Noi schimbăm ora, Dumnezeu ne schimbă istoria

În acest an schimbarea orei de vară coincide cu ziua Învierii. Noi schimbăm ora, iar Dumnezeu ne schimbă istoria. Liturgia din noaptea Paştelui condensează în ea o mulţime de schimbări, o mulţime de intervenţii pe care le-a făcut Dumnezeu, de la începutul creaţiei până la înviere. Noi schimbăm ora, un lucru de mică importanţă, dar Dumnezeu schimbă şi realizează lucruri uimitoare. Liturgia din această noapte vrea să ne ajute să recitim istoria, să vedem toate intervenţiile lui Dumnezeu.

De ce am binecuvântat focul în noaptea Învierii? Pentru a celebra intervenţia lui Dumnezeu chiar de la începutul lumii când s-a trecut de la întuneric la lumină şi de a retrăi noi înşine trecerea de la întuneric la lumină. De ce am intrat cu lumânarea pascală în biserică? Pentru a-l celebra pe Isus lumina lumii prin care toate au fost create şi prin care noi suntem luminaţi şi putem înţelege sensul vieţii noastre. De la lumânarea pascală am aprins lumânările noastre şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru lumina pe care ne-a oferit-o prin Cristos.

Când am binecuvântat focul pentru lumânarea pascală, am spus: Cristos ieri şi astăzi, începutul şi sfârşitul, alfa şi omega, ale lui sunt timpurile şi veşnicia. Adică Isus e Domn, Stăpân al istoriei.

Există schimbări pe care le facem noi şi schimbări pe care le face Dumnezeu.

Liturgia Cuvântului e marcată de o mulţime de schimbări, pe care le-am auzit în lecturile proclamate. Dumnezeu e autorul marilor schimbări.

"Să fie lumină!", a zis Dumnezeu. Şi s-a făcut lumină. "Să fie pământ şi apă!" Şi au apărut uscatul şi marea. "Pământul să producă verdeaţă şi pomi roditori după soiul lor!" Şi-au apărut acestea. "Să mişune vieţuitoare în apă şi păsări să zboare în înaltul cerului! Să producă pământul vieţuitoare după soiul lor!" Şi aşa a fost. Şi în final: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră!" Iată o schimbare, o mare schimbare: Să apară viaţă acolo unde nu era. Cum să nu fim uimiţi de ceea ce Dumnezeu a realizat? Au rămas uimiţi evreii când Dumnezeu i-a trecut prin Marea Roşie ca pe uscat, când i-a eliberat din sclavia egipteană şi i-a condus într-o ţară liberă. Schimbarea în istoria lor, acea eliberare din Egipt, o celebrează an de an cu jertfirea mielului de Paşti. Au rămas uimiţi de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei şi transmit asta din generaţie în generaţie. Se adună împreună şi mănâncă mielul de Paşti aşa cum au făcut în Egipt în noaptea eliberării.

Noul popor al lui Dumnezeu, care suntem noi, consumăm Mielul de Paşti, Mielul euharistic de la liturghie, care realizează pentru noi marea eliberare, marea schimbare, mântuirea. Aici se realizează cea mai mare schimbare, pentru că viaţa Celui Înviat ajunge în noi prin euharistie. Tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi ne uimeşte. Uimirea noastră cea mai mare este că Dumnezeu a învins moartea, de care noi ne temeam cel mai mult. Dacă ne uimim în faţa creaţiei ne uimim şi mai mult în faţa învierii. Apostolul Petru cum ne spune evanghelia a rămas mirat când a văzut mormântul gol. Cum să nu rămână mirat când era sigur că mortul e mort. Ceilalţi apostoli nu puteau să accepte spusele femeilor şi le considerau cuvinte goale. E sigur numai ceea ce ştim noi, nu ceea ce ne spun alţii. Putem rămâne cu siguranţele noastre, neclintiţi, deşi Dumnezeu a realizat lucruri uimitoare. Rămânem cu siguranţele noastre, dar rămânem trişti, lipsiţi de bucurie, lipsiţi de mântuire. Apostolii au făcut pasul greu de la tristeţe la bucuria învierii. Chiar şi când Isus le-a apărut în mijlocul lor considerau că e o nălucă. Toma era prea sigur că învierea nu e posibilă. Siguranţa lui a fost dărâmată când Isus înviat l-a invitat să-l atingă. Când toţi apostolii au fost convinşi de înviere, s-a realizat în ei marea schimbare. Nimic nu i-a mai oprit ca să meargă în lumea întreagă şi să vestească învierea lui Isus. E lucrul cel mai important pe care oamenii trebuie să-l cunoască: Moartea a fost învinsă. Aici se schimbă istoria lumii. Dumnezeu o schimbă. Era prea tristă această lume dominată de moarte. De la începutul lumii moartea a intrat în casa fiecărui om şi a adus lacrimi şi tristeţe. Când a ajuns să intre şi în casa lui Dumnezeu, moartea "a păţit-o" (dacă mi se permite o astfel de expresie), pentru că a dat cu ochii de autorul vieţii. Nu era cu putinţă ca autorul vieţii "să vadă putrezirea". Acolo s-a schimbat cursul istoriei. "Stăpânul vieţii care a murit, domneşte acuma viu", cum cântăm în Secvenţa de Paşti.

Noi celebrăm victoria vieţii asupra morţii. E victoria lui Dumnezeu. Pentru ca celebrarea pascală să fie plină de bucurie trebuie să-l lăsăm pe Dumnezeu să producă în noi schimbări prin harul său, prin sacramentele pe care le-a rânduit. Sfânta Biserică ne cheamă la o schimbare a vieţii, la părăsirea omului vechi pentru a fi oameni noi. Să schimbăm ora, dar să schimbăm şi modul de viaţă pentru că Dumnezeu a făcut o lume nouă, a schimbat istoria.

Cristos a înviat!

Pr. Eugen Budău

lecturi: 8.