Reflecţie la sărbătoarea Învierii Domnului

Isus speranţa şi bucuria mea a înviat!

Cristos a înviat!

După ce au trecut zilele pătimirii şi ale crucii, în noaptea preasfântă de Paşti, îngerii cerului au adus lumii vestea veştilor şi bucuria bucuriilor: "Cristos a înviat! Cristos a biruit mormântul cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le (cf. Lc 24,6; Mt 27,52). Însuşi Cristos înviat s-a arătat femeilor şi le-a spus: "Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei că mă vor vedea" (cf. Mt 28,10). Iar fiecăruia dintre noi Isus înviat ne spune: "Am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor şi am cheile morţii şi ale iadului" (Ap 1,18). "Am înviat şi sunt pururi cu tine" (Ps 139,18)!

Dacă înainte de primul Paşte am primit numai veşti rele: că: diavolul ne-a înşelat, că păcatul ne-a scos din rai, că moartea s-a făcut stăpână peste noi şi că însuşi Isus mântuitorul nostru a fost răpus de diavol şi moarte. Însă după primul Paşti am primit veştile cele mai bune cu putinţă, că: Isus, Fiul lui Dumnezeu cel viu, de bunăvoie s-a lăsat prins şi omorât pe cruce pentru mântuirea noastră, căci a înviat biruind pentru noi moartea, diavolul, păcatul şi lumea rea; a înviat pentru îndreptăţirea noastră; a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu el; a înviat pentru a ne va reda nemurirea; a înviat pentru a ne repune în rai; a înviat pentru a ne face veşnic fericiţi împreună cu el, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt; a înviat ca nimeni să nu ne mai poată izgoni din rai (cf. In 6,37); că a înviat pentru ca nimeni să nu ne mai poată răpi din mâna lui (cf. In 10,28).

Începând din prima noapte a învierii lui Isus şi până astăzi spunem cu profeţii şi cu apostoli: "Unde este moarte, biruinţa ta? Unde este moarte, boldul tău înveninat? (cf. Os 13,14; 1Cor 15,55)? Căci, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos" (1Cor 15,22).

De aceea, putem spune cu sfântul Ignaţiu din Antiohia înainte de a suferi martiriul: "Pe Isus îl caut, pe el care a murit pentru noi; pe Isus îl vreau, pe el care a înviat pentru noi"!

Evanghelia Zilei de Paşti ne spune că Petru, intrând în mormântul gol al lui Isus înviat, "a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc" (In 20,6-7). Mai precis, evanghelia zilei de Paşti ne spune că Isus, înviind din morţi, a lăsat în urmă învelitoarea care îi acoperise trupul mort, exact aşa cum face fluturaşul când iese din nimfă şi exact aşa cum face firul de grâu când iese din bobul putrezit (cf. 1Cor 15,42). De ce? Pentru ca noi să înţelegem bine că şi noi, cei morţi din cauza păcatelor, vom învia datorită biruinţei lui Cristos, lăsând în urmă învelitoarea trupului nostru de păcat. Aceasta este minunea minunilor şi vestea veştilor bune din noaptea şi din ziua de Paşti! Am putea spune că trăim în ţara minunilor.

Se spune despre sfântul Francisc de Assisi (1181-1226) că atât de mult iubea animalele, păsările, gâzele, încât, dacă vedea pe drum o omidă, un vierme îl lua cu mâna şi îl punea la marginea drumului ca nu cumva cineva trecând pe drum să-l calce cu picioarele, să-l strivească. Dar ce? Vedea în fiecare omidă un viitor fluture, simbol al transformării şi al devenirii sale în Cristos.

Dacă am fost atenţi la ceremoniile şi lecturile biblice din noaptea de Paşti, noapte sfântă când catecumenii, după o pregătire de trei ani, primesc taina Botezului, prin care mor pentru păcat cu Isus şi înviază împreună cu el la o viaţă nouă, am putut vedea descrisă în ele noua viaţă de înviat a creştinului: o viaţă eliberată din întunericul păcatului şi strămutată în împărăţia luminii; o viaţă nouă ivită din apă şi Duhul Sfânt; o viaţă de biruinţă împotriva păcatului, a diavolului, a lumii şi a morţii; o viaţă nouă: cu inimă nouă, cu relaţie nouă cu Dumnezeu, cu umblare nouă, spre o patrie nouă, cu un cânt nou, cu fapte noi de sfinţenie şi cu mărturisire nouă a morţii şi învierii lui Isus.

Femeile venite la mormântul gol au primit misiunea de a le vesti fraţilor în Cristos, învierea şi întâlnirea cu el (cf. Mt 28,10). Cristos a făcut partea cea mai grea din opera mântuirii: patimile, crucea, învierea; iar nouă ne-a încredinţat vestirea împăcării prin moartea şi învierea lui (cf. 2Cor 5,18-19). "Dacă îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă tu crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (Rom 10,9). Primi creştini mărturiseau: "Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni în slavă" (cf. 1Cor 11,26).

Cineva comenta astfel misiunea dată tuturor creştinilor prin femeile sfinte: "Prin faptul că porunca vestirii morţii şi învierii sale Isus a dat-o mai întâi femeilor, arată urgenţa acestei vestiri, căci femeile sunt renumite în răspândirea veştilor. Să ne gândim că femeile au răspândit rapid vestea victoriei lui David contra lui Goliat (cf. 1Sam 18,6-7). "Un cuvânt spune Domnul şi femeile aducătoare de veşti bune sunt o mare oştire" (Ps 68,11). Femeile au avut curajul să meargă până sub cruce, până la mormânt (cf. Lc 23,55), până la ascunzătoarea apostolilor şi apoi cu evanghelia prin ţări străine, până la marginile pământului. Astfel: Maria Magdalena a ajuns la Marsillia, Franţa. Maria lui Iacob şi Maria Salome au ajuns cu evanghelia până gurile Rhonului. Maica Domnului până la Efes.

Într-un manuscris vechi se istoriseşte povestea unei fete care făcea parte din grupul femeilor care îl însoţiseră pe Isus până pe Calvar. Era o tânără tăcută şi rezervată. La vestea învierii lui Isus, ea nu a mai aşteptat minuni şi dovezi, a crezut de îndată. Şi, cuprinsă de un zel sfânt, a pornit în lume să ducă vestea învăţăturilor lui Isus. Predica fără teamă în orice sat şi oraş. Cineva a întrebat-o într-o zi de ce face aceasta? Ea a răspuns că aceste este modul cel mai simplu şi convingător de a-i spune atât lui Isus cât şi oamenilor de mântuit: "Vă iubesc!"

Da, a duce în lume vestea morţii şi învierii lui Isus este modul de a-i spune lui Isus, cât şi oamenilor de mântuit: "Vă iubesc!" Am spus noi până acum lui Isus şi fraţilor noştri acest "Vă iubesc"? Dacă nu, ne-am iubit numai pe noi înşine, iar asta nu ne mântuieşte.

Pentru că mormântul său gol a devenit leagănul creştinismului şi pentru că vestirea morţii şi învierii sale sunt esenţiale pentru mântuire, o istorioară veche spune că, în cele 40 de zile care s-au scurs de la învierea şi până la înălţarea sa, Isus însuşi a vizitat toate popoarele pământului şi le-a predicat moartea şi învierea sa, semănând printre oameni dorinţa de mântuire prin crucea şi învierea sa.

Cineva compara urgenţa şi viteza cu care trebuie să purtăm evanghelia victoriei lui Isus asupra morţii, diavolului, păcatului şi lumii cufundate în păcat, cu urgenţa şi viteza cu care tânărul soldat grec Fidipide a alergat, în anul 490 î.C, de la Marathon până la Atena, 42,195 km, vestind senatului şi poporului victoria grecilor asupra perşilor, senat care era gata să se declare poporul învins. Câţi oameni nu mor învinşi de diavol şi moarte pentru că nimeni nu le vesteşte biruinţa lui Isus asupra diavolului şi morţii! "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia" (Rom 10,15; Is 52,7). Omul nou, născut din moartea şi învierea lui Isus, are picioare frumoase prin purtarea evangheliei în lume, mâini frumoase prin slujire, ochi frumoşi prin vederea suferinţa aproapelui.

Spuneam mai sus că ceremoniile şi lecturile biblice din noaptea şi din ziua de Paşti ne vorbesc de viaţa cea nouă a lui Cristos înviat, în care am intrat prin Botez: o viaţă luminată, o viaţă de biruinţă contra păcatului, o viaţă de cânt pentru Dumnezeu, o viaţă de fapte bune, o viaţă de dragoste reciprocă şi de mărturisirea învierii. Cât timp ducem această viaţă în Domnul Isus mort şi înviat, facem bucurie lui Dumnezeu şi oamenilor. Dar, când ne lăsăm învinşi de păcat, întunericul ne cuprinde, satana biruie, Isus este răstignit din nou şi bucuria încetează

Într-o familie, de sărbătoarea Paştelui, un copilaş a făcut un mic presepiu: o peşteră, o piatră la intrarea peşterii, doi soldăţei căzuţi la pământ şi Isus înviat din morţi. În familie, în ziua de Paşti era o atmosferă plăcută. Părinţii au fost la spovadă, apoi s-au împărtăşit. Însă doar după câtva zile au început să se certe, aşa că în casă s-a aşternut tristeţea. În această situaţie, într-o seară, copilul s-a retras în camera lui, s-a dus la micul presepiu, a luat statuia lui Isus înviat şi l-a pus înapoi în mormânt şi apoi a pus piatra la intrarea în mormânt. Mama văzând ce a făcut copilul a intrat în camera şi l-a întrebat: "De ce l-ai pus pe Isus din nou în mormânt? El, odată înviat din morţi, nu mai moare". Copilul i-a răspuns: "Nu am făcut decât ceea ce aţi făcut şi voi. Voi, certându-vă, aţi păcătuit şi, păcătuind, l-aţi înmormântat din nou pe Isus".

Dar mai ales viaţa nouă de înviat se arată printr-o viaţă de credinţă în Cristos înviat.

Un om, căruia i-a murit soţia, a fost întrebat de vecinul său: "Cum îi mai merge?" Iar acesta i-a răspuns la întrebare cu: "Cristos a înviat!" Iar acesta, în loc să-i răspundă creştineşte cu: "Adevărat că a înviat!", i-a răspuns: "Ei şi?" Atunci omul, căruia i-a murit soţia, i-a răspuns: "Dacă Cristos a înviat, atunci totul e bine. Nu am de ce să-mi fac griji. Dacă Cristos a înviat, atunci păcatele mele sunt iertate. Dacă Cristos a înviat, atunci mormântul soţiei mele şi toate mormintele vor fi goale. Dacă Isus a înviat, atunci el ne-a deschis porţile raiului. Dacă Isus a înviat, atunci viaţa nu mai are nici o situaţie de fundătură".

Generalul englez Charles George Gordon (1833-1885) i-a spus liderului religios musulman din Sudan, Muhammed Ahmad al-Mahdi (1844-1885) care l-a capturat într-o luptă şi-l ameninţa cu moartea: "Nu mă tem de moarte, căci prin Cristos voi învia!" Văzându-i credinţa puternică în înviere, l-a eliberat.

De aceste sărbători pascale, Isus înviat să fie Paştele care locuieşte în noi, să fie bucuria şi speranţa noastră, căci el ne-a ridicat povara păcatului şi a morţii. Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. De acum înainte să fim siguri că la moarte vom asfinţi cu soarele, spre a răsări, spre a învia mai strălucitori. Când vom ajunge la învierea câştigată nouă de Cristos, nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi vor fi trecute" (cf. Ap 21,4).

Cristos a înviat!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 24.