Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Louis și Zelia Martin. Părinți vrednici de cer

Sfinții ai cotidianului, sfinți în căsătorie, sfinți în iubirea lor binecuvântată de cer în încredințată cerului. Louis și Zelia Martin, părinții sfintei Tereza a Pruncului Isus, vor fi ridicați la cinstea altarelor duminică, 18 octombrie 2015, de papa Francisc, în contextul - foarte semnificativ - al Sinodului pentru familie.

Într-un timp în care atâtea certitudini par să șovăie și familia este tot mai fragilă, trăiește multe dificultăți și are nevoie să regăsească o proprie definiție și puncte de referință, acești soți sfinți sunt un exemplu de urmat, o lumină pe drumul întreprins de papa. În acest orizont se situează publicarea cărții Luigi e Zelia Martin. Genitori degni del cielo (Louis și Zelia Martin. Părinți vrednici de cer), editată de Editrice Shalom, care va fi prezentată sâmbătă, 17 octombrie, la ora 18.00, la librăria Mastai Don Bosco la Ancona.

Autoarea, Vera De Dominicis, reușește să-l facă pe cititor să intre în acea mică Biserică familială care a fost familia Martin, pentru că reparcurge istoria și viața lui Louis și Zelia ca să spunem așa "dinăuntru", adică o reconstruiește pornind de la Scrisorile familiale și de la mărturia fiicei lor Celina, Părinți incomparabili. Citatele foarte bogate din aceste texte fac în așa fel încât portretele lui Louis și Zelia, ale bucuriilor, neliniștilor și durerilor lor împărtășite, apar vii pentru cititor, în extraordinara lor umanitate și în sfințenia lor, la fel de extraordinară.

Subliniază bine acest aspect părintele Luciano Paolucci, care s-a îngrijit de prezentarea cărții, când scrie: "Aceasta este o carte originală, pentru că vorbește despre o familie și este și mai originală pentru că în ea nu este descrisă istoria unei familii, ci se poate asculta în ea o familie în viața sa intimă și zilnică. A asculta o familie! Acesta este unul dintre exercițiile care ne lipsește pentru a putea înțelege ce mare comoară a ascuns Domnul în ordinea creației gândindu-se la familie".

Îi vedem așadar soți și conștienți că iubirea lor este un dar al cerului care trebuie încredințat cerului; gata să facă mereu voința lui Dumnezeu pe drumul lor și sprijin continuu unul pentru altul. O iubire trăită astfel este o iubire care se reînnoiește mereu, care nu se teme de timp și de obișnuință; de fapt, după unsprezece ani de căsătorie, Zelia îi scrie lui Louis, care se află în călătorie de afaceri: "Te îmbrățișez din toată inima, astăzi sunt atât de fericită la gândul că te voi revedea încât nu pot să lucrez. Soția ta care te iubește mai mult decât viața sa" (Scrisori familiale, pag. 113).

Autoarea se oprește apoi îndeosebi pe modul lor de a fi părinți și cititorul poate înțelege, cu uimire și admirație, că Louis și Zelia au știut cu adevărat să-i trăiască pe copii ca pe un dar al cerului și au știut să-i reîncredințeze cerului - cu deplină încredere și seninătate, chiar dacă în durere - când au înfruntat încercarea foarte dură de a vedea murind patru dintre cei nouă copii ai lor. Astfel Zelia, după ce a suferit datorită morții fiicei Elena, de numai 5 ani și a celei de-a opta fiice de nici măcar două luni, scrie cumnatei, care la rândul ei îl va vedea murind pe fiul Paul în timpul nașterii: "Există dureri pentru toți, cei mai fericite nu sunt decât cele mai puțin fericite; lucrul cel mai înțelept și mai simplu în toate acestea este să ne resemnăm la voința lui Dumnezeu și să ne pregătim cu anticipație să purtăm propria cruce cât mai curajos posibil" (Scrisori familiale, pag. 124).

Soții Martin erau părinți duioși, afectuoși, dar și riguroși și deosebit de atenți la climatul care se respira în casă: le-au învățat pe fiice rugăciunea și încrederea în "bunul" Dumnezeu și au cultivat în inimă visul - realizat apoi - ca toate fiicele lor să poată fi consacrate Lui.

Viața lor este o viață simplă obișnuită, o viață aproape de aceea a fiecăruia dintre noi: muncă, casă, copii... Ceea ce în ei făcea extraordinar cotidianul era faptul de a se simți încontinuu, și de fapt de a fi, în prezența lui Dumnezeu: ziua începea cu Liturghia de dimineață, era țesută din rugăciune și, oricum, era trăită ca un dar al lui Dumnezeu. Acestui "Tată bun" Louis și Zelia se încredințau, îi cereau sfat, sprijin, ajutor; de la acest "Tată bun" au primit forța și lumina necesare pentru a parcurge un drum frumos, dar și foarte dureros.

A trăi în iubirea lui Dumnezeu, asta ne face sfinți și asta ne învață Louis și Zelia Martin, care în viața lor au știut să realizeze acea capodoperă la care ne-a chemat Papa Francisc, într-una din audiențele sale dedicate tocmai familiei: "Însăși viața familială, privită cu ochii credinței, ne apare mai bună decât trudele care ne costă. Ne apare ca o capodoperă de simplitate, frumoasă tocmai pentru că nu e artificială, neprefăcută, ci capabilă să încorporeze în sine toate aspectele vieții adevărate. Ne apare ca un lucru "foarte bun", așa cum a spus Dumnezeu la sfârșitul creării bărbatului și femeii (cf. Gen 1,31)" (Audiența generală, Aula Paul al VI-lea, 12 august 2015)

(După Zenit, 12 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat