Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Traian: Văduvii și văduvele, o resursă inepuizabilă pentru Biserica locală

Sâmbătă, 5 martie 2016, la Casa "Gaudium et Spes" de la Traian (NT), a avut loc o întâlnire a văduvilor și a văduvelor din mai multe parohii ale diecezei. Au fost prezente 45 de persoane.

Inițiativa aparține Oficiului pentru Familii din cadrul Diecezei de Iași și este parte din pastorația familiei în ansamblul ei. De data aceasta accentul a căzut pe "familia rănită", încercată de decesul unuia dintre soți.

Întâlnirea a debutat cu un moment de suflet care a avut-o ca protagonistă pe doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare la Oficiul pentru Familii, ca și pe doamna psiholog Mihaela Gemine, specialist în psihologia familiei. Cele două au avut rolul de a "îndulci" starea de văduvie a participanților, prin motivații umane și psihologice, reușind ca într-un timp destul de scurt să facă să cadă orice barieră emoțională, așa încât cei prezenți să accepte cu bucurie starea în care, la acest moment, i-a chemat și îi cheamă Dumnezeu. La rândul lor, unele din participante au pus câteva întrebări doamnei psiholog, întrebări care au vizat în mod special starea de viața la care, fără voința lor, au fost chemate.

Dintre aceste întrebări, câteva sunt demne de amintit:

- Faptul de a fi văduv sau văduvă trebuie înțeles ca o vină personală sau efectiv ca pe o realitate care nu depinde de noi?

- Cum am putea depăși unele resentimente, unele momente din viața în doi în care am fost făcuți, făcute să suferim și care, cel puțin după moartea partenerului sau a partenerei de viață, ar trebui să ne facă să ne simțim liberi?

- Cum continuă un soț sau o soție decedată să trăiască într-o soție sau un soț viu?

- Cum se poate implica un soț văduv, o soție văduvă în viața socială a comunității sau a Bisericii, astfel încât să nu se considere "o victimă"?

- De ce este grea de înțeles realitatea "solitudinii" sau a "singurătății"?

A urmat apoi sfânta Liturghie, celebrată de către pr. Adrian Faraoanu, gazda întâlnirii, Liturghie în cadrul căreia, folosindu-se de lecturile sfinte, ne-a ajutat să înțelegem valoarea pe care fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu.

După prânz, s-a alăturat întâlnirii și pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Familii și promotorul acestei inițiative. În cadrul unei întâlniri care a durat după părerea noastră circa 5 minute, în realitate a durat o oră, ne-a făcut să înțelegem cât de importantă este starea de văduvie pentru Biserică, cât de importante suntem pentru comunitățile din care provenim și cât de multe avem de oferit, dacă nu ne închidem în noi și dacă nu ne victimizăm cu soarta noastră.

La începutul Bisericii, spunea pr. Felician, văduvia era o comoară, văduvele autentice (cf. 1 Tim 5,1) erau demne de respect și prețuite de către comunitatea creștină. Ne-a mai spus părintele: Să folosim "bagajul" de iubire pe care l-am experimentat de-a lungul anilor de căsnicie, să nu ne rușinăm să continuă să iubim, așa cum ne iubește Dumnezeu, să nu ne "băgăm" în casele și familiile copiilor noștri, ci să facem să fie viață în jurul nostru, așa cum a făcut și Isus.

Întâlnirea cu văduvii și văduvele, mult așteptată, în sfârșit a avut loc. A fost un moment profund, unul pe care sperăm să-l mai repetăm cât de curând și care ne determină să spunem din toată inima celor care l-au inițiat și susținut, un mare și sincer mulțumesc.

Pe episcopii noștri, pe preoții și credincioșii diecezei și ai Bisericii întregi îi asigurăm de rugăciunea noastră, pentru că acum avem mai mult timp pentru ea...

Clara Sascău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 5 martie: Traian: Văduvii și văduvele, o resursă inepuizabilă pentru Biserica locală


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat