Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizita Preasfințitului Petru Gherghel în diferite comunități de viață consacrată

"Vă scriu vouă ca succesor al lui Petru, căruia Domnul i-a încredințat misiunea de a-i întări pe frați în credință (cf. Lc 22,32), și vă scriu vouă ca un frate al vostru, consacrat lui Dumnezeu ca și voi". Așa se adresa Sfântul Părinte papa Francisc tuturor persoanelor consacrate în ziua de 21 noiembrie 2014, atunci când printr-o scrisoare apostolică anunța oficial decizia de a convoca un An al Vieții Consacrate. Această veste a fost o bucurie deosebită pentru întreaga Biserică, dar mai ales pentru toți cei care s-au hotărât să-l urmeze pe Cristos mai îndeaproape și să-i slujească pe frați cu dăruire generoasă și totală.

Imediat după acest anunț, ținând cont de indicațiile și îndemnurile părintești ale Preasfințitului Petru Gherghel, păstorul Bisericii noastre locale, membrii Comisiei Diecezane pentru Viața Consacrată s-au adunat în repetate rânduri pentru a analiza împreună situațiile existente, necesitățile actuale, dificultățile inerente, perspectivele posibile pentru ca persoanele consacrate să-și împlinească misiunea mereu și pretutindeni cu bucurie deplină și cu disponibilitate generoasă. În acest sens s-au propus diferite inițiative pe plan parohial, zonal și diecezan care au menirea să aprindă și să întrețină zelul în rândul consacraților care să devină mai conștienți de vocația și carisma proprie pe care să le trăiască după viziunea fondatorilor și ținând cont de contextul și exigențele lumii contemporane care are nevoie stringent de o evanghelizare continuă în spiritul lui Cristos, mereu actual și productiv. Totodată mărturia atentă și slujirea devotată a persoanelor consacrate ar trebui să trezească în rândul poporului lui Dumnezeu prețuire față de un astfel fel de viață și, implorând ajutorul divin, să conducă la sporirea vocațiilor care să asigure Bisericii noi vlăstare capabile să mențină aprins dorul după perfecțiunea evanghelică exemplară, mereu imbold viu, benefic și atrăgător pentru poporul lui Dumnezeu. Dacă ne amintim de ceea ce ne spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea în exortația postsinodală Vita consecrata nr.110, persoanele consacrate au "nu numai o glorioasă istorie de amintit și povestit, ci și o mare istorie de construit", ne dăm bine seama ce rol important au ele în viața Bisericii și a lumii în care trăiesc unde-și desfășoară activitatea.

În cadrul Bisericii noastre locale, Preasfințitul Petru Gherghel, prețuind ordinele călugărești, congregațiile și societățile de viață apostolică, a avut mereu o grijă deosebită față de acest sector. După interdicția totală din partea regimului totalitar care a mutilat această ramură vitală a Bisericii, văzând necesitățile din cuprinsul diecezei, începând cu anul 1990, favorizând și revalorizând tot ceea ce a existat înainte de 1948 și primind cu bucurie alte noi familii călugărești, a susținut și promovat intens viața consacrată, contribuind astfel, ca și papa, la întărirea în credință a fraților și, consacrat lui Dumnezeu ca și ei, le-a dovedit mereu, ca părinte și frate, apropierea, înțelegerea, încurajarea, sprijinul prețios și necondiționat. Pe tot parcursul celor 25 de ani de episcopat a urmărit cu diligență nu numai fiecare proiect în parte de refacere sau de construcție nouă, ci și toate inițiativele și activitățile desfășurate ori în derulare atât pe plan pastoral și spiritual cât și pe plan socio-caritativ-educativ. Luând în considerare cerințele locale precum și necesitatea colaborării la proiecte comunitare, a avut în vedere unitatea și armonia în raport cu planul pastoral general și cu celelalte structuri parohiale sau zonale.

În cadrul vizitelor pastorale în parohii sau cu ocazia conferirii tainei sfântului Mir ori folosindu-se de participarea la diferit aniversări, Preasfințitul Petru și, desigur, episcopul auxiliar, Preasfințitul Aurel, au luat contact cu comunitățile persoanelor consacrate din localitățile respective sau din vecinătate, arătându-le interesul și prețuirea pentru tot ceea ce fac și oferindu-le sugestii utile ori împărtășindu-le experiențe preluate din alte situații similare. Nu rareori cuvântul și mijlocirea episcopilor pe lângă autoritățile locale au dus la o mai bună colaborare pentru realizarea proiectelor comune în localitățile respective.

Așa cum anunțase Preasfințitul Petru cu ocazia participării la unele întâlniri generale sau zonale ale consacraților, în prima parte a lunii iunie, Preasfinția Sa împreună cu pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viața consacrată, a început un program care vizează vizitarea tuturor mănăstirilor și caselor unde sunt comunități de călugări și călugărițe. Nu este vorba de o vizită canonică, este doar o întâlnire a păstorului diecezei cu persoanele consacrate pentru a lua act încă odată de mersul obișnuit al vieții spirituale și a activităților zilnice pe care sub coordonarea și în colaborare cu parohia le desfășoară spre binele copiilor, a tinerilor, a adulților și a persoanelor cu necesități speciale.

Vizita începea de obicei cu un moment de rugăciune și adorație în capela mănăstirii sau a institutului respectiv, iar în unele cazuri se celebra chiar sfânta Liturghie. Preasfințitul făcea apoi o scurtă reflexie sau meditație, iar persoanele din casa respectivă aveau posibilitatea să adreseze întrebări sau să expună situații privind activitățile proprii, scoțând în evidență atât succesele, realizările, bucuriile, dar și unele lipsuri, neajunsuri sau dificultăți, în cele mai multe cazuri provenind din neimplicarea autorităților locale sau județene în susținerea materială a proiectelor sociale, caritative și educative. În toate cazurile s-a putut observa ospitalitatea deosebită a fraților și surorilor, precum și bucuria imensă și plină de recunoștință pentru momentele de împărtășire trăite împreună cu Preasfințitul, păstor și frate de familie consacrată.

În acest sens, în ziua de 8 iunie 2015, Preasfințitul Petru a avut bucuria de a lua contact la Răcăciuni cu Opera "Don Calabria", vizitând pe Frații și Surorile Divinei Providențe, întâlnindu-se și cu elevii și tinerii care locuiesc, studiază și se formează pentru viață în aceste structuri. După amiază ne-au așteptat cu bucurie la Focșani Surorile de Caritate ale Sfântului Vincențiu de Paoli care-și oferă munca lor cu educarea copiilor de la grădiniță. După o scurtă vizită la parohia din Focșani, Preasfințitul l-a vizitat la locuința sa pe pr. pensionar Ion Beșleagă care de ani de zile acceptă cu resemnare infirmitatea locomotorie.

În ziua de 9 iunie 2015 au fost vizitate comunitățile Surorilor Oblate și cea a Părinților Augustinieni a Asumpțiunii din Izvoare, Bacău, Mărgineni și Barați; au urmat Congregațiile Surorile Maria Bambina din Faraoani, Surorile Misionare Franciscane de Assisi din Valea Mare și Luizi-Călugăra, întâlnind-o aici și pe sora Regina Birou, provincială pentru România, Frații Minori Conventuali din Luizi-Călugăra, Congregația Sfânta Față din Măgura, Surorile Sfântului Carol Borromeu din Gioseni, Surorile Carmelite Misionare ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus din Valea Seacă, ziua încheindu-se cu vizita la Surorile Maestre Pie Venerini din Bacău, Parohia "Fericitul Ieremia".

A urmat ziua de 10 iunie când Preasfințitul a vizitat la Dărmănești comunitatea Surorilor Carmelite ale Sfintei Tereza din Torino, apoi Congregația Surorilor Preacuratei de Parma la Târgu Ocna care tocmai aveau vizita canonică a Superioarei Generale, Madre Maria Assunta Pedrinzani, la Oituz ne-au primit copiii și Surorile Benedictine ale Divinei Providențe. La Onești, în capela Congregației lui Isus Răscumpărătorul, Preasfințitul Petru a celebrat sfânta Liturghie care a fost animată de copii și tinerii orfani sau din proveniți din familii sărace ori dezorganizate și care locuiesc în casa Surorilor. Următoarea vizită a fost după-amiază la Satu Nou-Pârgărești în comunitatea Surorilor Fiicele Sfântului Francisc de Assisi.

Având în vedere că la 1 Mai Preasfințitul a celebrat cu recunoștință al XXV-lea aniversar de la consacrarea episcopala, iar în 29 iunie va sărbători jubileul de aur de când a fost hirotonit preot, toate comunitățile vizitate i-au exprimat prin cânt și poezie un gând de filial de afecțiune, i-au cântat Mulți ani, i-au oferit flori și l-au asigurat de susținerea lor în rugăciune. La încheierea fiecărei vizite, mulțumind pentru primire și ospitalitate, Preasfințitul obișnuia să noteze în cartea de oaspeți un gând de apreciere și recunoștință pentru lucrarea devotată a membrilor comunității respective, dorindu-le în continuare protecția divină, succes în apostolat și fidelitate în urmarea vocației proprii. Primind cu toții o binecuvântare episcopală, beneficiarii vizitei nu pierdeau prilejul de a-i mulțumi din nou și de a-l invita pe Preasfințitul să revină și cu alte ocazii.

Aceasta a fost prima etapă masivă a programului de vizită episcopală a păstorului Bisericii locale de Iași către o parte din comunitățile de viață consacrată, urmând apoi și altele în limita timpului disponibil al Preasfințitului.

Suntem siguri că aceste vizite au reprezentat o încurajare binevenită pentru congregațiile respective, iar sfaturile primite și rugăciunea comună împreună cu păstorul vor fi de un real folos celor care au avut fericirea și bucuria de a-l avea în mijlocul lor.

Pr. Alois Fechet

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: Vizita PS Petru Gherghel la congregații din dieceză

* * *

Măgura: Bucuria unei vizite


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat