Iaşi: Omilia rostită de PS Petru Gherghel la Liturghia Crismei din Joia Sfântă 2016

"Isus Cristos ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor. Amin".

Preasfinţite, dragi confraţi întru preoţie, iubiţi credincioşi

Retrăim aici, în catedrala noastră, un nou moment de întâlnire cu Cristos, cel uns de Tatăl ca să ducă tuturor săracilor vestea cea bună, căci şi acum ca şi atunci ne repetă: "Cu dor am dorit să mănânc acest Paşte cu voi"; cu dor am dorit să vă numesc prieteni şi să vă încredinţez misterele mele, taina trupului şi sângelui meu, taina iubirii adevărate şi a slujirii lui Dumnezeu Tatăl şi a oamenilor, făpturile sale: taina şi mandatul de a duce săracilor vestea cea bună.

Ceea ce s-a petrecut acum două mii de ani nu încetează să se întâmple şi astăzi, adică bucuria de a împlini, de a duce mai departe misiunea pe care el a primit-o faţă de cei pe care i-a încredinţat Tatăl, faţă de cei subjugaţi de povoara păcatului, faţă de cei ce doresc vestea cea bună, eliberarea din sclavia închisorii şi anul de îndurare a Domnului. Misiunea sa nu trebuie să înceteze niciodată în lume; ea trebuie să continue şi să se răspândească la toate popoarele. Opera sa în favoarea fiilor lui Dumnezeu ne este încredinţată şi nouă. Ceea ce el ne-a adus, ne-a dăruit, vrea să dăinuie mereu în lume prin cei pe care el îi alege şi îi cheamă să-l urmeze şi să ducă mai departe în lume vestea cea bună.

Cuvintele sfântului apostol Ioan, pe care le-am ascultat din lectura a doua, ne vorbesc despre marele mister pe care Domnul Cristos a voit să ni-l împărtăşească nouă tuturor, atât celor care au primit Botezul şi s-au făcut părtaşi de preoţia regească, comună, cât mai ales celor aleşi să devină părtaşi de Preoţia ministerială, adică celor prezenţi acum, şi nu numai în biserica noastră locală şi în catedrală. "Căci el ne-a iubit şi ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său şi ne-a făcut o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl nostru" (Ap 1,6).

El a ţinut să ne aleagă drept prietenii săi, după cum le-a declarat apostolilor în momentele cele mai grele de la încheierea misiunii sale în lume. Nu putem uita cuvintele sale testamentare: "Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea". "Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute" (In 15,14-16).

Notăm cu bucurie că ceea ce însuşi Isus afirmă despre misiunea sa profeţită de Isaia, şi anume că "astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre", se verifică într-un fel şi cu noi, cei care facem parte din poporul său şi cei care ne bucurăm de darul preoţiei sale.

Atunci când sfântul papă Ioan Paul al II-lea se afla la Ierusalim, în Cenacol, la 23 martie 2000, i-a chemat pe toţi preoţii, şi putem spune că o face şi astăzi, invitându-i să nu uite un mare adevăr: "Trebuie să ne întoarcem adesea cu mintea la acest Cenacol, unde în mod deosebit noi, preoţii, putem să ne simţim într-un anume sens «de-ai casei»".

Dorind să aprofundeze această realitate şi făcând referinţă la cuvintele psalmistului despre popoare, referitor la Ierusalim: "Domnul va scrie în cartea popoarelor: El s-a născut acolo" (Ps 87,6), ne asigura că ne considera, în momentul în care se afla în sala Cinei celei de Taină, prezenţi acolo cu el şi noi cei răspândiţi în toată lumea. Tocmai de aceea avea să spună: "Din această sală sfântă, în mod spontan, vă imaginez în cele mai diferite părţi ale lumii, cu feţele voastre, mai tinere sau mai înaintate în ani, în stările voastre sufleteşti: pentru atâţia, slavă Domnului, stare de bucurie şi de entuziasm; pentru alţii, stare poate de durere, de oboseală, de tulburare. În toţi vin să cinstesc acea imagine a lui Cristos pe care aţi primit-o la consacrare, acel "caracter" de neşters care v-a însemnat pe fiecare dintre voi. Acel "caracter" este semnul iubirii de care este atins fiecare preot şi pe care el poate să conteze mereu, pentru a merge înainte cu bucurie sau să reînceapă cu entuziasm nou, în perspectiva unei fidelităţi din ce în ce mai mari".

Nu cred că îndrăznesc prea mult să vă spun, împreună cu Preasfinţitul Aurel, că, iată, astăzi, aflându-ne adunaţi aici în aceeaşi comuniune sacerdotală, strânşi în jurul episcopului, ca odinioară apostolii adunaţi în Cenacol, trăim în spirit aceeaşi iubire cu aceia cu care el îi iubea atât de mult şi cărora le-a arătat marea preţuire, spălându-le picioarele, chiar el, Maestrul şi Învăţătorul lor şi al nostru.

Aici, în catedrala noastră, ca într-un prezent istoric, ne aflăm toţi, strânşi în jurul lui Cristos, gata să trăim darul său inefabil: taina euharistică, însuşi trupul şi sângele său, ca o garanţie a comuniunii şi unităţii, nu numai între noi, ci cu el, Preotul veşnic, ce ne-a ales, fără vrednicia noastră, pentru a-i fi ucenici şi prieteni.

Prin gestul spălării picioarelor, el ne demonstrează iubire şi condescendenţă, invitându-ne la ospăţul său şi la neuitare, ne demonstrează că şi pe noi ne trimite să ducem săracilor vestea cea bună, să proclamăm celor închişi eliberarea, să redăm libertatea celor asupriţi.

Unii poate nu dau atenţie acestui adevăr, uneori poate îl uităm, dar el nu se pierde, ci continuă până la sfârşitul veacurilor.

Liturghia crismei, în timpul căreia episcopul binecuvântează uleiurile sfinte, iar preoţii se asociază nu numai ridicând mâinile, ci şi pronunţând rugăciunea de implorare pentru binecuvântare, ne face să înţelegem că Isus, Dumnezeu însuşi, ne alege şi ne încredinţează instrumentele sale de sfinţire prin care transmitem spre oameni darurile spirituale, simbolizate prin uleiurile sfinte, dar mai ales ne încredinţează cuvântul său mântuitor, evanghelia sa şi marele dar al trupului şi sângelui său pentru viaţa lumii.

Se cuvine să tresăltăm în cântare de laudă şi de recunoştinţă pentru marele mister la care suntem invitaţi şi să proclamăm acest lucru prin cântarea solemnă a prefeţei şi a celebrării tainei euharistice, faţă de care însuşi Isus ne dă un mandat sfânt pe care trebuie să-l împlinim până la sfârşitul lumii: "Faceţi aceasta în amintirea mea".

Credem, aşadar, că Isus, marele preot, într-un mister doar de el cunoscut, dorind ca misiunea sa să fie perpetuată, îi învredniceşte de ungerea sfântă pe unii dintre cei pe care el îi alege şi-i asociază la opera de sfinţire şi mântuire a lumii.

Vom exprima astăzi acest adevăr şi această bucurie atunci când în mod solemn vom proclama lauda sfântă, pe care Liturghia i-o aduce marelui preot care împodobeşte Biserica cu preoţia împărătească şi cea ministerială, alegându-i pe unii cu aceiaşi misiune de slujire şi de milostivire, hrănind poporul cu pâinea cuvântului şi a sfintelor taine.

Joia Sfântă cu celebrarea Liturgiei crismei sau a uleiurilor este dovada cea mai vie a preţuirii pe care el o are faţă de aleşii săi, faţă de noi, cei care am beneficiat de această mare responsabilitate. Pentru a înţelege cu adevărat această realitate şi acest mister al Joii Sfinte trebuie să reînnoim mereu misterul legăturii între iubirea infinită şi milostivă a lui Dumnezeu, care şi-a îndreptat privirea sa de Tată faţă de noi, fii săi, prin marea taină a preoţiei Fiului său, prin jertfa sa sângeroasă de pe cruce care constituie marele mister al iubirii sale pentru omenire, argumentul viu al testamentului veşnic, testament al iubirii sale mântuitoare.

Întorcându-ne în timp în sala Cinei celei de Taină, amintea sfântul papă Ioan Paul al II-lea în mesajul său către preoţi, din 23 martie 2000, ne simţim şi astăzi contemporani cu apostolii adunaţi în jurul lui Isus şi suntem fericiţi că el ne-a ales să fim continuatorii operei sale de iubire şi ai misterului prezenţei sale mântuitoare. Imaginea lui Cristos înconjurat de ai săi la Cina cea de Taină să dea fiecăruia dintre noi o vibraţie de fraternitate şi de comuniune. Marii pictori ai lumii - le scria sfântul papă Ioan Paul al II-lea tuturor preoţilor din întreaga lume în acel an de graţie - s-au străduit să-l reprezinte pe Cristos între apostolii săi în scena Cinei de Taină: cum să uităm capodopera lui Leonardo? Însă numai sfinţii, prin intensitatea iubirii lor, pot să pătrundă în profunzimea acestui mister, apropiindu-şi şi rezemându-şi capul pe pieptul Domnului, aşa cum a ştiut să o facă Ioan (cf. In 13,25).

Astăzi putem cu adevărat şi noi, în spirit de comuniune cu apostolii de atunci, dar şi cu atâţia alţi confraţi preoţi din istorie şi din lume, să constatăm că ne este dat să trăim şi să simţim că după ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume i-a iubit până la sfârşit. Aşa ne-a iubit şi ne iubeşte pe noi, cei de azi, pe cei din catedrală, cum i-a iubit neîncetat pe ai săi.

Mă bucur să spun că la această profundă lecţie de iubire şi gingăşie ne invită şi actualul Sfânt Părinte Francisc, care declarând anul 2016, An Jubiliar al Milostivirii, vrea să ne repete mereu că Dumnezeu este Tatăl plin de milostivire, care l-a trimis pe Fiul său să ne arate, prin jertfa sa pe cruce şi prin victoria sa asupra păcatului, că el este plin de milostivire şi vrea să fie pentru noi motiv de adevărată încredere şi curaj în misiunea noastră de slujire şi milostivire. Descoperim şi astăzi că Isus cel plin de dragoste şi milostivire şi-a lăsat argumentul iubirii sale dumnezeieşti în jertfa de pe cruce concretizată în celebrarea sfintei Liturghii, culmen et centrumm totius celebrationis, şi în exemplul său de milostivire şi de iertare cu care i-a primit pe toţi.

Cuvântul de încheiere al mesajului sfântului papă Ioan Paul al II-lea din 23 martie 2000 şi invitaţia sa la reflecţie se potriveşte şi ca un apel al papei Francisc, acum când ne cheamă să ne apropiem de tronul milostivirii divine în anul jubiliar 2015-2016, Anul Îndurării Divine.

Îmi place să închei această reflecţie, pe care o încredinţez cu iubire inimii voastre, prin cuvintele unei rugăciuni vechi:

Îţi mulţumim, Tatăl nostru, pentru viaţa şi cunoaşterea pe care ni le-ai revelat prin Isus, slujitorul tău. Slavă ţie în veci.

Aşa cum această pâine frântă era răspândită pe dealuri şi adunată a devenit una, tot aşa să se adune Biserica ta în împărăţia ta din toate colţurile pământului...

Tu, Doamne atotputernic, ai creat universul, spre slava numelui tău; ai dat oamenilor hrană şi băutură spre mângâierea lor, ca să-ţi aducă mulţumire; dar nouă ne-ai dat hrană şi băutură spirituală şi viaţa veşnică prin Fiul tău... Slavă ţie în veci! (Didahia 9,3-4; 10,3-4).

Te preamărim, aşadar, Doamne, Părinte al îndurărilor, că ne-ai făcut părtaşi, pe noi slujitorii tăi nevrednici, de o alegere aşa de mare de a fi ucenicii tăi şi ne arăţi fără încetare faţa ta dumnezeiască prin cel care, din iubire, s-a milostivit de noi şi ne vrea mereu lângă el care este bucuria şi speranţa noastră. Amin

Iaşi, 24 martie 2016

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Iaşi: Liturghia crismei

lecturi: 6.