tine!

Petru Gherghel,
episcop de Iași


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat