Papa Francisc: Audienţă jubiliară (9 aprilie 2016)

Milostivire şi pomană

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia pe care am ascultat-o ne permite să descoperim un aspect esenţial al milostivirii: pomana. Poate să pară un lucru simplu de dat pomană, dar trebuie să fim atenţi să nu golim acest gest de marele conţinut pe care-l posedă. De fapt, termenul "pomană" derivă din greacă şi înseamnă tocmai "milostivire". Deci pomana ar trebui să poarte cu sine toată bogăţia milostivirii. Şi după cum milostivirea are mii de căi, mii de modalităţi, tot aşa pomana se exprimă în atâtea moduri, pentru a alina suferinţa celor care sunt în nevoie.

Obligaţia pomenii este veche cât Biblia. Jertfa şi pomana erau două obligaţii pe care o persoană religioasă trebuia să le respecte. Există pagini importante în Vechiul Testament, unde Dumnezeu cere o atenţie deosebită pentru săracii care, din când în când, sunt cei care n-au nimic, străinii, orfanii şi văduvele. Şi în Biblie acesta este refrenul continuu: nevoiaşul, văduva, străinul, călătorul, orfanul... este un refren. Pentru că Dumnezeu vrea ca poporul său să privească la aceşti fraţi ai noştri; mai mult, voi spune că sunt chiar în centrul mesajului: a-l lăuda pe Dumnezeu cu jertfa şi a-l lăuda pe Dumnezeu cu pomana.

Împreună cu obligaţia de a-şi aminti de ei este dată şi o indicaţie preţioasă: "Ci să-i dai fără să fie ceva rău în inima ta" (Dt 15,10). Asta înseamnă că, înainte de toate, caritatea cere o atitudine de bucurie interioară. A oferi milostivire nu poate să fie o povară sau o plictiseală de care să ne eliberăm în grabă. Şi câţi oameni se justifică pe ei înşişi ca să nu dea pomană spunând: "Dar cum va fi asta? Acesta căruia îi voi da, probabil va merge să cumpere vin pentru a se îmbăta". Dar dacă el se îmbată, este pentru că nu are un alt drum! Şi tu, ce faci în ascuns, când nimeni nu te vede? Şi tu eşti judecător al acelui sărman om care-ţi cere o monedă pentru un pahar de vin? Îmi place să amintesc episodul bătrânului Tobia care, după ce a primit o mare sumă de bani, l-a chemat pe fiul său şi l-a instruit cu aceste cuvinte: "Iar celor care săvârşesc dreptatea dă-le pomană [...]. Nu-ţi întoarce faţa de la niciun sărac şi nici faţa lui Dumnezeu nu se va întoarce de la tine!" (Tob 4,7-8). Sunt cuvinte foarte înţelepte care ajută să înţelegem valoarea pomenii.

Isus, aşa cum am ascultat, ne-a lăsat o învăţătură de neînlocuit în această privinţă. Înainte de toate, ne cere să nu dăm pomană pentru a fi lăudaţi şi admiraţi de oameni pentru generozitatea noastră: fă în aşa fel încât mâna ta dreaptă să nu ştie ce face mâna stângă (cf. Mt 6,3). Nu aparenţa contează, ci capacitatea de a ne opri pentru a privi în faţă persoana care cere ajutor. Fiecare dintre noi se poate întreba: "Eu sunt capabil să mă opresc ca să privesc în faţă, să privesc în ochi, persoana care îmi cere ajutor? Sunt capabil?". Deci nu trebuie să identificăm pomana cu simpla monedă oferită în grabă, fără a privi persoana şi fără a ne opri ca să vorbim pentru a înţelege de ce anume are nevoie cu adevărat. În acelaşi timp, trebuie să distingem între săraci şi diferitele forme de cerşetorie care nu aduc un bun serviciu adevăraţilor săraci. Aşadar, pomana este un gest de iubire care se îndreaptă spre cei pe care-i întâlnim; este un gest de atenţie sinceră faţă de cel care se apropie de noi şi cere ajutorul nostru, făcut în ascuns unde numai Dumnezeu vede şi înţelege valoarea actului săvârşit.

Dar a da pomană trebuie să fie pentru noi şi un lucru care să fie o jertfă. Eu îmi amintesc de o mamă: avea trei copii, de şase, cinci şi trei ani, mai mult sau mai puţin. Şi mereu îi învăţa pe copii că trebuie dat pomană acelor persoane care cereau. Erau la prânz: fiecare mânca o bucată de friptură alla milanese, cum se spune în ţara mea, "împănată". Bat la uşă. Cel mai mare merge să deschidă şi se întoarce: "Mamă, este un sărac care cere de mâncare". "Ce facem?", întreabă mama. "Îi dăm - spun toţi - îi dăm!". "Bine: ia jumătate din friptura ta, tu ia cealaltă jumătate, tu cealaltă jumătate, şi să-i facem două sandviciuri". "Ah nu, mamă, nu!". "Nu? Tu dă din ceea ce este al tău, dă din ceea ce te costă". Asta înseamnă implicarea cu cel sărac. Eu mă lipsesc de ceva ce este al meu pentru a ţi-l da ţie. Şi părinţilor le spun: educaţi-i pe copiii voştri să dea astfel pomană, să fie generoşi cu ceea ce au.

Aşadar să ne însuşim cuvintele apostolului Paul: "V-am arătat în toate privinţele că muncind astfel trebuie să-i ajutaţi pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire a da decât a primi»" (Fap 20,35; cf. 2Cor 9,7). Mulţumesc!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.