|
Pelerinajul tinerilor și al persoanelor consacrate la Cacica: Căutători de fericire împreună cu Maria! În Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului tinerii din Dieceza de Iași sunt invitați să facă un pelerinaj la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Cacica. Cu ei se vor unii persoanele consacrate pentru a marca Anul Vieții Consacrate. Motoul din anul acesta al pelerinajului tinerilor și al persoanelor consacrate este: Căutători de fericire împreună cu Maria! Care este semnificația unui pelerinaj? Youcat-ul, catehismul pentru tineri, la nr. 276, explică ce este un pelerinaj: "Cine merge în pelerinaj «se roagă» cu picioarele și experimentează cu toate facultățile sale că toată viața sa este, în realitate, un mare drum spre Dumnezeu... În zilele noastre, practica pelerinajului trăiește o renaștere deosebită: persoanele caută pacea și forța care provin din aceste locuri de har: sunt sătule de individualism, doresc să iasă din vălmășeala de toate zilele, să se elibereze de lucrurile nefolositoare și să ajungă la Dumnezeu prin «mișcarea spre» locurile spiritului". Astfel, pelerinajul este o imagine a vieții noastre, ne reamintește că suntem călători pe acest pământ și că ne îndreptăm mereu spre scopul nostru final, veșnicia. Avem un drum al vieții pe care-l parcurgem uneori în bucurie, alteori în tristețe, uneori cu speranță, alteori cu teamă. Pe acest drum presărat uneori cu împliniri, alteori cu decepții, Maria ne este mereu alături și, de fiecare dată, ni-l arată pe Isus, așa cum recităm în rugăciunea Bucură-te, Regină. Cum pot trăi bine acest pelerinaj? Tema pelerinajului tinerilor și al persoanelor consacrate de anul acesta este: Căutători de fericire împreună cu Maria! Se inspiră din tema pentru Ziua Mondială a Tineretului 2015: "Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8). Sunt câteva momente specifice ale unui pelerinaj, care, dacă sunt trăite cu atenție, fac ca pelerinajul să aducă multe roade spirituale. Întregul pelerinaj este o rugăciune a celui care se îndreaptă către un sanctuar, casa Domnului. Primul moment al pelerinajului este plecarea. Aceasta trebuie să fie marcată de un moment de rugăciune, în care fiecare persoană pune în fața lui Dumnezeu dorința cu care participă la pelerinaj și intențiile de rugăciune. Drumul pelerinajului trebuie să fie început îndreptând privirea spre cer. Psalmul 121, unul din psalmii pelerinilor, spune că întreaga ființă trebuie să fie înălțată către Domnul, chiar și în situațiile cele mai dificile: Domnul te va păzi de orice rău,/ Domnul îți va apăra sufletul./ Domnul te va păzi la plecare și la venire,/ de acum și până în veac. Un adevărat pelerinaj presupune și efortul. Acesta este un element esențial al pelerinajului. A parcurge un drum pe jos, înfruntând căldura sau frigul, razele dogoritoare ale soarelui sau ploaia, asfaltul înfierbântat sau pietrele și praful înseamnă o penitență și o întărire a voinței. De fapt, viața este uneori o "cursă cu obstacole". Însă în pelerinajul nostru pământesc Cristos pășește mereu cu noi. Parcurgerea în spirit de credință a drumului către sanctuar oferă ocazia minunată de a trăi o experiență de comuniune. Legătura cu Dumnezeu, întărită prin rugăciune, pregătește și întărește comuniunea dintre persoane, care poate fi prelungită, după încheierea pelerinajului, prin acțiuni de caritate, de solidaritate sau de voluntariat, care ne reamintesc că am primit mult de la Dumnezeu și în mod gratuit. Pelerinajul ne ajută ca prin umilință și recunoștință să conștientizăm mai mult această gratuitate și abundență a harului lui Dumnezeu Într-o lume mereu agitată și grăbită în care vrem să avem totul și imediat pelerinajul ne educă să dăm valoare așteptării. La sanctuar nu se ajunge imediat, însă parcurgerea drumului are valoare în sine și face să crească bucuria întâlnirii cu Domnul în casa sa. Apropierea de sanctuar face să crească această bucurie, parte integrantă a pelerinajului. Psalmul 122 spune: M-am bucurat când mi s-a spus:/ "Să mergem în casa Domnului!". Cum se va desfășura pelerinajul tinerilor și al persoanelor consacrate? Pelerinajul tradițional al tinerilor la sanctuarul de la Cacica va începe vineri, 14 august 2015. Tinerii și personale consacrate care doresc să participe sunt rugați să fie prezenți la locul de după calea ferată, înainte de zona unde încep serpentinele, până la ora 12.00. La această oră va avea loc ritualul pornirii în pelerinaj, după care se va începe procesiunea spre sanctuar. Aici se va ajunge în jurul orei 13.30 și va avea lor ritualul primirii pelerinilor tineri la sanctuar. În fruntea pelerinilor va fi prezent PS Aurel Percă. Sfânta Liturghie de la ora 18.00 va fi animată de tineri și de persoanele consacrate. Următorul moment va fi privegherea mariană și procesiunea cu lumânări de la ora 22.00. Sfânta Liturghie din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului va avea loc la ora 11.00. Întregul program al pelerinajului poate fi găsit aici. Detalii pot fi obținute de la pr. Felix Roca, telefon 0741/501481, 0769/288978; e-mail: pr.felixroca@gmail.com. Pr. Felix Roca
* * * PS Petru Gherghel: Pelerinaj la Cacica, 2015. Lângă icoana mamei noastre cerești Programarea pentru spovezile de la Cacica Pelerinaj la Cacica, 14-15 august 2015. Programul lecturi: 20.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |