Reflecţie la duminica a XXII-a de peste an - "B" (2015)

"Primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre" (Iac 1,21).

După ce Biserica ne-a vorbit cinci duminici la rând despre trebuinţa primirii sfintei Euharistii pentru mântuire, ca fiind "Pâinea vieţii", spre învierea fericită (cf. In 6,54) şi "Medicamentul nemuririi", aşa cum s-a exprimat sfântul Ignaţiu din Antiohia (35-117), duminica aceasta, Biserica ne vorbeşte şi de cealaltă jumătate de pâine, absolut necesară şi ea pentru mântuire, cuvântul lui Dumnezeu, fără de care nu s-a făcut şi nu se face nimic în întreg universul, material şi spiritual (cf. Evr 11,3).

Ne place oare să citim sau să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu? Îl lăsăm noi să pătrundă în adâncul fiinţei noastre până acolo ca să despartă ca o sabie cu două tăişuri, gândurile şi simţirile noastre (cf. Evr 4,12)? Sau, facem ca fariseii şi cărturarii pe care îi mustră astăzi Isus în evanghelie, care răstălmăceau Scripturile după propriile lor interese, care reţineau din Scripturii numai ceea ce le aducea un avantaj trecător.

Scripturile ne spun foarte clar: "Nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi nu scoateţi nimic din ele, ci păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau eu" (Dt 4,2); "să nu treceţi peste ce e scris" (1Cor 4,6); căci, cine va scoate sau va adăuga ceva la Scripturi, va fi scos de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă a paradisului (cf. Ap 22,19).

Sfântul Iacob ne spune astăzi că nu ajunge numai să cunoaştem cuvântul lui Dumnezeu, ci mai trebuie să-l punem şi în practică, căci altfel ne amăgim pe noi înşine: "Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă" (Iac 1,22). Cine ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l pune în practică, îl cinsteşte pe Dumnezeu numai cu buzele şi urechile, dar nu cu mintea, inima şi cu viaţa (cf. Is 29,13), aşa cum exprimăm şi noi la citirea evangheliei, când ne însemnăm cu semnul crucii, fruntea, buzele şi inima.

În timpul unor misiuni populare, a intrat în biserică şi un vagabond, care atunci când preotul predica, el spunea cu glas tare, deranjând adunarea, cartea biblică, capitolul şi versetul. Ştia bine Biblia, dar nu-şi schimbase niciodată viaţa. Aşa erau fariseii, cărturarii şi mai marii preoţi; aşa sunt, din păcate, şi mulţi creştini.

O veche istorioară din ţările răsăritului ne spune că un sfânt, ajungând în paradis, a văzut chiar la intrare o mare grămadă de urechi. Atunci l-a întrebat pe un înger ce înseamnă aceasta. Îngerul i-a răspuns că sunt urechile creştinilor care toată viaţa au ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi predici, dar care nu s-au convertit niciodată: "Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi" (Rom 2,13).

Biblia, cuvântul lui Dumnezeu, ne strigă astăzi nouă tuturor: "Oameni buni, eu sunt cuvântul lui Dumnezeu trimis din ceruri pentru voi! Eu sunt scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru voi, mireasa lui! Eu sunt descoperirea lui Dumnezeu pentru voi! Eu sunt înţelepciunea şi priceperea voastră! Eu sunt calea, adevărul şi viaţa veşnică! Poruncile mele nu sunt grele! Cuvintele mele sunt dulci pentru oricine le primeşte! Toate cuvintele mele sunt iubire şi mântuire pentru voi, căci vin din inima Preasfintei Treimi".

Cuvintele Scripturii ar putea fi comparate cu nişte indicatoare rutiere dintr-un oraş aglomerat, cu nişte panouri de avertizare dintr-o pădure întunecoasă sau cu nişte marcaje care ne indică pericolul şi prăpastia.

Se spune că un înţelept şi-a înconjurat livada cu mere dulci, cu un rând de mere pădureţe, pentru a se păzi de hoţi. Scriptura ne spune că şi noi, pentru a intra în grădina paradisului, trebuie să trecem mai întâi prin lepădarea de sine şi prin cruce, prin slujire şi fapte bune. De aceea, sfântul Iacob ne spune astăzi: "Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume" (Iac 1,27).

Într-o zi, parohul unei biserici a anunţat că o văduva bătrână din parohie tocmai este evacuată de proprietar pentru că nu a mai avut bani de chirie. Şi a spus că cine o va ajuta, va gusta un crâmpei din paradis chiar imediat. Un creştin din parohie s-a dus imediat la adresa bătrânei şi i-a găsit acolo pe oamenii care urmau s-o evacueze pe bătrână. A plătit chiria restantă a bătrânei văduve şi încă pentru câteva luni în avans. În acel moment în sufletul lui a coborât o pace şi bucurie cum n-a mai gustat niciodată în viaţa lui. Credinţa, speranţa şi dragostea i s-au întărit dintr-o dată. Ba mai mult, o fiică bolnavă i s-a vindecat imediat şi un datornic vechi i-a returnat împrumutul pe care nu-l mai spera.

Fariseii şi cărturarii căutau şi inventau "portiţe" pentru a încălca Legea, înşelându-se singuri. Astfel: au inventa "Corban", care înseamnă închinat lui Dumnezeu (cf. Mt 15,5), pentru a nu-şi ajuta părinţii bătrâni şi bolnavi; au inventat "pur şi impur", pentru a nu-i ajuta pe cei bolnavi şi marginalizaţi (cf. Mc 7,4), deşi numai ceea ce iese din inimă îl spurcă pe om (cf. Mc 7,21-22); au inventat "spălările rituale cu apă sau chiar cu nisip", pentru a neglija curăţirea sufletească (cf. Mc 7,4); au inventat "datinile bătrâneşti", pentru a se sustrage Legii lui Dumnezeu (cf. Mc 7,7); au inventat "o mie de paşi", pentru a nu merge în căutarea oiţelor pierdute (cf. Mt 5,41) etc.

Şi creştinii caută subterfugii pentru a eluda Legea lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, cu privire la naşterea de copii, cu privire la educaţia creştină, uitând că Dumnezeu nu poate fi înşelat (cf. Gal 6,7).

Unii creştini au creat anexe la sărbătorile Domnului şi ale sfinţilor, un fel de "datini farisaice", pentru a sluji trupului şi nu lui Dumnezeu.

Nu numai că nu trebuie să căutăm subterfugii pentru a eluda Legea lui Dumnezeu şi pentru a sluji trupului, ci trebuie să folosim orice ocazie pentru a sluji lui Dumnezeu, Legii sale şi mântuirii sufletului, fugind de tot ceea ce este rău dăunător mântuirii. "Suntem chemaţi să fim martori ai lui Cristos în toate împrejurările" (GS 43).

Sfântul Toma de Aquino (1225-1274) spunea: "Milostive Dumnezeule, dă-mi să doresc cu ardoare ceea ce îţi place ţie, să caut aceasta cu înţelepciune, s-o cunosc cu adevărat şi s-o împlinesc desăvârşit spre lauda şi slava numelui tău".

Psalmul responsorial de astăzi ne spune: "Numai cel care umblă fără prihană, numai cel care face dreptatea şi spune adevărul din inimă, numai acela va locui în corturile lui Dumnezeu" (Ps 14/15,1-2).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.