Louis şi Zelia Martin. Părinţi vrednici de cer

Sfinţii ai cotidianului, sfinţi în căsătorie, sfinţi în iubirea lor binecuvântată de cer în încredinţată cerului. Louis şi Zelia Martin, părinţii sfintei Tereza a Pruncului Isus, vor fi ridicaţi la cinstea altarelor duminică, 18 octombrie 2015, de papa Francisc, în contextul - foarte semnificativ - al Sinodului pentru familie.

Într-un timp în care atâtea certitudini par să şovăie şi familia este tot mai fragilă, trăieşte multe dificultăţi şi are nevoie să regăsească o proprie definiţie şi puncte de referinţă, aceşti soţi sfinţi sunt un exemplu de urmat, o lumină pe drumul întreprins de papa. În acest orizont se situează publicarea cărţii Luigi e Zelia Martin. Genitori degni del cielo (Louis şi Zelia Martin. Părinţi vrednici de cer), editată de Editrice Shalom, care va fi prezentată sâmbătă, 17 octombrie, la ora 18.00, la librăria Mastai Don Bosco la Ancona.

Autoarea, Vera De Dominicis, reuşeşte să-l facă pe cititor să intre în acea mică Biserică familială care a fost familia Martin, pentru că reparcurge istoria şi viaţa lui Louis şi Zelia ca să spunem aşa "dinăuntru", adică o reconstruieşte pornind de la Scrisorile familiale şi de la mărturia fiicei lor Celina, Părinţi incomparabili. Citatele foarte bogate din aceste texte fac în aşa fel încât portretele lui Louis şi Zelia, ale bucuriilor, neliniştilor şi durerilor lor împărtăşite, apar vii pentru cititor, în extraordinara lor umanitate şi în sfinţenia lor, la fel de extraordinară.

Subliniază bine acest aspect părintele Luciano Paolucci, care s-a îngrijit de prezentarea cărţii, când scrie: "Aceasta este o carte originală, pentru că vorbeşte despre o familie şi este şi mai originală pentru că în ea nu este descrisă istoria unei familii, ci se poate asculta în ea o familie în viaţa sa intimă şi zilnică. A asculta o familie! Acesta este unul dintre exerciţiile care ne lipseşte pentru a putea înţelege ce mare comoară a ascuns Domnul în ordinea creaţiei gândindu-se la familie".

Îi vedem aşadar soţi şi conştienţi că iubirea lor este un dar al cerului care trebuie încredinţat cerului; gata să facă mereu voinţa lui Dumnezeu pe drumul lor şi sprijin continuu unul pentru altul. O iubire trăită astfel este o iubire care se reînnoieşte mereu, care nu se teme de timp şi de obişnuinţă; de fapt, după unsprezece ani de căsătorie, Zelia îi scrie lui Louis, care se află în călătorie de afaceri: "Te îmbrăţişez din toată inima, astăzi sunt atât de fericită la gândul că te voi revedea încât nu pot să lucrez. Soţia ta care te iubeşte mai mult decât viaţa sa" (Scrisori familiale, pag. 113).

Autoarea se opreşte apoi îndeosebi pe modul lor de a fi părinţi şi cititorul poate înţelege, cu uimire şi admiraţie, că Louis şi Zelia au ştiut cu adevărat să-i trăiască pe copii ca pe un dar al cerului şi au ştiut să-i reîncredinţeze cerului - cu deplină încredere şi seninătate, chiar dacă în durere - când au înfruntat încercarea foarte dură de a vedea murind patru dintre cei nouă copii ai lor. Astfel Zelia, după ce a suferit datorită morţii fiicei Elena, de numai 5 ani şi a celei de-a opta fiice de nici măcar două luni, scrie cumnatei, care la rândul ei îl va vedea murind pe fiul Paul în timpul naşterii: "Există dureri pentru toţi, cei mai fericite nu sunt decât cele mai puţin fericite; lucrul cel mai înţelept şi mai simplu în toate acestea este să ne resemnăm la voinţa lui Dumnezeu şi să ne pregătim cu anticipaţie să purtăm propria cruce cât mai curajos posibil" (Scrisori familiale, pag. 124).

Soţii Martin erau părinţi duioşi, afectuoşi, dar şi riguroşi şi deosebit de atenţi la climatul care se respira în casă: le-au învăţat pe fiice rugăciunea şi încrederea în "bunul" Dumnezeu şi au cultivat în inimă visul - realizat apoi - ca toate fiicele lor să poată fi consacrate Lui.

Viaţa lor este o viaţă simplă obişnuită, o viaţă aproape de aceea a fiecăruia dintre noi: muncă, casă, copii... Ceea ce în ei făcea extraordinar cotidianul era faptul de a se simţi încontinuu, şi de fapt de a fi, în prezenţa lui Dumnezeu: ziua începea cu Liturghia de dimineaţă, era ţesută din rugăciune şi, oricum, era trăită ca un dar al lui Dumnezeu. Acestui "Tată bun" Louis şi Zelia se încredinţau, îi cereau sfat, sprijin, ajutor; de la acest "Tată bun" au primit forţa şi lumina necesare pentru a parcurge un drum frumos, dar şi foarte dureros.

A trăi în iubirea lui Dumnezeu, asta ne face sfinţi şi asta ne învaţă Louis şi Zelia Martin, care în viaţa lor au ştiut să realizeze acea capodoperă la care ne-a chemat Papa Francisc, într-una din audienţele sale dedicate tocmai familiei: "Însăşi viaţa familială, privită cu ochii credinţei, ne apare mai bună decât trudele care ne costă. Ne apare ca o capodoperă de simplitate, frumoasă tocmai pentru că nu e artificială, neprefăcută, ci capabilă să încorporeze în sine toate aspectele vieţii adevărate. Ne apare ca un lucru "foarte bun", aşa cum a spus Dumnezeu la sfârşitul creării bărbatului şi femeii (cf. Gen 1,31)" (Audienţa generală, Aula Paul al VI-lea, 12 august 2015)

(După Zenit, 12 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.