S-a încheiat întâlnirea Penitenţiariei Apostolice despre Misericordiae vultus

Bine ai venit acasă

În preotul duhovnic penitentul ar trebui să vadă o mare, tăcută, îmbrăţişare paternă care spune: "Bine ai venit acasă". Cu această imagine monseniorul Krzysztof Nykiel, regent al Penitenţiariei Apostolice, a încheiat întâlnirea promovată de dicasterul vatican despre bula jubiliară Misericordiae vultus, desfăşurată de la 31 martie la 1 aprilie 2016. Probabil şi graţie redescoperirii acestei imagini a duhovnicului - a subliniat regentul - "una din roadele principale ale acestui an al milostivirii" a fost tocmai "întoarcerea la confesional a atâtor persoane care de mulţi ani nu se mai apropiau de sacramentul reconcilierii". În acelaşi mod, se afirmă redescoperirea faptelor de milostenie trupească şi sufletească, asupra cărora Papa Francisc a insistat în mod deosebit invitându-i pe credincioşi "să le practice cu generozitate".

Monseniorul Nykiel a recomandat după aceea fiecărui duhovnic să-i "primească pe credincioşi ca tatăl din parabola fiului risipitor, arătându-le duioşia Tatălui gata mereu să ne dăruiască iertarea sa". De fapt, a explicat prelatul, El "nu face altceva decât să primească ceea ce Dumnezeu deja a făcut să se nască în inima unui om: viaţa nouă de fiu pe care numai Dumnezeu o trezeşte şi pe care el pur şi simplu o constată şi o primeşte". Pentru acest motiv, Pontiful, în bula de convocare a anului sfânt, cere în mod constant ca "duhovnicii să fie un adevărat semn al milostivirii Tatălui", chemaţi "să fie mereu, pretutindeni, în orice situaţie şi în pofida a toate, semnul primatului milostivirii".

Varietatea conţinuturilor şi perspectivelor reieşite în cele trei sesiuni de lucrări confirmă cât de mult milostivirea este inima Evangheliei. De fapt, toată întâlnirea, a explicat regentul, a apărut ca o "mare celebrare" a milostivirii lui Dumnezeu, "un imn de laudă adusă milostivirii divine conform cuvintelor sugestive ale celui care se roagă în Psalmul 117: «Lăudaţi-l pe Domnul pentru că este bun, pentru că veşnică este îndurarea lui»".

Milostivirea, a adăugat prelatul, este Dumnezeu Tatăl, care nu vrea moartea păcătosului ci doreşte ca să se convertească şi să trăiască. Milostivirea este Isus Cristos, care "pe cruce a revelat toată atotputernicia milostivirii lui Dumnezeu". Milostivirea este Duhul Sfânt, "iubire milostivă a Tatălui şi a Fiului care - aşa cum aminteşte autorul Cărţii Înţelepciunii - «se schimbă în sufletele sfinte şi pregăteşte prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi»". Milostivirea este în sfârşit Biserica, "Mama milostivă, împărţitoare de har, «slujitoare a ministeriului milostivirii care se bucură de fiecare dată când poate să ofere acest dar divin»". În această privinţă, regentul a amintit că deja în introducerea la întâlnire cardinalul Mauro Piacenza, poenitentiarius maior, a subliniat că "pe milostivirea divină a inimii divino-umane a lui Cristos se edifică Biserica, sacrament universal de mântuire şi slujitoare a milostivirii, fiind continuatoare, în spaţiu şi în timp, a prezenţei vii şi a lucrării mântuitoare a lui Cristos". Toată Biserica este, astfel, ca "plămădită" cu această milostivire şi pe ea "dezvoltă toată viaţa şi misiunea sa care este aceea de a vesti iubire milostivă a Tatălui".

În intervenţia sa, monseniorul Nykiel a reparcurs după aceea conţinuturile reieşite din intervenţiile care au fost în timpul lucrărilor. Înainte de toate a evidenţiat că credibilitatea Bisericii "se întemeiază pe vestirea milostivirii lui Dumnezeu care în Isus poate fi întâlnită şi experimentată". A evidenţiat acest lucru părintele Laurent Touzet în conferinţa sa, amintind că de la milostivirea Tatălui creştinul nu primeşte numai iertarea păcatelor ci, în Isus Cristos şi în Duhul Sfânt, şi o viaţă nouă: "o viaţă de dulceaţă, de convertire, de iertare, de dreptate, de milostivire dată altora pentru că a fost primită de la Dumnezeu".

La rândul său, Bruna Costacurta a afirmat că acela care atârnă de lemn nu este numai "un om condamnat la moarte şi ucis de răutatea oamenilor, ci este Fiul lui Dumnezeu, revelare adevărată şi perfectă a milostivirii lui Dumnezeu, singurul nevinovat adevărat şi unicul, decisivul Mântuitor care, ascultând de Tatăl şi iertându-i pe vinovaţi, moare dăruindu-şi viaţa pentru toţi, şi pentru cei care au voit să-i provoace moartea". Răul şi moartea sunt în acel fel învinse definitiv, iar omul este în sfârşit eliberat de puterea lor.

O mărturie concretă a acestei victorii, a comentat monseniorul Nykiel, "o admirăm în Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria". De fapt, în ea totul "a fost plăsmuit de prezenţa milostivirii făcute trup" şi, aşa cum a afirmat părintele Francesco De Feo, Maria este "mamă a milostivirii pentru că este mama celui care este milostivirea şi pentru că Dumnezeu i-a încredinţat în mod special acest rol în planul economiei de mântuire". Din obiect şi icoană a milostivirii divine Maria "devine o cale privilegiază a realizării ei". Este Mama neprihănită, "plină de har şi de milostivire, care ne îndeamnă să nu ne fie frică să ne abandonăm iubirii milostive a Fiului său care a învins răul la rădăcina sa, eliberându-ne de dominarea sa".

Toată lucrarea lui Isus, a adăugat regentul, este tocmai o faptă de milostivire şi de iertare, aşa cum a explicat părintele Serge Thomas Bonino. În cartea sa autobiografică Memorie şi identitate, Ioan Paul al II-lea a afirmat că există o limită divină impusă răului şi este milostivirea. În contact cu păcatul, a spus regentul, "iubirea lui Dumnezeu nu se stinge, ci se înflăcărează mai mult şi devine milostivire". Însă ea, conform avertismentului părintelui José Granados, "nu se limitează să tolereze răul pe care l-am provocat. Asta ar fi prea puţin". Dimpotrivă, "milostivirea ne aminteşte "bunătatea noastră originară şi, în acest mod, realizează în noi o regenerare: ne permite să ne naştem din nou; ne reintegrează în viaţă conform alianţei cu Dumnezeu".

În afară de asta, milostivirea "îl ajută pe fiu să recunoască demnitatea sa filială de neşters". De fapt, aşa cum a mărturisit Ernesto Olivero şi Salvatore Martinez, experienţa milostivirii înfloreşte în noi ca faptă de milostivire. "În această iubire - a spus el - se naşte şi se dezvoltă viaţa creştină. Creştinul care a experimentat realmente iubirea milostivă a lui Dumnezeu nu poate decât să fie, la rândul său, martor şi purtător al milostivirii divine: «fericiţi cei milostivi, pentru că vor afla milă»". De fapt, a subliniat prelatul, cel care experimentează iubirea lui Dumnezeu "este determinat la compasiunea faţă de cei săraci, cei din urmă şi faţă de toţi cei care încă n-au primit iubirea lui Dumnezeu în propria viaţă".

Milostivirea lui Dumnezeu ne face "tot mai milostivi şi ne ajută să parcurgem mai zvelt drumul sfinţeniei conform exemplului numeroşilor sfinţi şi fericiţi care au făcut din milostivire misiunea vieţii lor". În Biserică - aşa cum a explicat părintele Antonio Sicari prezentând şase giganţi de sfinţeniei şi de milostivire: Tereza a Pruncului Isus, Faustina Kowalska, Vincenţiu de Paul, Damian de Veuster, Maica Tereza de Calcutta şi Leopold Mandić - nu "a lipsit niciodată vestirea milostivirii şi nenumăraţi sfinţi au mărturisit-o şi au trăit-o mereu". Dar este semnificativ că, tocmai între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începuturile secolului al XX-lea, Dumnezeu "a decis să trimită omenirii o nouă referinţă, urgentă, amplă, solemnă şi repetată, la milostivirea sa": o referinţă pe care "am descoperit-o că este o caracteristică şi a celorlalte mari religii, în special în ebraism şi în islam".

În sfârşit, regentul a încheiat amintind că Massimo Introvighe, în expunerea sa, a scos în evidenţă cum marile religii, "deşi în diferitele lor sensibilităţi şi vederi", manifestă "o nostalgie a milostivirii care este premisă pentru un dialog dificil dar necesar, într-o lume care are nevoie de ea".

(După L'Osservatore Romano, 2 aprilie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.