>O altă reflecţie la duminica a patra din Postul Mare (Anul C) - 2016

Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta (cf. Lc 15,18)

Minunatele lecturi biblice de astăzi ne descriu dragostea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii şi mai ales faţă de păcătoşi. Isus spune azi trilogia de pilde ca răspuns la cârtirea fariseilor şi cărturarilor la dragostea lui care îi primeşte pe cei păcătoşi (cf. Lc 15,2). Păcătoşii sunt oaia pierdută, păcătoşii sunt drahma pierdută, păcătoşii sunt fiul pierdut a lui Dumnezeu. Atât de mult îi iubeşte Dumnezeu pe oameni, chiar şi pe cei păcătoşi, că el le oferă:

1. Dumnezeu oferă bunuri şi lucruri. Tatăl le-a împărţit averea sa: primilor oameni, poporului său ales, fiului risipitor şi tuturor oamenilor. Oare este cineva care poate spune că are ceva fără să fi primit de la Dumnezeu (cf. 1Cor 4,7)? De aceea, omule, nu te lăuda cu înţelepciunea ta; nu te lăuda cu averea ta; nu te lăuda cu potenţialul tău, pentru că tot ce posezi ai primit de la Domnul, căci el şi-a împărţit averea. Pentru tot ce ţi-a dăruit Dumnezeu îţi cere să te converteşti şi să-i permiţi să te mântuiască. Unii spun că nu pot să se convertească, pentru că aşa sunt ei. Păi, schimbă-te, omule, ca să nu te lauzi cu ce eşti tu, ci ca Dumnezeu să se laude cu ceea a făcut harul său în tine. Deci prima recunoştinţă pentru darurile primite este convertirea.

A doua recunoştinţă pentru darurile primite, dar şi pentru belşug în viaţă, este dărnicia cu Casa Domnului. Iată o întâmplare adevărată: un misionar a ridicat o Biserică undeva în America de Sud. Oamenii au început să se adune şi să creadă. Dar, într-o noapte, Domnul îi apare în vis misionarului şi-i spune: "Ai predicat bine despre mine, dar oamenii sunt săraci pentru că ai uitat să le predici un lucru foarte important, ai uitat să predici despre valoarea dărniciei. Duminica următoare, preotul s-a urcat la amvon şi le-a spus: "Oameni buni, Domnul m-a trimis să vă spun că sunteţi săraci pentru că nu ştiţi să-i arătaţi recunoştinţa pentru darurile primite, căci el spune: «Să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea mea» (Ex 34,20; Dt 16,16)". Pe motiv că sunt săraci mulţi creştini veneau la Casa Domnului cu foarte puţin sau cu mâinile goale. S-au mirat să audă că Domnul cel bogat în toate aşteaptă ceva de la ei. Zona lor fiind una săracă în resurse, duminica următoare au venit fiecare la biserică cu ceea ce aveau în staul, în grajd, în beci sau în cămară. Şi aşa au făcut de atunci încolo. Chiar în anul acela a fost o mare secetă şi recoltele au fost slabe peste tot, numai la ei recoltele au fost din belşug. A aduce la biserică din darurile primite este mulţumirea aşteptată de Dumnezeu, dar şi secretul belşugului.

2. Domnul oferă iubire şi iertare. Iertarea este o lucrare a harului, pentru că iertarea nu este meritată de nici unul dintre noi. Evanghelia de astăzi ne spune, că pe când fiul risipitor era departe, tatăl l-a văzut şi i s-a făcut milă de el (cf. Lc 15,20). În fiecare zi tatăl l-a aşteptat, în fiecare zi tatăl a privit în zare, în fiecare zi tatăl l-a dorit ca să-i dea iertarea. Ceea ce avea mai scump tatăl era fiul care i-a risipit averea departe de el şi aproape de pungaşi şi de femei uşoare. Şi totuşi cel care plânge şi dă iertarea este Dumnezeu. Ceea ce voia tatăl era ca fiul său să se lase îmbrăţişat şi iertat de către el.

Eli Stanley Jones (1884-1973), un misionar american în India, l-a predicat la indieni pe Isus şi iertarea lui de păcate la cruce. Ei credeau în reîncarnare, adică dacă un om nu a apucat să-şi plătească păcatele în viaţa prezentă mai urmau atâtea reîncarnări de câte era nevoie pentru a plăti păcatele săvârşite. De aceea, au acceptat cu greu iertarea prin harul de la cruce prin care Isus a plătit pentru toţi oamenii care vor crede în el. Un ministru indian l-a întrebat cum este cu iertarea, căci el are nevoie de ea, dar nu crede că o poate primi. El căzuse într-un păcat de infidelitate faţă de soţia sa şi se gândea că pentru el nu mai este iertare. Tocmai când a voit să-i spună soţiei despre fapta sa, ea i-a spus că ştie de ea şi că se roagă lui Dumnezeu să-i dea puterea să-l ierte. Atunci a crezut în Isus de la care să primească iertarea veşnică. Isus vrea ca noi să-i acceptăm iertarea iubitoare şi să venim la spovadă, adică să-i permitem să ne mântuiască.

3. Dumnezeu oferă o haină nouă, un inel în deget, sandale în picioare, un Fiu dat la moarte şi un ospăţ veşnic. Dumnezeu pe cel păcătos care vine la el îl îmbracă cu neprihănirea lui Cristos. Îi dă inelul cu sigiliu regal peste toate bunurile sale. Îl ridică din starea de sclavie şi îi dă sandale în picioare. Jertfeşte viţelul cel îngrăşat, adică jertfeşte pe Fiul său preaiubit pentru el, ca o anticipare a ospăţului veşnic. Cei îmbrăcaţi în Cristos, cei cu inel în deget, cei cu sandale în picioare, cei cu mijlocul încins cu adevărul, cei îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, cei cu picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii (cf. Ef 6,14-15), toţi aceştia vor avea parte de ospăţul veşnic de nuntă al Mielului (cf. Ap 19,9), afară fiind lăsaţi câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună" (Ap 22,15).

Diavolul este obsedat de faptul că pentru el nu va fi niciodată mântuire, căci pentru el n-a curs nici o picătură din sângele de la Golgota, căci pentru el este închis izvorul harului. Dar, pe noi cei care venim la el, ne îmbracă cu har şi ne dă o masă, deşi nu merităm nimic, nici soarele, nici ploaia, nici florile, nici iertarea şi fericirea. "Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos" (Tit 2,11-13). Iată ce vrea Dumnezeu de la noi!

O tânără din Traverse City, statul Michigan, USA, a intrat în tranşa rebeliunii. De aceea, atunci când tatăl şi mama au început să o atenţioneze cu privire la gesturi şi vestimentaţie, iar ea nu mai putea suporta dojenile, s-a decis să plece de acasă, spre durerile părinţilor. Şi pleacă la Detroit, un Eldorado plăcerilor trupeşti în acea vreme. Aici, chiar din prima zi, şi-a început viaţa păcătoasă, care i-a părut dulce la început, ca roşcovele porcilor, dar mai apoi din cale afară de amară. Atunci, ca şi fiul risipitor, şi-a amintit de căldura, de belşugul şi de liniştea de acasă, de aceea se decide să se întoarcă acasă. Era uzată moral şi desfigurată fizic. Sună la telefon, dar răspunde robotul. Atunci, lasă un mesaj: "Vreau să vin acasă. Dacă mă primiţi să fiţi în staţie, dacă nu veţi fi în staţie, voi pleca mai departe". Din fericire, mama şi tata, fraţii şi surorile, erau cu toţii acolo. Au scris chiar şi o pancartă cu: "Bine ai venit acasă!" Voia să-i spună tatălui cu fiul risipitor: "Tată am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednică să mă numesc fiica ta!" Dar tatăl i-a pus mâna la gură şi i-a spus: "Hai să mergem acasă, căci am pregătit o masă pentru toţi, iar tu trebuie să fi flămândă, înfrigurată şi foarte obosită!" Şi au plecat cu toţii acasă ca să sărbătorească întoarcerea ei. Isus ne spune că aşa bucurie este în cer chiar şi pentru un singur păcătos care se converteşte (cf. Lc 15,7.10).

Personal recitesc des pilda fiului risipitor, precum şi această istorioară grăitoare, căci în ele mă regăsesc pe mine, pe mulţi dintre iubiţii mei enoriaşi şi pe mulţi alţi oameni iertaţi ca şi mine de jertfa lui Isus de la cruce. Haideţi, fraţi iubiţi de Dumnezeu, să ne întoarcem de la rău, să-l adorăm pe Domnul şi să ne plecăm în faţa lui, căci el este Dumnezeul nostru. Haideţi să gustăm şi să vedem cât de bun este Domnul (cf. Ps 34,9)! Haideţi să-i spunem cu toţii lui Dumnezeu, împreună cu Charlotte Elliott (1789-1871), un poet, cântăreţ şi imnolog englez, convertit: "Aşa cum sunt la tine vin. Putere n-am, dar tu să-mi fii sprijin!" Doamne, prin Isus Cristos şi Duhul Sfânt, dă-mi iertarea şi mântuirea ta! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 31.