Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Preoți înmormântați în Moldova (XV): Galbeni, Horgești, Văleni

Cu scopul de a recupera memoria preoților înmormântați în Moldova, continuăm să-i descoperim pe cei care odihnesc în Galbeni, Horgești, Văleni.

Galbeni

La Galbeni am fost de mai multe ori. La 20 octombrie 2013 la parohie pr. Gabriel Farcaș, parohul comunității, mi-a pus la dispoziție registrele. La cimitir, care nu este foarte departe, nu am putut să ajung pentru că se făceau lucrări de canalizare pe ulița care mergea spre acesta. Am revenit la 28 octombrie.

În registru este notat un singur preot: Martin Benedic: Născut la Galbeni, 56 de ani, a decedat la 12 iulie 1986 la Onești (pe atunci Gh. Gh. Dej). Îngrijit cu sfintele sacramente, a fost înmormântat la 16 iulie 1986 de părintele decan Ștefan Erdeș însoțit de 45 de preoți. Într-o rubrică este notat necăsătorit, iar dedesubt cu un pix de culoare neagră "a fost preot". (Liber mortuorum, tom I, p. 5, poziția 5). În cimitir, la intrare în partea stângă, este ridicat un monument pe care est notat: "Slujitorul lui Dumnezeu / Martin Benedict / 31 iulie 1931 12 iulie 1986". Trupul medicului preot nu a fost de la început aici. Mai întâi a fost înmormântat în altă parte (în stânga monumentului sfintei Fecioare), lângă părinți. Aici a fost adus cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moarte, în ziua de 5 iulie 2011. La această dată am participat la deshumarea și mutarea rămășițelor pământești alături de pr. Mihai Budău și de câțiva medici. Noul mormânt a fost binecuvântat de PS Petru Gherghel la 10 iulie 2011. Conform descrierii de pe http://canonizari.ofmconv.ro/pr-dr-martin-benedict/mormant/, arhitectura mormântului este bazată pe forme geometrice simple precum pătratul și cercul și pe simbolurile alfa și omega. Au fost introduse apoi crucea din lemn cu semnul tau și lampa de la baza crucii. "Pătratul sau cubul cu laturile egale din granit de culoare maro și negru cu mici puncte albe reprezintă pământescul, iar cercul bicolor din pavele reprezintă cerul... Acoperișul în două ape de pe crucea din lemn de stejar are forma literei grecești A (alfa), iar cercul sau cărarea circulară de prundiș mărginită de flori are forma literei ? (omega)". Pe crucea de lemn este semnul tau, iar la baza crucii este o candelă aprinsă de ep. Petru Gherghel la 10 iulie 2011 și întreținută aprinsă de terțiarii franciscani din Galbeni. În sat, la jumătatea drumului dintre centrul satului (statuia sfântului Francisc din Assisi) și biserica parohială se află casa memorială în care se păstrează cărți, fotografii, scrisori, mobilier și alte obiecte care au aparținut medicului și familiei sale. În fața casei este un bust al preotului medic. Aproape de casă este fântâna a cărei apă a avut odinioară (în anul 1987) miros și gust de trandafir și care a fost restaurată în anul 2011. Sfințit preot franciscan în clandestinitate (14 septembrie 1980), pentru părintele Martin Benedict procesul de canonizare a început la 14 aprilie 2007. De notat diferența de scriere a numelui: Benedic / Benedict.

În cimitir, lângă mormântul părinților săi, este ridicată o cruce din fier beton cu o placă de marmură pe care este notat în dreapta fotografiei: "În amintirea / Preotului / Leon Pișta / N. 15 II 1941 / D. 21 VI 1995 / Dumnezeu să-l fericească / Odihnească-se în pace". Părintele este înmormântat la Cleja-Buda, dar pentru că este din acest sat aici i s-a ridicat o cruce.

În cimitir se păstrează o cruce veche cu răstignit, având acoperiș. Undeva mai jos pe o tablă este notat: "Cruce din anul 1818 / cunoscută sub numele / Crucea cu gloanțe / și / Răstignitul albastru / Restaurată / 18 iulie 2010". O altă cruce veche cu acoperiș rotund are ceva scris în limba maghiară, iar dedesubt 2002, probabil anul restaurării.

