Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Petru Gherghel în vizită la așezăminte călugărești în județul Neamț

În ziua de marți, 24 noiembrie 2015, Preasfințitul Petru Gherghel, însoțit de către părintele Alois Fechet, vicar episcopal pentru viața consacrată, a efectuat o vizită la patru așezăminte călugărești din județul Neamț - la Târgu Neamț, Piatra Neamț și Viișoara.

Această vizită se înscrie în programul stabilit privind inițiativele care se desfășoară la nivel diecezan în cadrul Anului dedicat Vieții Consacrate.

Patru au fost comunitățile care au avut bucuria de a se întâlni cu păstorul diecezei: Congregația "Fiii Iubirii Milostive" de la Târgu Neamț, Congregația "Surorile Slujitoarele Săracilor" și Congregația "Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege" din Piatra Neamț, precum și așezământul monahal al Surorilor Benedictine Contemplative de clauzură din mănăstirea "Maica Unității" de la Viișoara.

Așa cum s-a procedat și în alte cazuri din lunile anterioare, vizita la fiecare congregație a început cu un salut spontan de întâmpinare a oaspeților după care Preasfințitul i-a invitat pe toți cei prezenți în capela mănăstirii pentru câteva momente de reculegere și rugăciune în fața sfântului sacrament.

După reflecția și rugăciunea specifică și adaptată ad hoc de Preasfințitul pentru fiecare unitate în parte, atât membrii institutului, cât și alți angajați sau voluntari prezenți au primit binecuvântarea arhierească, menționându-se că ea include și gândul și rugăciunea Sfântului Părinte papa Francisc pe care păstorul diecezei l-a întâlnit personal de mai multe ori la Roma cu ocazia desfășurării Sinodului din octombrie dedicat familiei și problemelor ei.

Toți cei prezenți s-au îndreptat apoi într-o sală comună unde a urmat un schimb de păreri, membrii congregațiilor având posibilitatea să-și prezinte activitățile proprii, succesele și bucuriile, dar și dificultățile inerente care de cele mai multe ori se refereau la situațiile materiale și financiare care devin din ce în ce mai problematice, mai ales din cauza lipsei de implicare și sprijin din partea autorităților locale și de resort. Aceasta verificându-se aproape pretutindeni, în ciuda faptului că există condițiile necesare acreditării unităților respective, iar la vizitele și controalele efectuate de către autoritățile abilitate, totul e în ordine, ba chiar se spune uneori că "așa ceva atât de frumos, bine organizat și structurat nu avem în altă parte pe raza județului".

Preasfințitul Petru a scos în evidență aportul deosebit de prețios pe care-l au persoanele consacrate implicate pe plan social, caritativ și educativ și și-a exprimat speranța că anul viitor evaluarea activităților desfășurate de către persoanele consacrate va avea din partea statului și o apreciere ce se va manifesta și printr-un sprijin material substanțial.

Vizita se termina cu oferirea din partea Preasfințitului a unui album comemorativ de la beatificarea episcopul martir Anton Durcovici și cu însemnarea unui gând în cartea de oaspeți.

Primul popas al Preasfințitului a fost la Congregația "Fiii Iubirii Milostive" care doar de circa două săptămâni s-au stabilit la Târgul Neamț, venind de la Parohia Barticești, unde au fost prezenți și au activat peste 10 ani. Superiorul comunității este pr. Fernando Manni, iar pr. Iosif Ghența a fost numit recent numit administrator parohial; pr. Iulian Butnaru, fost administrator parohial până la sfârșitul lunii octombrie, a lucrat mult la repararea, restructurarea și înfrumusețarea capelei de pe strada T. Vladimirescu, unde au loc acțiunile liturgice și asistența pastorală a credincioșilor, a primit pentru Anul Milostivirii altă numire la sanctuarul Iubirii Milostive de la Collevalenza, având posibilitatea totodată să-și continue cercetările în vedere definitivării tezei de doctorat. Prin achiziționarea și restructurarea casei de pe terenul aferent de 3.000 mp din strada Prof. Ungureanu se intenționează în viitorul apropiat inițierea și desfășurarea unor activități cu preoți bolnavi sau în vârstă conform specificului congregației. Sugestiile oferite în acest sens de către Preasfințitul Petru vor contribui desigur la realizarea grabnică a acestui proiect atât de urgent și necesar.

Următoarea vizită a fost făcută la Congregația "Surorile Slujitoarele Săracilor" din Piatra Neamț care desfășoară o activitate socială, caritativă și educativă conform carismei fondatorului, fericitul Vincenzo Cusmano, beatificat la 30 octombrie 1983 împreună cu fericitul Ieremia Valahul, cunoscut ca fiind "medicul săracilor" și renumit prin inițiativa "boccone del povero" (bucățica rezervată săracilor). Activitatea surorilor se desfășoară la grădinița cu program prelungit unde sunt mai multe grupe de copii de vârste diferite provenind în majoritate din familii sărace și chiar din mediul rromilor. Responsabila casei, sr. Monica Gabor, ne-a explicat modul în care personalul calificat, surorile, precum și mulți voluntari se implică profesional în această operă de educație, dar și în îngrijirea și susținerea familiilor sărace și cu mulți copii; circa 70 de persoane primesc zilnic de luni până vineri alimente sau hrană gătită. Întrucât vizita noastră a avut loc chiar la ora prânzului, Preasfințitul însoțit și de părintele vicar al Parohiei "Sfântul Iosif" a făcut rugăciunea de binecuvântare a celor veniți pentru a-și prelua mâncarea pregătită, având și posibilitatea de a se întreține părintește cu ei, oferindu-le totodată și iconițe reprezentând pe Isus, Bunul Păstor, pe Maica Domnului și fericitul Anton Durcovici.

Al treilea popas, tot la Piatra Neamț, a fost făcut la surorile Congregației "Cristos Rege" care de câțiva ani desfășoară activitate socială și în Parohia Gherăești, la Căminul de persoane bolnave sau în vârstă. Întrucât superioara casei, sr. Carla, lipsea din comunitate, fiind plecată în Italia pentru înmormântarea mamei, ne-au întâmpinat sr. Felicia și sr. Liliana, două surori românce, care cu multă disponibilitate și bună dispoziție împreună cu personalul calificat și cu alți voluntari se ocupau de grupurile de copii din grădiniță. Era spre sfârșitul programului când părinții începeau să vină pentru a-și prelua pruncii care cu câteva momente înainte îl salutaseră pe Preasfințitul, i-au cântat diferite cântece sau i-au recitat poezii. La rândul său Preasfințitul i-a stimulat să învețe o poezie simplă ce se referea la frumusețea și gingășia mamei. Toți s-au bucurat de iconițele distribuite de episcop și au promis că se vor ruga pentru cei care îi sprijină în educarea și formarea lor pentru viață. Surorile au prezentat modul de desfășurare a activităților în centru dar și implicarea lor în parohie și pe teren, vizitând la domiciliu familii sărace, persoane bolnave sau în vârstă cărora le duc alimente și îmbrăcăminte sau oferind-le ocazional în centru un prânz.

Ultima vizită a avut loc la mănăstirea de clauzură "Maica Unității" a Surorilor Benedictine Contemplative. Deși ele mai fuseseră vizitate în vara aceasta, având în vedere modul de viață retrasă și de singurătate în care ele trăiesc, Preasfințitul a ținut să mai vină odată la Viișoara pentru a lua act de condițiile dificile în care viețuiesc și se sacrifică, dată fiind și lipsa vocațiilor, dar și pentru a le încuraja, arătându-le că nu sunt părăsite, și confirmând totodată prețuirea Bisericii pentru un astfel de trăire sacrificală. Preasfințitul a dorit să o contacteze telefonic și pe sr. Cristina Pirro, maica abatesă de la Arpino/Italia, cu care a discutat diferite probleme privind prezentul și viitorul acestei structuri în cadrul diecezei noastre.

Traseul vizitei celor patru unități călugărești s-a încheiat spre seară, iar cei care au avut bucuria de a-l vedea pe păstorul diecezei își vor aminti cu drag de acele momente și luând act de încurajările primite și de sfaturile părintești, vor continua activitatea lor cu mai mult zel spre binele aproapelui și slava lui Dumnezeu.

Pr. Alois Fechet

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 noiembrie: PS Petru Gherghel în vizită la așezăminte călugărești în județul Neamț


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat