Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul sr. Ana Racoș

După zeci de ani de slujire în cadrul Congregației "Surorile Benedictine ale Divinei Providențe", sr Ana Racoș a trecut la cele veșnice duminică, 25 octombrie 2015, în jurul orei 1:30, la vârsta de 92 de ani.

Sr. Ana s-a născut la Onești, la 15 iulie 1923, fiind al treilea copil dintre cei cinci ai soților Andrei și Anița. Părinții ei au încercat să-i insufle credința în Domnul, credință ce o va conduce să se dăruiască total iubirii Domnului. Viața sa a fost caracterizată de slujire și dăruire, lucrând printre bolnavi, în secția de chirurgie a Spitalului Municipal din Onești. După 20 ani de muncă în spital, iese la pensie, ducând o viață retrasă în rugăciune, nutrind mereu dorința de a se consacra Domnului.

În anul 1992 intră în mănăstirea din Oituz în Congregația "Surorile Benedectine ale Divinei Providențe", fiind cea mai înaintată în vârstă, dar și cea mai decisă de a-l urma pe Cristos. În anul 1995 face prima profesiune călugărească, iar în anul 1999 va spune "DA"-ul său mult așteptat prin profesiunea pe viață: "Iată-mă, Doamne, vreau să fiu cu totul a ta".

În Orfelinatul din Oituz a încercat, prin slujirea ei, mai exact prin rugăciune și prin devotamentul față de copii, să lase un frumos exemplu de iubire față de Dumnezeu și față de oameni. Seninătatea și spiritul de acceptare a limitelor sale a răspândit în comunitate și printre copii spiritul de bucurie.

Când forțele au părăsit-o, singurul lucru ce îl mai putea face era să recite rugăciunea sfântului Rozariu. Sora Ana avea o iubire deosebită către sfânta Fecioară Maria, căreia îi vorbea adesea despre copii. Copiii găseau mereu la dânsa un zâmbet, chiar și în momentele de suferință.

Domnul nu putea să-i facă un dar mai frumos decât să o cheme la sine chiar în luna dedicată sfântului Rozariu, în ziua de 25 octombrie 2015, pentru a se bucura de prezența sa iubitoare și pentru a o răsplăti pentru fidelitate sa.

Celebrarea înmormântării va avea loc la 27 octombrie 2015, în biserica "Sfânta Treime" din Oituz, la ora 10:00, fiind înconjurată de cei care au însoțit-o în călătoria sa pe acest pământ, siguri fiind că misiunea ei de bunică a copiilor nevoiași va continua și din cer.

"Îndurările Domnului le voi cânta, cu gura mea voi face cunoscută din generație în generație fidelitatea ta" (Ps 89,2)

Sr. Tereza Medveș


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat