Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași;
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 5 / 15.03.2016

COMUNICAT DE PRESĂ

Duminica Floriilor - Ziua Tineretului

Duminica Floriilor în Biserica Romano-Catolică se celebrează duminică, 20 martie 2016. Se amintește intrarea Domnului în Ierusalim și se marchează începutul Săptămânii Mari. În această duminică este și Ziua Tineretului. La celebrarea de la ora 17.00 va participa ca oaspete special Excelența sa Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova.

La Iași, tinerii, cu ramuri în mâini, vor porni duminică, 20 martie, la ora 15.30-16.00 în procesiune de la biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (cartierul Nicolina), biserica "Sfântul Anton" (cartierul Dacia), Parohia Dancu, Parohia Tomești și Parohia Valea Lupului către catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Vor merge pe jos între 3 și 4 km. Împreună cu ei vor merge preoții din comunitățile respective.

Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iași, precum și în celelalte parohii prin cântările tinerilor. În curtea catedralei, tinerii vor fi întâmpinați de Excelența sa Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, și de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași. Aici se vor sfinți ramurile și se va intra în catedrală.

Intrarea Domnului în Ierusalim este cinstită prin procesiunea solemnă cu ramuri. Credincioșii participă la procesiune cântând și purtând ramuri în mâini. Ramurile binecuvântate vor fi apoi păstrate acasă cu pietate, amintind de victoria lui Cristos care a fost celebrată prin procesiunea acestei zile.

Sfânta Liturghie va începe la ora 17.00 în catedrala romano-catolică din Iași. Excelența sa Miguel Maury Buendía va transmite mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru tineri și va împărți binecuvântarea specială.

Lecturile din Sfânta Scriptură vor fi proclamate de tineri, iar patima după sfântul Luca va fi citită pe roluri.

În Duminica Floriilor, în parohii vor fi întâlniri și rugăciuni speciale cu tinerii. Aceștia se vor întâlni sub semnul mesajului Sfântului Părinte papa Francisc, a cărui temă este: "Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milă" (Mt 5,7). "Vă invit să redescoperiți faptele de milostenie trupească: a da de mâncare celor flămânzi, a da de băut celor însetați, a-i îmbrăca pe cei goi, a-i primi pe cei străini, a-i asista pe bolnavi, a-i vizita pe cei închiși, a-i îngropa pe cei morți. Și să nu uităm faptele de milostenie sufletească: a-i sfătui pe cei care se îndoiesc, a-i învăța pe cei neștiutori, a-i avertiza pe păcătoși, a-i mângâia pe cei mâhniți, a ierta ofensele, a suporta cu răbdare persoanele deranjante, a-l ruga pe Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți".

Această zi dedicată tinerilor s-a născut din dorința sfântului papă Ioan Paul al II-lea. În Duminica Floriilor din anul 1984, în care s-a celebrat și jubileul tinerilor, papa a accentuat faptul că Biserica îi are în atenție într-un mod special pe tineri. În anul următor s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri. A fost începutul Zilei Mondiale a Tineretului. De atunci și până astăzi, în fiecare Duminică a Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului, iar la un interval de doi-trei ani s-au organizat întâlniri mondiale.

În Duminica Floriilor se marchează începutul Săptămânii Sfinte, când se celebrează misterele mântuirii împlinite de Cristos în ultimele zile ale vieții sale, începând de la intrarea în Ierusalim și până la fericita pătimire și glorioasa sa Înviere. Într-un mod deosebit, creștinii sunt invitați să se spovedească și să se pregătească pentru Învierea Domnului.

Duminica Floriilor va fi și o pregătire pentru Ziua Diecezană a Tineretului, care va fi celebrată la 7 mai 2016, în Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruienești (jud. Neamț), precum și pentru Jubileul Tinerilor care coincide anul acesta cu Ziua Mondială a Tineretului, care va avea loc în perioada 26-31 iulie 2016, la Cracovia, în Polonia.

Biroul de presă
Pr. Cornel Cadar


Persoane de contact:
- pr. Claudiu Bulai (tel. 0746/407635, e-mail: claudiu@ercis.ro);
- pr. Cristian Bîrnat (tel. 0763/722064; 0756/539030, e-mail: khristy_an@yahoo.com).

 

Comunicat de presă: Nunțiul apostolic Mons. Miguel Maury Buendía va vizita Moldova


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat