Papa Francisc: Jubileul adolescenţilor şi adolescentelor (Duminica a V-a a Paştelui, 24 aprilie 2016)

"Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,35).

Iubiţi adolescenţi şi adolescente, ce mare responsabilitate ne încredinţează Domnul astăzi! Ne spune că oamenii îi vor recunoaşte pe discipolii lui Isus din modul în care se iubesc între ei. Cu alte cuvinte, iubirea este cartea de identitate a creştinului, este unicul "document" valabil pentru a fi recunoscuţi discipoli ai lui Isus. Unicul document valabil. Dacă acest document expiră şi nu se reînnoieşte încontinuu, nu mai suntem martori ai Învăţătorului. Aşadar vă întreb: vreţi să primiţi invitaţia lui Isus de a fi discipoli ai săi? Vreţi să fiţi prietenii săi fideli? Adevăratul prieten al lui Isus se distinge în mod esenţial prin iubirea concretă; nu iubirea "în nori", nu, iubirea concretă care străluceşte în viaţa sa. Iubirea este mereu concretă. Cine nu este concret şi vorbeşte despre iubire face o telenovelă, un tele-roman. Vreţi să trăiţi această iubire pe care El ne-o dăruieşte? Vreţi sau nu vreţi? Aşadar să încercăm să intrăm la şcoala sa, care este o şcoală de viaţă pentru a învăţa să iubim. Şi aceasta este o muncă de fiecare zi: a învăţa să iubim.

Înainte de toate, a iubi este frumos, este calea pentru a fi fericiţi. Însă nu este uşor, este angajant, costă oboseală. Să ne gândim, de exemplu, când primim un cadou: asta ne face fericiţi, însă pentru a pregăti cadoul acela nişte persoane generoase au dedicat timp şi angajare şi astfel, dăruindu-ne ceva, ne-au dăruit şi un pic din ele însele, ceva de care au ştiut să se priveze. Să ne gândim şi la darul pe care părinţii şi animatorii voştri vi l-au oferit, permiţându-vă să veniţi la Roma pentru acest Jubileu dedicat vouă. Au proiectat, au organizat, au pregătit totul pentru voi şi acest lucru le dădea bucurie, chiar dacă renunţau la o călătorie pentru ei. Aceasta este concreteţea iubirii. De fapt a iubi înseamnă a dărui, nu numai ceva material, ci ceva din ei înşişi: propriul timp, propria prietenie, propriile capacităţi.

Să privim la Domnul, care este invincibil în generozitate. Primim de la El multe daruri şi în fiecare zi ar trebui să-i mulţumim... Eu aş vrea să vă întreb: voi îi mulţumiţi Domnului în fiecare zi? Chiar dacă noi uităm, El nu uită să ne ofere în fiecare zi un dar special. Nu este un cadou care trebuie ţinut materialmente în mâini şi folosit, ci este un dar mai mare, pentru viaţă. Ce anume ne dăruieşte Domnul? Ne dăruieşte prietenia sa fidelă, pe care nu ne-o va lua niciodată. Este prietenul pentru totdeauna, Domnul. Chiar dacă tu îl dezamăgeşti şi te îndepărtezi de El, Isus continuă să te iubească şi să rămână lângă tine, să creadă în tine mai mult decât crezi tu în tine însuţi. Aceasta este concreteţea iubirii pe care ne-o învaţă Isus. Şi acest lucru este atât de important! Pentru că ameninţarea principală, care împiedică să creşti bine, este atunci când nimănui nu-i pasă de tine - este trist acest lucru -, când simţi că eşti lăsat deoparte. În schimb Domnul este mereu cu tine şi este bucuros să stea cu tine. Aşa cum a făcut cu tinerii săi discipoli, te priveşte în ochi şi te cheamă să-l urmeze, să "înaintezi în larg" şi să "arunci năvoadele" încrezându-te în cuvântul său, adică să pui în joc talentele tale în viaţă, împreună cu El, fără frică. Isus te aşteaptă cu răbdare, aşteaptă un răspuns, aşteaptă "da"-ul tău.

Dragi adolescenţi, la vârsta voastră apare în voi în mod nou şi dorinţa de a vă afecţiona şi de a primi afect. Domnul, dacă mergeţi la şcoala sa, vă va învăţa să faceţi mai frumoase şi afectul şi tandreţea. Vă va pune în inimă o intenţie bună, aceea de a iubi fără a poseda, de a iubi persoanele fără a le voi ca proprii, ci lăsându-le libere. Pentru că iubirea este liberă! Nu este adevărată iubire care să nu fie liberă! Acea libertate pe care Domnul ne-o lasă când ne iubeşte. El este mereu aproape de noi. De fapt există mereu ispita de a polua afectul cu pretenţia instinctivă de a lua, de "a avea" ceea ce place; şi acesta este egoism. Şi cultura consumistă întăreşte această tendinţă. Dar orice lucru, dacă este strâns prea tare, se distruge, se ruinează: apoi se rămâne dezamăgiţi, cu golul înăuntru. Domnul, dacă ascultaţi glasul său, vă va revela secretul duioşiei: a se îngriji de cealaltă persoană, care înseamnă a o respecta, a o păzi şi a o aştepta. Şi aceasta este concreteţea tandreţei şi a iubirii.