În centrul cimitirului se află un monument în cinstea Maicii Domnului. O nișă cu statuia Maicii Domnului și cu crucea în vârf se sprijină pe un postament, care la rândul său se sprijină pe două coloane care încadrează o placă pe care este notat: "Nemărginitei iubiri a / Mântuitorului nostru / Isus Hristos / care acum 1900 ani a / voit să fie răstignit / pentru răscumpărarea / omenirii și bunătății / prea sfintei Fecioare / Maria care acum 75 ani / a apărut la Lourdes / spre a împărtăși oamenilor / daruri cereși. Poporul / credincios din Galbeni / ridică această amintire / 15-oct 1933 -" Monumentul este așezat pe un postament cu două trepte. În spatele monumentului sunt doi pini.

Horgești

La Horgești biserica este nouă. La intrare în partea dreaptă este o placă din bronz pe care în centru este conturul bisericii, având în stâng și în dreapta câte o floare cu tulpina rotunjită. În partea de sus de o parte și de alta a turnului este notat: "Construcție realizată / în anul / 2008". Dedesubtul conturului bisericii stă scris: "Biserica / Romano-Catolică / din comuna Horgești jud. Bacău / cu hramul «Adormirea Macii Domnului»". Cu scris mai muc în partea de jos pe o tăbliță dreptunghiulară se găsește textul: "În anul Domnului 2008, pe 16 august, ep. Petru Gherghel, însoțit de alți / ierarhi și preoți, a consacrat altarul și a sfințit biserica din Horgești, închinată / Adormirii Maicii Domnului și lui Isus Îndurătorul. / Construcția bisericii a fost începută în anul 2002 de către pr. Vincențiu / Burlacu și finalizată de pr. paroh Emil Lucaci. / Acest locaș a fost realizat cu sprijinul Asociației «Fratello Mio» din Milano / (Italia), prin bunăvoința dl. arh. Donato Colombini și a pr. Alexandru Cobzaru, cu / munca și ajutorul credincioșilor din parohie. / Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți aceia care au contribuit la ridicarea / acestei biserici și pe cei care vor intra într-însa!". În marginea de jos este notat: "Donație col. Herciu Petrea - realizată la R.A. Monetăria Statului". În partea dreaptă pe vertical este un nume: "C. Dumitrescu".

Cimitirul actual este la cinci minute de biserică, spre sud-est; primul cimitir până spre sfârșitul secolului al XIX-lea a fost în jurul bisericii. În cimitir am fotografiat de două ori: la 1 iulie 2012 și la 20 octombrie 2013. A doua oară pr. Emil Lucaci, parohul comunității, mi-a pus la dispoziție și registrele. În cimitir, aproape de crucea centrală, se află mormintele unui preot și a unui seminarist.

Mormântul părintelui Anton Iștoc are împrejmuire din ciment. În partea de est este o cruce din marmură așezată pe o placă din același material. Sub fotografia părintelui este notat: "Aici odihnește sufletul lui / Preot Anton Iștoc / N. 21.11.1954 - D. 06.04.2005 / De acum trăiesc în veșnicie". Registrul notează cu roșu că părintele s-a născut la 21 noiembrie 1954 la Bacău și a murit la 6 aprilie 2005 la Iași, de "boală îndelungată", fiind îngrijit cu sfintele taine. Înmormântarea a fost făcută la 9 aprilie 2005 de ep. Aurel Percă, fiind însoțit de pr. decan Vasile Rediu, pr. Vincențiu Burlacu, colegii părintelui, în total 48 de preoți. (Registrul decedaților, vol. III, 2003-, p. 10, poziția 7).

În partea dinspre sud se află mormântul seminaristului Robert-Eugen Pătrășcan. Pe o împrejmuire din ciment este un gărduț din fier beton. În partea dinspre apus este crucea din marmură care se sprijină pe un postament din același material și apoi pe o placă. În stânga este o coloană și apoi un loc pentru flori, În dreapta este doar locul pentru flori, tot din marmură. Sub fotografia care-l reprezintă în picioare lângă o statuie a Maicii Domnului stă scris: "Aici odihnește / Pătrășcan Robert-Eugen / seminarist / N. 25 XII 1972 - D. 16 VI 1994 / Requiescam in pacem!" Registrul oferă același date la care se mai adaugă câteva. A murit la 16 iunie 1994, 22 de ani, în urma unui accident. A fost înmormântat la 19 iunie 1994, de pr. Anton Pârțac. (Liber mortuorum, tom I, 1943-1999, poziția 11). Revista "Lumina creștinului" (iunie 1994, p. 25) notează că era în anul III de teologie și a trecut la cele veșnice "în urma unui accident banal". La înmormântare a participat pr. Aurel Percă, rectorul Seminarului (care a ținut și predica), înconjurat de profesorii de la Institutul Teologic și de alți preoți. "Colegii au cântat amintind darul chemării preoțești și rugându-se pentru sufletul celui plecat la cele veșnice".

Văleni

La 3 ianuarie 2008 și în toamna lui 2013 am fotografiat la Văleni, jud. Bacău. În biserică este înmormântat pr. Carol Rist. Pe peretele din partea dreaptă aproape de mijlocul bisericii este placa din marmură pe care sub o cruce gravată în negru este notat: "Preot Mons. Carol Rist / Născut 20.V. 1873 / † 22. VII. 1936 / Fost paroh de Văleni 30 ani. / Odihnească-se în pace!" Părintele Rist n-a fost de la început înmormântat aici. Părintele Ioan Păcurici, parohul comunității mi-a arătat în curtea parohiei sicriul din ciment în care a fost înmormântat și depus în fața bisericii vechi. Peste drumul care trece prin fața bisericii este o râpă. În deal, peste râpă acolo unde aceasta aproape se termină, în grădina unui om este o movilă cu copaci și cu spini. Acolo a fost biserica veche.

Registre vechi parohia nu are. În anul 1975, cu adresa nr. 1/1975, Parohia Romano-Catolică Văleni a fost obligată să depună spre păstrare permanentă la Arhivele Naționale Bacău un număr de 24 de dosare și registre. La 28 februarie 2012 am mers la Arhivele de la Bacău pentru a consulta Registrul decedaților din anul morții pr. Carol Rist. Pe o singură pagină este înregistrată moartea părintelui, camerier la Sfântului Părinte Pius al XI-lea, paroh de Văleni timp de 30 de ani. A murit având febră și durere mare de cap la 63 de ani. Pr. Petru Neumann i-a dat ultimele sacramente. A fost înmormântat lângă biserică la 24 iulie 1936 cu participarea ep. Mihai Robu însoțit de 16 preoți (Iosif M. Pal - provincial, Grigore Enariu - decan de Siret, Iosif Tălmăcel - decan de Trotuș, Gh. Iștoceanu, Bonaventura Romila, Ioan Mărtinaș, Francisc Hojden, P. Pleșca, P. Andrei, Anton Trifaș, P. Biru, Francisc Simon, Iosif Chelaru, Petru Neumann. (DJAN Bacău, fond Mitrice Văleni, dosar 8/1906, f. 296 v).

În cimitirul actual al satului, undeva în deal spre apus, la zece minute de mers pe jos, este și mormântul Leopoldinei Reneaux, mătușa părintelui Carol Rist (decedată în anul 1921), care a contribuit substanțial la construirea bisericilor din Horgești și Văleni.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:

Preoți înmormântați în Moldova (XV): 1. Galbeni

Preoți înmormântați în Moldova (XV): 2. Horgești

Preoți înmormântați în Moldova (XV): 3. Văleni

* * *

Din aceeași serie:

Preoți înmormântați în Moldova (XIV): Săbăoani

Preoți înmormântați în Moldova (XIII): Cleja

Preoți înmormântați în Moldova (XII): Nicolae Bălcescu

Preoți înmormântați în Moldova (XI). Adjudeni

Preoți înmormântați în Moldova (X). Bălușești, Traian și Bijghir

Preoți înmormântați în Moldova (IX). Mărgineni

Preoți înmormântați în Moldova (VIII). Luizi-Călugăra

Preoți înmormântați în Moldova (VII). Tămășeni

Preoți înmormântați în Moldova (VI). Faraoani-Valea Mare

Preoți înmormântați în Moldova (V). Valea Seacă și Valea Mică

Preoți înmormântați în Moldova (IV). Focșani și Butea

Preoți înmormântați în Moldova (III). Rădăuți, Țibeni și Voievodeasa

Preoți înmormântați în Moldova (II). Vatra Dornei și Horlești

Preoți înmormântați în Moldova (I). Solonețu Nou, Cacica și Gura Humorului

Preoți înmormântați în Iași


 

lecturi: 53.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat