Cardinalul Turkson: "Pacea are o soră şi numele său este dreptatea"

De Maria Teresa Pontara Pederiva

Pacea este rod al dreptăţii. Prin urmare, a promova o cultură autentică de pace, într-o lume astăzi în mod tragic conflictuală, implică promovarea dreptăţii la nivel mondial. Pacea şi dreptatea ca două surori, gemene. De fapt, ambele încep de la o angajare de a respecta radical exigenţele de bază ale tuturor relaţiilor în care trăim; o modalitate nonviolentă de a ne raporta cu lumea şi cu omenirea şi de îngrijire a pământului.

Aceasta ar putea fi sinteza intervenţiei cardinalului Peter Kodwo A. Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii la Simpozionul internaţional de la Rio de Janeiro "A construi o societate mai dreaptă şi pacificată" promovat împreună de trei atenee pontificale: Pontificia Universidade Católica (PUC Rio de Janeiro), Universidade Católica Portuguesa (UCP Lisabona) e Pontificia Universit? Gregoriana (PUG Roma).

Cardinalul ghanez, în conferinţa sa de marţi 1 septembrie, a voit să sugereze şi să exploreze câteva elemente pentru a construi pacea în cadrul unei societăţi făcute mai drepte: o tentativă - cum a explicat el - care pornea de la Doctrina Socială a Bisericii, de la studiile sale în Sfânta Scriptură, dar şi de la cei 18 ani de experienţă ca arhiepiscop în Ghana.

"Pacea are o soră şi numele său este dreptatea", a spus el amintind de psalm, "dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa" (Ps 85,11): un binom fundamental pentru orice creştin pentru că viziunea Bisericii lui Cristos este o realitate pământească modelată de planul mântuitor al lui Dumnezeu în centrul căruia se află persoana umană.

Faptul că pacea este de neconceput fără dreptate era deja tema Sinodului Episcopilor din 2009, a 2-a Adunare specială pentru Africa "Biserica din Africa în slujba reconcilierii, a dreptăţii şi a păcii" şi angajarea pentru dreptate şi pentru promovarea nonviolenţei implică în mod necesar o convertire a inimilor.

Dar "peacemakers", făcătorii de pace, sunt mai uşor de găsit printre situaţiile de suferinţă decât printre pereţii academici: câţi sunt angajaţi personal pentru a activa o cultură nonviolentă, în general au lucrat înainte asupra lor înşişi şi apoi devin ajutor şi sprijin pentru fraţii aflaţi în dificultate.

"Fiecare dintre noi poate să contribuie la construirea unei societăţi mai drepte şi mai puţin violente cultivând calitatea relaţiilor la toate nivele vieţii noastre, a spus Turkson, dacă nu contribuim activ la soluţie, atunci suntem cu siguranţă parte a problemei". Aşadar întrebarea este foarte simplă: ne îndreptăm spre relaţii mai drepte sau mergem exact în direcţia opusă?

În urmă cu mai mult de jumătate de secol întrebarea era aproape tragică din moment ce se îndrepta spre al doilea conflict mondial (şi nuclear!), apoi în luna octombrie 1962 criza rachetelor din Cuba a adus lumea pe marginea unui alt conflict nuclear. În acele momente de întuneric, Ioan al XXIII-lea, cu Pacem in terris, a dat o speranţă tangibilă "tuturor oamenilor de bunăvoinţă", pentru că pacea este misiunea tuturor.

Apoi magisteriul ne-a dăruit Caritas in veritate a lui Benedict al XVI-lea şi Laudato si' a papei Francisc, dar deja în exortaţia apostolică Evangelii gaudium papa Bergoglio are un subtitlu "Binele comun şi pacea în societate" declinat în patru principii care pentru Turkson devin adevăraţii "pilaştri ai păcii" (realitatea este mai importantă decât ideile, timpul este mai mare decât spaţiul, totul este mai mare decât partea şi unitatea prevalează asupra conflictului) sugerând să se adopte metoda pastorală "a vedea - a judeca - a acţiona creată de Joseph Léo Cardijn, asumată apoi de Ioan al XXIII-lea în Mater et magistra, o metodă care stă la baza doctrinei sociale ("a scruta semnele timpurilor"). Şi sunt multe semnele de care trebuie ţinut cont astăzi: cele deja prezentate de Benedict al XVI-lea (criza economică, globalizarea, creşterea populaţiei, businessul şi etica, mediul, instruirea, turismul internaţional, migraţiile, sărăcia şi şomajul, rolul mass-media şi temele bioetice) la care se adaugă cele pe care papa Francisc le-a subliniat în Laudato si': raportul intim dintre săraci şi fragilitatea planetei, convingerea că fiecare lucru în lume este în legătură, critica la adresa noilor paradigme şi forme de putere derivate dintr-o folosire greşită a tehnologiei, chemarea de a căuta alte moduri de a înţelege economia şi progresul, valoarea justă dată fiecărei creaturi, sensul uman al ecologiei, necesitatea unei dezbateri sincere şi oneste, responsabilitatea gravă a politicii internaţionale şi locale, depăşirea culturii lui foloseşte şi aruncă şi propunerea unui nou stil de viaţă (LS, 16).

Printre multele referinţe, una la marea temă a alimentaţiei: într-o singură familie umană, imperativul moral devine o angajare faţă de obiectivul global al unei depăşiri a foametei în lume. "Când ne considerăm ca o familie, atunci va fi mâncare pentru toţi, dar pentru a depăşi cu adevărat foametea, trebuie să înfruntăm provocarea nedreptăţii referitoare la controlul seminţelor şi terenurilor, precum şi chestiunile distribuirii la nivel structural". Familia umană este gata să facă asta?, este întrebarea lui Turkson care a continuat cu marile provocări de astăzi cum ar fi lipsa de pământ, casă şi loc de muncă, la ordinea zile din recenta întâlnire din Vatican cu mişcările populare.

Este nevoie de un proiect pentru viitor: asta reiese din magisteriul papei Bergoglio. O viziune care să depăşească creşterea economică necontrolată pentru a ţinti la o viziune mai amplă despre realitate.

În practică, este nevoie de o cultură de pace dezvoltată de cei care trăiesc relaţii de pace în viaţa lor zilnică. Pentru a face asta "trebuie mai întâi să învăţăm să-i dăm lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, cu scopul de a vedea clar cum să dăm Cezarului ceea ce este al Cezarului şi unii şi alţii ceea ce aparţine fiecăruia".

În definitiv, o economie care să creeze pentru toţi condiţiile pentru a se bucura de o copilărie senină, pentru a dezvolta talentele tinerilor, pentru a munci în timpul vârstei active şi apoi pentru a se bucura de o pensie demnă în timpul bătrâneţii. O economie în care toate fiinţele umane să fie în armonie cu natura şi să trăiască în cadrul unui sistem de producţie de aşa natură încât capacităţile şi exigenţele fiecăruia să aibă exprimare adecvată în viaţa socială.

Intervenţia lui Turkson la Simpozionul de la Rio are loc când sunt prezenţi în această perioadă în oraş trei cardinali pentru o serie de întâlniri şi conferinţe dedicate provocării păcii în marile oraşe: în afară de preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, sunt în Brazilia şi cardinalii Lluís Martínez Sistach, arhiepiscop de Barcelona, şi Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la invitaţia arhiepiscopului metropolei braziliene, cardinalul Orani Jo?o Tempesta.

(După Vatican Insider, 2 septembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.