Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Serafica": Două noi cărți

La Editura "Serafica" au apărut, de curând, cărțile: Conștiința creștină și binele din perspectiva persoanei, de Bernadin Duma, și Diavolul. Vorbele și faptele lui în cei doi posedați din Illfurt (Alsacia), de Paul Sutter, traducere în limba română de Societatea de lectură "Sfântul Bonaventura".

*

Conștiința creștină și binele din perspectiva persoanei

Cartea fratelui franciscan Bernadin Duma aduce în atenția discursului public teme despre persoană, tematici sensibile și, deopotrivă, cruciale. Pe esplanada lumii politice curente, valori, precum conștiința, persoana, binele (comun) etc. pot fi tocmite, negociate în funcție de interesul general, de lobbiștii ponderați sau mai excentrici. Subtilitățile mașinăriei politice cu care nu prea suntem familiarizați ne supun atenției dezbateri iluzorii, conflicte mușamalizate, acestea fiind expresii ale unor complicate relații de doctrină, de interese și de proceduri.

În atare context, cartea fratelui franciscan este binevenită pentru a atinge și sublinia valorile pe care s-a construit temelia moralei creștine. Fiecare capitol al cărții trimite la un set de întrebări precise, legate de discursul moral actual și destinate să facă lumină în utilizarea termenilor folosiți, ca de pildă: conștiință, bine comun, discernământ, persoană, vocație ș.a.m.d.

După cum indică și titlul, perspectiva abordării este de sorginte personalistă și creștină, dar și cu avizul științelor umane. Premisa de la care a pornit autorul este aceea că există o pluralitate de sensuri ale termenilor invocați, care însă, în cadrul utilizării lor generale, își pierd caracterul univoc, pe care, bunăoară, îl pretind.

Problema cea mai spinoasă, dintre toate, este aceea a formării conștiinței care determină autenticitatea persoanei: ești ceea ce ești datorită conștiinței. De aici, necesitatea recunoașterii importanței formării ei integrale: formarea conștiinței înseamnă formarea persoanei, așa cum neglijarea conștiinței este același lucru cu neglijarea persoanei. De conștiință este legat întreg procesul dinamic al discernământului critic față de variatele manipulări la care este supusă constant conștiința persoanei.

Prin urmare, reflecțiile propuse constituie un preambul la discernământ, dimpreună cu un îndemn la cercetare continuă, cu discreție, pentru a urca pe scara desăvârșirii creștine.

*

Diavolul. Vorbele și faptele lui în cei doi posedați din Illfurt (Alsacia)

În Catehismul Bisericii Catolice (nr. 391) ni se spune că "în spatele opțiunii de neascultare a primilor noștri părinți, se află o voce înșelătoare, ostilă lui Dumnezeu, care, din invidie, îi aruncă în moarte. Scriptura și Tradiția Bisericii văd în această ființă un înger decăzut, numit Satana sau Diavolul". Și tot în Catehismul Bisericii Catolice (nr. 394) găsim relatat că "Scriptura atestă influența nefastă a celui pe care Isus îl numește ucigaș de oameni de la început (In 8,44) și care a căutat chiar să-l întoarcă pe Isus de la misiunea primită de la Tatăl. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (In 3,8). Dintre aceste lucrări, cea mai gravă în urmări a fost ademenirea mincinoasă care l-a determinat pe om să nu se supună lui Dumnezeu."

În acest sens, în cartea de față ne sunt relatate lucrările săvârșite de către Dumnezeu în vechea Alsacie, mai precis, la Illfurt, cu doi copii, Teobald și Iosif, doi dintre cei cinci copii ai soților Burner, între anii 1864-1869. Exorcismele acestor copii au fost autorizate de către Biserică după aproximativ trei ani de la începutul fenomenelor inexplicabile, ce au făcut atunci caz în Illfurt.

Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui.

Întâmplările relatate în cartea de față sunt în măsură să sădească și să cultive în suflet o teamă mântuitoare de păcat și de robia celui rău; o teamă care să îndemne la strădania dobândirii cerului, fapt la care ne îndeamnă și apostolul Paul: "Drept aceea, frații mei, cu frică și cutremur lucrați la mântuirea voastră" (Fil 2,12).

Pr. Carol-Daniel Sabău, OFMConv.

* * *

Conștiința creștină și binele din perspectiva persoanei,
Bernadin Duma, Editura "Serafica", 2015, ISBN 978-606-770-012-1, 14x20 cm, 165 p., 15 lei

Diavolul. Vorbele și faptele lui în cei doi posedați din Illfurt (Alsacia),
Paul Sutter, Editura "Serafica", 2016, ISBN 978-606-770-016-9, 10x18 cm; 150 p.; 8 lei

***

În limita stocului disponibil, cărțile pot fi procurate prin comandă:

  • prin poștă: Editura Serafica, str. Teiului, 20; 611047 - Roman (NT);
  • prin e-mail: edituraserafica@yahoo.com;
  • prin telefon: 0741.120.321 (Orange); 0785.222.017 (Telekom mobil); 0233.744.611 (Telekom fix);
  • prin website (online): www.edituraserafica.ro


 

lecturi: 34.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat