Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Valea Mare: Misiuni populare

În perioada 21-24 aprilie 2016, Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Valea Mare a fost în sărbătoare. În zilele sfintelor misiuni populare susținute cu zel apostolic de părintele Petru-Sebastian Tamaș am înțeles cum trebuie să trăim și să punem în practică faptele de milostenie trupească și sufletească, auzind deseori tema centrală: "Doar milostivirea va salva lumea".

Chiar dacă și până acum am mai auzit de atâtea ori vorbindu-se despre faptele de milostenie, acum, în acest an dedicat milostivirii divine, au răsunat mai puternic în urechile noastre și s-au întipărit mai puternic în inimile noastre. Sper din tot sufletul că aceste zile de har vor rămâne întipărite în inimile noastre, pentru ca atunci când vom fi puși în situația de a nu împlini aceste fapte de milostenie, conștiința noastră să fie trează și să ne aducă repede la gândul cel bun, pentru ca astfel să putem înfăptui, în orice situație, aceste fapte de milostenie, de iubire față de aproapele. Nu este ușor, cum spunea părintele, dar nici imposibil, iar fericirea și pacea sufletească adevărată o are doar cel care împlinește aceste fapte de milostenie trupească și sufletească.

Sâmbătă, 23 aprilie, am avut privilegiul de a merge în pelerinaj și de a trece prin poarta sfântă din biserica dedicată sfinților Petru și Paul din Bacău, pentru dobândirea indulgenței plenare a Anului Jubiliar. Mulțumim părintelui decan, Isidor Dâscă, pentru primire și pentru disponibilitatea arătată față de toți pelerinii.

Pentru aceste zile de har trebuie să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru Sfântul Părinte papa Francisc, care a dedicat acest an milostivirii divine. Aducem mulțumirile noastre Excelenței sale, Petru Gherghel, episcop de Iași, care a îndemnat ca în acest an în fiecare comunitate să se desfășoare misiuni populare. Nu în ultimul rând mulțumim părintelui paroh, Iosif Dămătăr, pentru că l-a ales pe părintele Petru-Sebastian Tamaș ca predicator, căruia îi revine mulțumirea noastră profundă, dorindu-i ca Duhul Sfânt să reverse asupra sa harurile necesare pentru a putea munci cu râvnă în via Domnului, pentru a construi poduri care să apropie pe oameni și în alte comunități, pentru a duce și altora vestea cea bună a milostivirii Domnului.

Lucia Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-24 aprilie: Valea Mare: Misiuni populare


 

lecturi: 32.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat