Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Întâlnire de comunitate locală a Mișcării Focolarelor din Moldova

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, într-o atmosferă de familie membrii Mișcării Focolarelor ne-am întâlnit la Roman, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din această zonă a țării.

Pentru început pr. Pavel Chelaru, gazda noastră, ne-a întâmpinat cu un cuvânt de bun venit în comunitatea pe care o păstorește cu atâta zel, iar tinerii și copii au învățat rapid o coregrafia în care ne-au antrenat și pe noi, adulții, trăind împreună bucuria revederii.

A urmat o reamintire a evenimentelor mai importante de la ultima întâlnire națională care a avut loc, de asemenea, la Roman, și anume întâlnirea Mariapolis. A fost reamintită și Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic de la Cluj la care Mișcarea Focolarelor a fost reprezentată de un grup de tineri din toată țara care au expus viața fericitei Chiara Luce Badano prin cântec și dans care a atras mulți tineri (și nu numai!) la standul de prezentare al mișcării.

Ne-am reamintit visul și intuiția lui Chiara Lubich - fondatoarea Mișcării Focolarelor - de a avea orășele adevărate în care să se trăiască în comun spiritualitatea unității, locuri de pace, laboratoare în care să se experimenteze frumusețea unității în diversitate: în diversitatea generațiilor, a culturilor, a diferitelor religii... Primul orășel s-a concretizat la Loppiano din Italia, acum fiind 26 de astfel de orășele în lume, unul mai frumos decât altul, unul diferit de altul. Am ascultat împreună mărturia pionierilor orășelului Loppiano, urmată apoi de mărturia și impresiilor tinerilor noștri care au avut bucuria de merge în vara aceasta la o școală dedicată lor în acest orășel.

Din ultimul "collegamento" (întâlnire video care interconectează membrii mișcării din fiecare colț al lumii și care poate fi urmărită pe calea internetului) au fost alese două mărturii care ne-au făcut să ne revizuim atitudinea noastră față de suferință și boală. Am urmărit mărturia unei tinere din Texas, SUA, care a trăit experiența bolii ca pe-o aventură încrezându-se total în planul lui Dumnezeu pentru ea și mulțumind pentru suferința primită cât și mărturia comunității Mișcării Focolarelor din Damasc, Siria, care a ales să rămână în acest teritoriu afectat de război și a învățat să trăiască încredințându-se în fiecare zi lui Dumnezeu și în același timp acceptând moartea, care a învățat să deschidă zilnic Evanghelia pentru a înțelege ce trebuie să facă, cum trebuie să trăiască, care simte zilnic chemarea de a trăi și de a intensifica această iubire și care ne imploră să ne rugăm mai mult pentru pace în Siria.

Au fost prezentate propunerile lui Emmaus - președinta mișcării - ca un posibil răspuns pe care îl putem da noi la problemele actuale, îndeosebi ajutorarea refugiaților din zonele afectate de război, ne-am rugat împreună pentru pace și au fost prezentate inițiativele locale pentru refugiații din Siria și propunerile "Tinerilor pentru Lumea Unită".

Tema anului ce va urma și anume, unitatea - cuvântul care sintetizează spiritualitatea Mișcării Focolarelor, a fost prezentată printr-o meditație de-a lui Chiara din anii 80 în care ea spunea: "Cine este cel care realizează unitatea? Unitatea este lucrarea lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu și numai a lui, unitatea este un lucru prea mare (pentru noi). Unitatea este idealul lui Isus, el a venit pe pământ pentru a realiza unitatea oamenilor cu Dumnezeu prin el și a oamenilor între ei. Este idealul lui Isus, El face unitatea. Iar Biserica, continuarea lui Cristos, prin harul lui Dumnezeu, lucrează și ea pentru unitatea oamenilor cu Dumnezeu și între ei".

Nu a lipsit sfânta Liturghie - momentul central al zilei, cât și momentele de împărtășire în grupurile mici și impresii culese de la participanți.

Mulțumim lui Dumnezeu că a permis această zi în care ne-am reîncărcat bateriile pentru a merge mai departe pe drumul iubirii și al unității.

Pentru mai multe informații despre prezența și acțiunile Mișcării Focolarelor în lume vă invităm să vizitați site-ul www.focolare.org.

Iuliana Petruț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17 octombrie: Roman: Întâlnire de comunitate locală a Mișcării Focolarelor din Moldova


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat