Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Caritas Iași mulțumește pentru participarea la colecta din duminica a doua din Postul Mare

Colecta din a doua duminică a Postului Mare a fost destinată Programului "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași și a reprezentat participarea credincioșilor pentru susținerea activității celor opt centre zonale de îngrijiri la domiciliu, care își desfășoară activitatea în Dieceza de Iași.

Programul de îngrijiri la domiciliu se adresează persoanelor vârstnice, cu venituri mici și care nu beneficiază de sprijinul familiei, persoanelor bolnave care la externarea din spital necesită continuarea tratamentului la domiciliu, bolnavilor cronici și persoanelor cu handicap neuropsihomotor. Acest program sprijină atât persoana în suferință, cât și familia acesteia, urmărindu-se menținerea autonomiei persoanei asistate pe o perioadă cât mai lungă și prevenirea agravării situației de dependență a persoanei vârstnice precum și scăderea gradului de solicitare pentru familiile ce îngrijesc persoanele imobilizate la pat sau la domiciliu.

Cu ajutorul dumneavoastră și profesionalismul personalului Caritas persoanele vârstnice beneficiază de servicii de îngrijire, medicale și sociale necesare pentru a alina suferința și singurătatea vârstnicilor noștri.

Mulțumim preoților și tuturor credincioșilor care au răspuns cu generozitate invitației Centrului Diecezan Caritas Iași, fiind alături de persoanele vârstnice. În numele beneficiarilor vă mulțumim pentru tot sprijinul oferit. Timpul Postului Mare este prilej de a fi în slujba celor care se află în suferință și singurătate, vă dorim să trăiți și să practicați bucuria milostivirii Tatălui!

Adriana Ianuș,
coordonator executiv Programul "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu"
Centrul Diecezan Caritas Iași


 

lecturi: 34.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat