Papa Francisc: Angelus (6 martie 2016)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În capitolul al cincisprezecelea al Evangheliei lui Luca găsim cele trei parabole ale milostivirii: cea a oii regăsite (v. 4-7), cea a monedei regăsite (v. 8-10) şi marea parabolă a fiului risipitor, sau mai bine zis, a tatălui milostiv (v. 11-32). Astăzi, ar fi frumos ca fiecare dintre noi să ia Evanghelia, acest capitol 15 al Evangheliei după Luca, şi să citească cele trei parabole. În cadrul itinerarului Postului Mare, Evanghelia ne prezintă tocmai această ultimă parabolă a tatălui milostiv, care are ca protagonist un tată cu cei doi fii ai săi. Relatarea ne face să percepem câteva trăsături ale acestui tată: este un om mereu gata să ierte şi care speră împotriva oricărei speranţe. Uimeşte înainte de toate toleranţa sa în faţa deciziei fiului mai tânăr de a pleca de acasă: ar fi putut să se opună, ştiindu-l încă imatur, un tânăr băiat, sau să caute vreun avocat pentru a nu-i da moştenirea, fiind încă viu. În schimb îi permite să plece, deşi prevede posibilele riscuri. Aşa acţionează Dumnezeu cu noi: ne lasă liberi, chiar să greşim, deoarece creându-ne ne-a oferit marele dar al libertăţii. Ne revine nouă să ne folosim bine de el. Acest dar al libertăţii pe care Dumnezeu ni-l dă mă uimeşte mereu!

Însă dezlipirea de acel fiu este numai fizică; tatăl îl poartă mereu în inimă; aşteaptă încrezător întoarcerea sa; scrutează drumul în speranţa de a-l vedea. Şi într-o zi îl vede apărând din depărtare (cf. v. 20). Însă asta înseamnă că acest tată, în fiecare zi, se urca pe terasa casei ca să vadă dacă fiul se întorcea! Atunci se înduioşează când îl vede, îi aleargă în întâmpinare, îl îmbrăţişează, îl sărută. Câtă duioşie! Şi acest fiu chiar a făcut multe trăsnăi! Însă tatăl îl primeşte aşa.

Aceeaşi atitudine tatăl o rezervă şi fiului mai mare, care a rămas mereu acasă şi acum este supărat şi protestează pentru că nu înţelege şi nu împărtăşeşte toată acea bunătate faţă de fratele care a greşit. Tatăl îi iese în întâmpinare şi acestui fiu şi îi aminteşte că ei au fost mereu împreună, au totul în comun (v. 31), dar trebuie primit cu bucurie fratele care în sfârşit s-a întors acasă. Şi asta mă face să mă gândesc la un lucru: când unul se simte păcătos, se simte cu adevărat puţin lucru, sau cum l-am auzit pe cineva - mulţi - spunând: "Părinte, eu sunt o murdărie!", atunci este momentul de a merge la Tatăl. În schimb, când unul se simte drept - "Eu am făcut mereu lucrurile bine..." -, la fel Tatăl vine să ne caute, pentru că acea atitudine de a se simţi drept este o atitudine rea: este mândria! Vine de la diavol. Tatăl îi aşteaptă pe cei care se recunosc păcătoşi şi merge să-i caute pe cei care se simt drepţi. Acesta este Tatăl nostru!

În această parabolă se poate întrevedea şi un al treilea fiu. Un al treilea fiu? Şi unde? Este ascuns! Este cel care "nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului" (Fil 2,6-7). Aceste Fiu-Sclav este Isus! Este extinderea braţelor şi a inimii Tatălui: El l-a primit pe risipitor şi a spălat picioarele sale murdare; El a pregătit ospăţul pentru sărbătoarea iertării. El, Isus, ne învaţă să fim "milostivi precum este Tatăl".

Figura tatălui din parabolă dezvăluie inima lui Dumnezeu. El este Tatăl milostiv care în Isus ne iubeşte peste orice măsură, aşteaptă mereu convertirea noastră ori de câte ori greşim; aşteaptă întoarcerea noastră când ne îndepărtăm de El crezând că putem să reuşim fără El; este mereu gata să ne deschidă braţele sale orice lucru s-ar fi întâmplat. Ca tatăl din Evanghelie, şi Dumnezeu continuă să ne considere fii ai săi când ne simţim rătăciţi şi ne vine în întâmpinare cu duioşie când ne întoarcem la El. Şi ne vorbeşte cu atâta bunătate când noi credem că suntem drepţi. Greşelile pe care le comitem, chiar dacă sunt mari, nu rănesc fidelitatea iubirii sale. În sacramentul Reconcilierii putem mereu să pornim din nou: El ne primeşte, ne redă demnitatea de fii ai săi şi ne spune: "Mergi înainte! Fii în pace! Ridică-te, mergi înainte!".

În această perioadă de Post Mare care ne mai desparte de Paşti, suntem chemaţi să intensificăm drumul interior de convertire. Să ne lăsăm ajunşi de privirea plină de iubire a Tatălui nostru şi să ne întoarcem la El cu toată inima, respingând orice compromis cu păcatul. Fecioara Maria să ne însoţească până la îmbrăţişarea regeneratoare cu Milostivirea Divină.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Exprim apropierea mea de Misionarele Carităţii pentru doliul grav care le-a lovit în urmă cu două zile cu uciderea a patru călugăriţe la Aden, în Yemen, unde îi asistau pe bătrâni. Mă rog pentru ele şi pentru celelalte persoane ucise în atac, şi pentru rude. Aceştia sunt martirii de astăzi! Nu sunt coperte de ziare, nu sunt ştiri: aceştia îşi dau sângele pentru Biserică. Aceste persoane sunt victime ale atacului celor care le-au ucis precum şi ale indiferenţei, ale acestei globalizări a indiferenţei, căreia nu-i pasă... Maica Tereza să însoţească în paradis aceste fiice martire ale carităţii şi să mijlocească pentru pace şi respectarea sacră a vieţii umane.

Ca semn concret de angajare pentru pace şi viaţă aş vrea să citez şi să exprim admiraţie pentru iniţiativa coridoarelor umanitare pentru refugiaţi, demarată în ultima vreme în Italia. Acest proiect-pilot, care uneşte solidaritatea şi siguranţa, permite să fie ajutate persoane care fug de război şi de violenţă, ca acei o sută de refugiaţi deja transferaţi în Italia, între care copii bolnavi, persoane neputincioase, văduve de război cu copii şi bătrâni. Mă bucur şi pentru că această iniţiativă este ecumenică, fiind susţinută de Comunitatea "Sfântul Egidiu", de Federaţia Bisericilor Evanghelice Italiene, Bisericile Valdeze şi Metodiste.

Vă salut pe voi toţi, pelerini veniţi din Italia şi din atâtea ţări, îndeosebi pe credincioşii de la Misiunea Catolică din Hagen (Germania), precum şi pe cei din Timişoara (România), Valencia (Spania) şi din Danemarca.

Salut grupurile parohiale din Taranto, Avellino, Dobbiaco, Fane (Verona) şi Roma; pe tinerii din Milano, Almenno San Salvatore, Verdellino-Zingonia, Latiano, şi pe tinerii din Vigonovo; şcolile "Don Carlo Costamagna" din Busto Arsizio şi "Immacolata" din Soresina; grupurile de rugăciune "Santa Maria degli Angeli e della Speranza"; confederaţia naţională de foşti elevi ai Şcolii Catolice.

Cer vă rog o amintire în rugăciune pentru mine şi pentru colaboratorii mei, care din această seară până vineri vom face exerciţiile spirituale.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.