Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Campus pentru tineri din parohiile încredințate părinților franciscani

În perioada 13-17 iulie 2015, la Liceul Teologic Franciscan din Roman, a avut loc un campus dedicat tinerilor din parohiile încredințate părinților franciscani. Au participat 105 tineri și 12 animatori din diferitele parohii din Dieceza de Iași (preoți si surori). Acest campus a fost organizat de Provincia Franciscană, ajutați de pr. Gabriel Dancă, pr. Valentin Sabău și, desigur, de toți animatorii, preoți si surori, care au dedicat din timpul lor pentru ca acest campus să iasă foarte bine.

Tema, "Fericiți cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu", a fost aleasă foarte bine fiind o învățătura pentru noi, tinerii, care adesea la vârsta noastră cădem cel mai repede in păcat. Am învățat în acest campus să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să alungăm păcatul, să îl lăsam pe Dumnezeu să se reflecte prin noi, iar pentru aceasta avem nevoie de o inima curată. Așa cum spunea și pr. Felician Tiba (relatorul campusului) într-una din predicile sale: "Dacă geamul este murdar, nu vezi prin el și trebuie să îl ștergi ca să poți vedea clar"... așa este și cu inima; trebuie să "ștergem" inima noastră de păcat ca să putem să-l vedem pe Dumnezeu.

Deschiderea oficială a avut loc luni, 13 iulie, la ora 17.00, în amfiteatrul liceului. Acolo, ni s-a prezentat scopul campusului. Tot atunci, fiecare parohie împreună cu animatorul responsabil am avut de pregătit o mica prezentare a grupului. Seara s-a terminat cu ora de adorație pregătită de tinerii din Buruienești. Aceasta oră de adorație ne-a adus împreună și, așa cum spunea un tânăr, "ne-a înmuiat inimile înainte de începerea propriu-zisă a campusului".

În zilele ce au urmat, am început zilele cu rugăciunea Laudelor. La ora 10.00, pr. Felician Tiba ne prezenta prima reflecție a zilei, iar după aceea am fost împărțiți pe grupuri; fiecare grup având de pregătit un moment legat de tema discutată la reflecție. Unii au avut de făcut o piesa de teatru, alții un eseu sau un cântec, o poezie, o povestioara etc. Moment pe care l-am prezentat apoi în fața tuturor pentru a înțelege mai bine despre ce s-a vorbit în ziua respectivă. Aceste activități ne-au ajutat foarte mult să înțelegem că părinții noștri ne iubesc fără să aibă alt interes decât acela de a-i iubi și noi la rândul nostru. Niciunul dintre noi nu a primit de la părinți la vârsta de 18 ani "factură" pentru toate cheltuielile făcute cu noi. Noi am fost aleși de Dumnezeu și suntem un dar pentru părinți.

Sfânta Liturghie nu a lipsit din programul campusului fiindcă este cea mai puternică rugăciune pe care o putem oferi lui Dumnezeu. După cină a urmat un mic spectacol unde fiecare parohie a avut de pregătit 2-3 momente. Seara s-a terminat cu o serată fraternă; chiar și această serată ne-a ajutat să ne cunoaștem mai bine și să ne acomodăm cu noii prieteni.

Miercuri, programul a fost puțin diferit, fiindcă s-a făcut mult așteptata ieșire la pădure. Aici am desfășurat mai multe activități printre care multe jocuri pe grupuri, dansuri si cântece de veselie, plus premii surpriză. Seara, am urmărit împreună filmul "God's not dead" (Dumnezeu nu este mort), un film foarte emoționant ce a rămas în sufletul fiecăruia.

Ziua de joi, cea de-a patra zi, a fost asemănătoare cu ziua de marți, unde la fel, în timpul catehezei am avut de pregătit activități pe tema prezentată la reflecție. Fiind continuarea temei de marți, ideea principală a temei din această zi, a fost: "Ceea ce suntem în interior, suntem și afară". Și de această dată am reușit sa înțelegem cu ușurință ce a vrut Dumnezeu să ne transmită prin pr. Felician: Ochii sunt oglinda sufletului.

Seara, s-a organizat un concurs de talente pentru tineri. La acest concurs au participat tineri talentați din toate parohiile urmând sa fie acordate premii pentru fiecare loc în parte de către juriu care a fost format din animatori.

La încheiere, vineri, am avut de descoperit "îngerașii", fiindcă pe parcursul campusului am jucat jocul numit "Îngerașul"; fiecare dintre noi având alt tânăr ca și "copilaș", în secret, acesta avea îndatorirea ca pe parcursul campus-ului să se roage, și de ce nu, să îi ofere mici atenții copilașului. Acest joc a fost preferat de majoritatea tinerilor.

Acest campus a reprezentat o experiență frumoasă pentru toți tinerii care au participat, dar chiar și pentru animatori, așa cum ne prezintă aceștia prin următoarele impresii:

"A fost cel mai frumos campus!!! Oameni noi, prieteni noi care mi-au ajuns la suflet. Ceea ce a spus pr. Felician m-a atins. A spus câteva lucruri la care înainte nu voiam sa mă gândesc sau să le înțeleg. La grup mi-a plăcut mult; ne-am înțeles între noi, ne-am spus impresiile unii altora, am făcut o echipă bună la jocuri, am râs și ne-am distrat împreună. Aș vrea să țină campusul măcar două săptămâni căci a trecut foarte repede. Vă salut pe toți cu drag! Vă mulțumesc pentru acest campus!!!" (Sabina B., Luizi-Călugăra)

"Am plecat din acest campus cu gândul că am învățat multe lucruri noi, într-un timp scurt. N-am să uit că «nu există iubire risipită», și pentru asta, momentele petrecute cu ceilalți au fost dovada că afirmația își găsește aplicare în realitate. Mă bucur că am cunoscut oameni noi, că am întreprins activități noi, într-o atmosferă special creată, prin contribuția fiecăruia. Lucrurile cele mai frumoase se construiesc împreună! Mulțumesc tuturor persoanelor care m-au învățat câte ceva! Mulțumesc îngerașului meu, în mod special". (Camelia P.)

"Acest campus a fost o experiență nouă pentru mine; a fost prima dată când am participat și deja spun că abia îl aștept pe următorul... Au fost zile minunate, momente minunate, activități minunate petrecute cu persoane minunate... Adică împreună cu voi!! da, cu voi!! Ce mi-a plăcut cel mai mult?? Hm, cred că ora de adorație este pe primul loc. Toate momentele și activitățile făcute împreuna au fost minunate... Vă mulțumesc tuturor... Am ajuns acasă plină de fericire, iar în jurul meu încerc să văd numai fericire, așa că împart fiecăruia câte puțină bucurie de la mine... Un campus cu activități frumoase, cu predici frumoase din care am avut ce învăța, cu noii prieteni, cu noi experiențe, cu noi provocări... Felicitări organizatorilor!!! Sper să ne vedem și vara viitoare, în număr mai mare poate, dar și într-un interval de timp mai lung ... Au trecut așa repede aceste cinci zile". (Roxana A., Prăjești)

"A fost o săptămână super fain... Prieteni noi, colegi de cameră super ok și cu bunul simț. Muzica a fost bine pregătită. Masa foarte bună (le mulțumesc tuturor celor care au pregătit masa). Animatorii au fost alături de noi pentru orice ajutor. Ce să mai zic... a fost scurt și plăcut. Vreau să țin legăturile cu prietenii noi". - (Alex C., Galați)

Raluca Bogdan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13-17 iulie: Roman: Campus pentru tineri din parohiile încredințate părinților franciscani


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat