Iaşi: Invitaţie la celebrarea Admissio la Institutul Teologic "Sfântul Iosif"
Paisprezece studenţi de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi (13 de la anul III şi unul de la anul IV) vor fi admişi printre candidaţii la ordinele sacre (diaconat şi prezbiterat) duminică, 29 noiembrie 2015, în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, din capela institutului. De asemenea, ei vor îmbrăca pentru prima oară haina clericală (reverenda).
Momentul "Admissio" reprezintă o concretizare a chemării lui Dumnezeu şi un răspuns din partea fiecărui candidat la această chemare divină. Este un moment important, un "da" şi "vreau" spus oficial Bisericii. Dumnezeu este acela care cheamă şi ajută cu harul său pe cei pe care i-a ales conform planului său veşnic, iar cei chemaţi învaţă zi de zi să trăiască după învăţătura sfintei evangheliei, progresează în credinţă speranţă şi iubire, se străduiesc să-şi însuşească spiritul rugăciunii şi cresc în zelul de a-i câştiga pe toţi oamenii pentru Cristos.
Reverenda trebuie să reprezinte consacrarea specială în slujirea lui Dumnezeu şi a Bisericii a celor care au făcut cererea de a fi admişi printre candidaţii la ordinele sacre şi s-au angajat cu disponibilitate şi zel în continuarea procesului de formare pentru această slujire.
Prin ritul liturgic al admiterii candidaţilor la ordinele sacre, cel care aspiră la diaconat sau prezbiterat, manifestă public voinţa de a se oferi lui Dumnezeu şi Bisericii pentru a exercita ordinul sacru; Biserica, din partea sa, primeşte această ofertă, îl alege şi îl cheamă (pe candidat) pentru a se pregăti la primirea ordinului sacru. Ritul are, aşadar, un caracter spiritual şi eclezial şi angajează candidatul la aprofundarea conştientă a propriei vocaţii la starea eclezială şi la pregătirea în mod gradual a viitoarelor obligaţii diaconale sau preoţeşti. Norma este dictată de motive pedagogice şi spirituale în favoarea aspiranţilor, înainte de toate pentru a solicita un mai mare angajament pentru primirea ordinelor sacre. Este un sacramental conferit nonclericilor care doresc să devină clerici şi care doresc să-şi maturizeze această hotărâre.
Andrei Gherghel
lecturi: 22.