Joia Sfântă printre refugiaţi

Papa va spăla picioarele la doisprezece oaspeţi de la centrul de primire din Castelnuovo di Porto

De Rino Fisichella

Nu trece o zi ca papa Francisc prin cuvântul său să nu provoace ca să se ia în considerare urgenţa umanitară care se scurge sub ochii noştri distraţi. Milioane de refugiaţi arată lumii trăsăturile reale ale unui nou exod care mută mase de abandonaţi care nu mai au casă nici patrie. Fug fără voie sub presiunea violenţei gratuite, a războiului inutil şi a muşcăturilor foamei, spre ţinte care adesea sunt mai mult rodul imaginaţiei decât al realităţii.

Şi totuşi, mai ales ţările bogate din Occident rămân cu încărcătura lor de nepăsare, indiferenţi în faţa unei drame care tulbură prin durată şi prin numărul de persoane implicate. Ar fi suficient un flash al politicii pentru a înfrunta cu curaj şi atenţie aceste situaţii, dar se preferă să se lase să treacă timpul fără a se îngriji de suferinţă. Maxim, se deliberează alocarea de fonduri de bani pentru a pune în ordine conştiinţa. În cele din urmă, pare că soluţia cea mai la îndemână este aceea de a închide propriile graniţe pentru a se simţi mai siguri, sau a construi noi ziduri din sârmă ghimpată. Soluţii care apar cu atât mai anacronice cu cât se laudă mai mult de a fi ajuns la progres şi la maturitate democratică.

În apelul său din 6 septembrie 2015, chiar în apropierea jubileului milostivirii, papa în timpul Angelus-ului duminical a cerut ca în faţa acestei tragedii fiecare parohie, fiecare comunitate călugărească, fiecare mănăstire, fiecare sanctuar din Europa să poată găzdui o familie, începând de la dieceza de Roma. Un mic gest concret pentru a provoca la conştiinţa dramei internaţionale. S-a pus în funcţie o mişcare care a dus la exprimarea în tăcere a unei mari solidarităţi.

Trece timpul şi provocarea iniţială, din păcate, pare să se atenueze în timp ce problemele rămân şi se accentuează. Primele luni ale anului sfânt al milostivirii au înregistrat un însemnat aflux de popor în toată lumea, semn evident că creştinii simt acest moment ca o oportunitate oferită lor pentru a simţi apropierea, duioşia şi iertarea lui Dumnezeu. Însă milostivirea pentru a fi experienţă completă are nevoie de a converti inima. În timp ce se primeşte milostivire se devine instrumente pentru a exprima milostivire.

Între cele şapte fapte de milostenie trupească rămâne ca provocare actuală a sa aceea a ospitalităţii. Deci a-i primi pe refugiaţi devine pentru creştini o exprimare tangibilă pentru a trăi jubileul milostivirii.

În acest an, papa Francisc este obişnuit într-o vineri din lună să dea mărturie concretă despre aceste fapte. În luna decembrie a deschis poarta sfântă în hanul "Don Luigi di Liegro", care-i găzduieşte pe cei fără adăpost şi distribuie zilnic mâncare. În ianuarie, s-a apropiat de atâţia bătrâni şi de unii bolnavi în stare vegetativă, pentru a da de înţeles că o "cultură a rebutului" are puţin de-a face cu viziunea creştină despre viaţă. În februarie a vizitat o comunitate terapeutică pentru tinerii dependenţi de droguri, pentru a revărsa în fiecare dintre ei o puternică doză de speranţă în viitor.

În Joia Sfântă, papa Francisc va merge la Castelnuovo di Porto pentru a rămâne cu tinerii refugiaţi găzduiţi în Centrul de primire pentru cei care cer azil (CARA). Va fi un semn simplu dar elocvent. Vizita va fi însoţită de celebrarea ritului spălării picioarelor. Asupra a doisprezece refugiaţi papa se va apleca şi va spăla picioarele lor ca semn de slujire şi atenţie faţă de condiţia lor.

La audienţa jubiliară de sâmbătă trecută, papa Francisc tocmai comentând gestul spălării picioarelor a spus: "Spălând picioarele apostolilor, Isus a voit să reveleze modul de a acţiona al lui Dumnezeu faţă de noi şi să dea exemplul «poruncii noi» de a ne iubi unii pe alţii aşa cum el ne-a iubit, adică dându-şi viaţa pentru noi". Şi pentru a intra şi mai mult în amănunt a adăugat: "este slujirea concretă pe care o dăm unii altora. Iubirea nu sunt cuvinte, sunt fapte şi slujire; o slujire umilă, făcută în tăcere şi în ascuns... se exprimă în împărtăşirea bunurilor materiale, pentru ca nimeni să nu fie în nevoie... este un stil de viaţă pe care Dumnezeu îl sugerează şi multor necreştini, drept cale de umanitate autentică".

În lumina acestor consideraţii se pot înţelege valoarea simbolică pe care papa Francisc vrea s-o imprime vizitei sale la Cara din Castelnuovo di Porto şi aplecarea sa pentru a spăla picioarele refugiaţilor. Vrea să ne spună că este necesară atenţia cuvenită faţă de cei mai slabi din acest moment istoric; că suntem chemaţi toţi să le redăm demnitate fără a recurge la subterfugii. Ne determină să privim spre Paşte cu ochii aceluia care face din credinţa sa o viaţă trăită în slujba celor care poartă imprimată pe faţa lor semnele suferinţei şi violenţei.

Mulţi dintre aceşti tineri nu sunt catolici. De aceea semnul papei Francisc devine şi mai elocvent. Arată calea respectului ca o cale maestră pentru pace. Respect, în valoarea sa semantică, înseamnă a-mi da seama că există o altă persoană lângă mine. O persoană care merge cu mine, suferă cu mine, se bucură cu mine. O persoană de care, într-o zi, mă voi putea sprijini pentru a găsi susţinere. Spălând picioarele refugiaţilor, papa Francisc cere respect faţă de fiecare dintre ei.

(După L'Osservatore Romano, 23 martie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.