În aceşti ani ai tinereţii voi simţiţi şi o mare dorinţă de libertate. Mulţi vă vor spune că a fi liberi înseamnă a face ceea ce vreţi. Dar aici trebui ştiut să se spună nişte nu-uri. Libertatea nu înseamnă a putea face mereu ceea ce-mi place: asta ne face închişi, distanţi, împiedică să fim prieteni deschişi şi sinceri; nu este adevărat că atunci când eu mă simt bine totul este bine. Nu, nu este adevărat. În schimb, libertatea este darul de a putea alege binele: aceasta este libertate. Este liber cel care alege binele, cel care caută ceea ce-i place lui Dumnezeu, chiar dacă este obositor, nu este uşor. Dar eu cred că vouă tinerilor nu vă este frică de oboseli, sunteţi curajoşi! Numai cu alegeri curajoase şi puternice se realizează visele cele mai mari, cele pentru care merită să-ţi trăieşti viaţa. Alegeri curajoase şi puternice. Nu vă mulţumiţi cu mediocritatea, să "vegetaţi" stând comozi şi aşezaţi; nu vă încredeţi în cel care vă distrage de la adevărata bogăţie, care sunteţi voi, spunându-vă că viaţa este frumoasă numai dacă aveţi multe lucruri; nu vă încredeţi în cel care vrea să vă facă să credeţi că aveţi valoare când vă mascaţi ca puternici, ca eroii din filme, sau când purtaţi haine de ultimă modă. Fericirea voastră nu are preţ şi nu se comercializează; nu este o "app" care se descarcă pe telefonul mobil: nici versiunea cea mai actualizată nu va putea să vă ajute să deveniţi liberi şi mari în iubire. Libertatea este altceva.

Pentru că iubirea este darul liber al celui care are inima deschisă; iubirea este o responsabilitate, dar o responsabilitate frumoasă, care durează toată viaţa; este angajarea zilnică a celui care ştie să realizeze vise mari! Ah, vai de tinerii care nu ştiu să viseze, care nu îndrăznesc să viseze! Dacă un tânăr, la vârsta voastră, nu este capabil să viseze, deja a ieşit la pensie, nu foloseşte. Iubirea se hrăneşte cu încredere, cu respect, cu iertare. Iubirea nu se realizează pentru că vorbim despre ea, ci atunci când o trăim: nu este o poezie dulce care trebuie studiată pe de rost, ci o alegere de viaţă care trebuie pusă în practică! Cum putem creşte în iubire! Secretul este tot Domnul: Isus ni se dă pe Sine însuşi la Liturghie, ne oferă iertarea şi pacea la Spovadă. Acolo învăţăm să primim Iubirea sa, să ne-o însuşim, s-o punem din nou în circulaţie în lume. Şi când a iubi pare greu, când este dificil a spune nu la ceea ce este greşit, priviţi crucea lui Isus, îmbrăţişaţi-o şi nu lăsaţi mâna lui, care vă conduce spre înălţime şi vă ridică atunci când cădeţi. În viaţa mereu cădem, pentru că suntem păcătoşi, suntem slabi. Dar este mâna lui Isus care ne ridică din nou, ne înalţă. Isus ne vrea în picioare! Acel cuvânt frumos pe care Isus îl spunea paraliticilor: "Ridică-te!". Dumnezeu ne-a creat pentru a fi în picioare. Este un cântec frumos pe care-l cântă alpiniştii când escaladează. Cântecul spune aşa: "În arta de a escalada important nu este a nu cădea, ci a nu rămâne căzut!". A avea curajul de a ne ridica, de a ne lăsa ridicaţi de mâna lui Isus. Şi această mână vine de atâtea ori de la mâna unui prieten, de la mâna părinţilor, de la mâna celor care ne însoţesc în viaţă. Şi Isus însuşi este acolo. Ridicaţi-vă! Dumnezeu vă vrea în picioare, mereu în picioare!

Ştiu că sunteţi capabili de gesturi de mare prietenie şi bunătate. Sunteţi chemaţi să construiţi astfel viitorul: împreună cu alţii şi pentru alţii, niciodată împotriva cuiva! Nu se construieşte "împotriva": asta se numeşte distrugere. Veţi face lucruri minunate dacă vă pregătiţi bine deja de acum, trăind pe deplin această vârstă a voastră aşa de bogată în daruri, şi fără a vă fie frică de oboseală. Faceţi precum campionii sportivi, care ajung la rezultate înalte antrenându-se cu umilinţă şi dur în fiecare zi. Programul vostru zilnic să fie faptele de milostenie: antrenaţi-vă cu entuziasm în ele pentru a deveni campioni ai vieţii, campioni ai iubirii! Astfel veţi fi recunoscuţi ca discipoli ai lui Isus. Astfel veţi avea cartea de identitate de creştini. Şi vă asigur: bucuria voastră va fi deplină.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.