Reflecţie la duminica a VI-a a Paştelui - B

Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru! (cf. Ps 98,3).

Pericopa evanghelică de astăzi continuă şi dezvoltă tema ultimilor două duminici, cea a bunului păstor şi cea a viţei şi a mlădiţelor. Dacă, în duminicile trecute, evanghelia a accentuat legătura dintre păstor şi oiţe şi legătura dintre viţă şi mlădiţe: "Rămâneţi în mine şi eu voi rămâne în voi" (In 15,4), în duminica aceasta, evanghelia accentuează legătura oiţelor între ele şi legătura mlădiţelor între ele, pentru a forma un singur tot împreună cu Isus: Aceasta este porunca mea, să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu" (In 15,12).

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre tot ceea ce este mai frumos în cer şi pe pământ, ne vorbeşte despre iubirea Tatălui faţă de Fiul, despre iubirea Fiului pentru oameni şi despre iubirea discipolilor între ei. Dragostea este de origine divină, ea este legătura dintre persoanele Sfintei Treimi. Se poate vorbi despre dragoste, numai pentru că Dumnezeu este dragoste (cf. 1In 4,8). Dragostea este de la Dumnezeu (cf. 1In 4,7). Noi am cunoscut şi am crezut dragostea, numai pentru că Dumnezeu ne-a descoperit-o (cf. 1In 4,16). Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi; că, pe când noi eram vrăjmaşii lui, Dumnezeu ne-a împăcat cu el şi între noi, prin moartea Fiului său pe cruce (cf. Rom 5,8.10). De aceea: "Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit mai întâi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (cf. 1In 4,10).

Cuvântul "dragoste" nu înseamnă ceva carnal, ci înseamnă a voi binele, a căuta binele şi a face bine altora, până la dăruirea de sine. Iar cel mai mare bine este să-i conduci pe oameni la comuniunea cu Dumnezeu, care este dragoste. Aşa a făcut Isus cu noi, aşa trebuie să facem şi noi pentru semenii noştri.

Concret, Isus ne vorbeşte astăzi în evanghelie despre iubirea pe care trebuie să o aibă ucenicii săi între ei, având ca model iubirea Tatălui faţă de el şi iubirea lui faţă de oameni (cf. In 15,9.12). Dacă un creştin (oiţă şi mlădiţă) ar pretinde că îl iubeşte pe Dumnezeu, pe Isus (păstorul şi viţa), dar nu l-ar iubi pe fratele său, ar fi un mincinos şi adevărul nu ar fi în el: "Dacă zice cineva: îl iubesc pe Dumnezeu şi îl urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu îl iubeşte pe fratele său pe care îl vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-l vede? Aceasta este porunca pe care o avem de la el: cine iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său" (1In 4,20).

Sfântul Dorotei din Gaza (505-565), un călugăr palestinian, a exprimat acest adevăr al Bibliei, prin imaginea cercului. El compară iubirea cu un cerc; pe marginile căruia stau oamenii, iar în mijloc stă Dumnezeu. Dumnezeu este legat de fiecare om de pe marginea cercului, prin câte o rază de cerc. Pe marginea cercului oamenii sunt depărtaţi unul de altul. Când un om se decide să se apropie de Dumnezeu, automat începe să se apropie şi de aproapele său. Iubirea aproapelui arată cât este de mare este iubirea noastră faţă de Dumnezeu. De aceea sfântul Paul spune: "Toata Legea se cuprinde într-un singur cuvânt: iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Gal 5,14). "Cine îl iubeşte pe aproapele, a împlinit Legea" (Rom 13,8).

Marele artist italian Michelangelo Buonarroti (1475-1564) ne spune că iubirea de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele sunt cele două aripi pe care Dumnezeu le-a oferit omenirii căzute în păcat şi osândă, pentru a se înălţa iarăşi la el. De aceea sfântul apostol Ioan ne spune: "Cine nu iubeşte rămâne în întuneric" (1In 2,9); "Cine nu iubeşte rămâne în moarte" (1In 3,14); "Cine nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire" (1In 4,8).

Isus ne spune astăzi că aripa iubirii de Dumnezeu este păzirea poruncilor: "Dacă păziţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui" (In 15,10). Când misionarii creştini au predicat pentru prima dată în Japonia, japonezii au exclamat plini de admiraţie: "O, cât de bun şi vrednic de iubire este Dumnezeul creştinilor!" Dar, când au auzit ei că pentru a-l iubi pe Dumnezeu a fost nevoie de poruncă, au rămas foarte miraţi, căci ei nu-şi puteau închipui ca oamenii să nu-l iubească pe Dumnezeu în mod spontan.

Iar aripa iubirii de aproapele este misiunea şi predicare evangheliei la toată făptura (cf. Mc 16,15). Predicarea evangheliei la toată făptura este rodul pe care Isus îl aşteaptă de la noi: "Eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână" (In 15,16). Predicarea evangheliei şi facerea de noi ucenici este rodul care rămâne pentru viaţa veşnică. Trebuie să mergem cu poruncile şi cu evanghelia la toţi cei care stau departe de Dumnezeu şi de mântuirea lui şi să le spunem că Dumnezeu îi iubeşte până acolo că l-a dat la moarte pe Isus, pentru mântuirea lor (cf. In 3,16).

De fapt, Isus ne-a spus: să ne iubim aproapele (cf. In 15,12); să mergem şi să facem ucenici din toate neamurile (cf. Mt 28,19); şi că în cer este mai mare bucurie pentru un păcătos convertit decât pentru 99 care se cred drepţi (cf. Lc 15,7). Aducerea de roade a fost mesajul care a încheiat pericopa evanghelie din duminica trecută: "Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl meu va fi proslăvit; şi voi veţi arăta ucenicii mei" (In 15,8). Aducerea de roade este şi mesajul din duminica aceasta: "Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, şi roadele voastre să rămână" (In 15,16). Creştinul care aduce rod de suflete, prin trăirea poruncilor şi prin vestirea evangheliei, spune "da" lui de Dumnezeu.

Isus a fost primul care a trăit atât iubirea de Dumnezeu, cât şi iubirea de aproapele. A fost primul care a împlinit porunca iubirii faţă Dumnezeu, căci i-a împlinit poruncile până acolo că s-a coborât din cer, s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi, s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8). A fost primul care i-a iubit pe oameni, căci a luat condiţia lor, a luat păcatul lor, s-a făcut prietenul lor, s-a făcut fratele lor, s-a făcut învăţătorul lor, s-a făcut binefăcătorul lor (cf. Fap 10,38); ba mai mult, s-a făcut salvatorul lor, mântuindu-i la cruce şi fericindu-i în cer. A fost primul care a adus roade bune pentru Dumnezeu.

Multe roade trebuie să aducă creştinul, dar primele roade aşteptate de Isus de la el sunt: păzirea poruncilor şi plecarea în misiune printre fraţi, căci amândouă aduc roade care rămân. Referitor la plecarea în misiunea la toată făptura, creştinul trebuie să-i ajute pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeu şi să se convertească; pe cei convertiţi să-i ajute să crească în iubire şi fapte bune; şi nu în cele din urmă, pe cei maturizaţi spiritual, să-i ajute să se implice în lucrarea mântuirii lumii întregi.

Ca un ucenic al lui Isus, să poată face lucrare divină de păzirea poruncilor şi de aducere a oamenilor la Isus, trebuie ca el mai întâi să fie o oiţă bună şi să fie unit cu Isus, ca mlădiţele cu viţa; să se hrănească cu Isus prin Scripturi şi din Euharistie (cf. Fap 2,46-47); el să fie plin de roadele Duhului Sfânt: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea (cf. Gal 5,22-23).

Prima lectură de astăzi (cf. Fap 10,25-48) ne spune că apostolul Petru împreună cu nişte creştini proveniţi din iudaism, după ce îşi luau zilnic puterea misionară din primirea cuvântului şi trupului lui Cristos, ascultând de Dumnezeu, au mers în casa lui Corneliu, un păgân, şi acolo l-au vestit pe Isus şi mântuirea lui. Iar Corneliu şi toată casa lui l-au primit pe Isus ca Domn şi mântuitor, au primit botezul şi darul Duhului Sfânt, care s-a vădit prin vorbirea în limbi noi, limbile credinţei, ale speranţei şi ale iubirii.

Dumnezeu adăuga zilnic prin munca lor, noi şi noi mântuiţi la numărul lor (cf. Fap 2,46-47).

Trei capitole la rând din Cartea Faptele Apostolilor, capitolele 8,9 şi 10, ne vorbesc despre trei convertiri făcute prin diferiţi ucenicii lui Isus, convertiri care vorbesc despre lumea nouă ridicată de Dumnezeu după potop, din Noe şi fii săi: Ham, Sem şi Iafet (cf. Gen 9,18). Astfel avem: convertirea famenului etiopian al reginei Candace, prin diaconul Filip (cf. Fap 8,26-39); etiopianul era un urmaş al lui Ham. Avem convertirea lui Saul pe drumul Damascului, prin lumina cerească şi prin ucenicul Domnului, Anania (cf. Fap 9,1-18); Saul era un urmaş a lui Sem. Avem, astăzi, convertirea centurionului roman, Corneliu, prin apostolul Petru şi grupul de ucenici dintre evrei (cf. Fap 10, 25-48); Corneliu era un urmaş al lui Iafet.

În persoana lui Corneliu, a lui Saul şi a etiopianului vedem că cei "de departe" (cf. Ef 2,17) aud şi primesc "evanghelia păcii lui Isus Cristos" (cf. Fap 10,36; 2,39). Prin aceste convertiri şi altele care au urmat, Cartea Faptele Apostolilor ne spune că mântuirea şi convertirea întregii lumii începută odată cu Isus şi primii săi apostoli şi ucenici, convertire care se mai numeşte şi "strângere de roade", trebuie continuată de toate generaţiile de creştini, până la venirea de-a doua a Domnului Isus, căci, aşa cum spune psalmul responsorial: "Domnul chemă la mântuire toate popoarele" (Ps 98,2).

Mesajul nostru către toţi oamenii din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune (cf. Fap 10,35) trebuie să fie cel al apostolilor şi al primilor creştini, exprimat în prima şi a doua lectură: "Oricine crede în Isus Cristos primeşte iertarea păcatelor" (cf. Fap 10,43; Ap 5,9). "Iubirea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci că el ne-a iubit mai întâi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (1In 4,10).

Margaret Thatcher (1925-2013), prim ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord între anii 1979 şi 1990), spunea: "De multe ori mă opresc din activitatea zilnică, pentru a mă hrăni din dragostea lui Dumnezeu pentru mine şi pentru toţi oamenii. Aşa cum zilnic fac pauze de masă, tot zilnic fac şi pauze pentru a ne hrăni din dragostea lui Dumnezeu care, «atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică» (In 3,16). Făcând aceasta, în fiecare zi mă umplu de o dragoste reînnoită faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele".

Biblia ne spune că şi preotul Aaron, cu fiii săi, se opreau zilnic pentru a se hrăni din dragostea lui Dumnezeu, pentru a se hrăni din pieptul mielului jertfit pe altar (cf. Lev 7,31), căci pieptul mielului jertfit le vorbea despre dragostea lui Isus pe care Dumnezeu avea să-l trimită. Dar pieptul mielului era prăjit în foc (cf. Lev 7,5); acest fapt le vorbea despre judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu, pe care Isus urma să şi-o asume la cruce, pentru păcatele lumii. Această hrană zilnică îl ajuta pe Aaron să crească în iubire faţă de Dumnezeu şi să-i conducă pe oameni la o relaţie bună cu Dumnezeu. Sfânta Carte ne spune că şi noi, creştinii, datorită Botezului, am devenit preoţi ai Domnului (cf. Ap 1,6). Ca preoţi ai Domnului, trebui să ne oprim noi zilnic, asemenea lui Aaron şi a fiilor săi, asemenea lui Margaret Thatcher, asemenea multor creştini, pentru a ne lua porţia de dragoste de la Isus, mort şi înviat pentru noi; de la Isus rămas cu noi până la sfârşitul veacurilor în cuvântul Scripturilor, în sfânta Euharistie şi în persoana fraţilor noştri.

Câtă roadă vrea Dumnezeu? Multă! Toţi vor multă roadă. Apostolul Petru, într-o singură zi, a adus la Dumnezeu peste 3.000 de suflete (cf. Fap 2,41) Dacă aducem roade multe, Tatăl va fi preamărit, iar noi ne vom dovedi a fi ucenicii lui Isus (cf. In 15,8). Domnul mai spune încă din Vechiul Testament, că nu trebuie să ne prezentăm înaintea lui cu mâinile goale (cf. Ex 34,20). "Să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea lui, va mântui un suflet şi va acoperi o sumedenie de păcate" (Iac 5,20).

Sfântul Odon de Cluny (1024-1109), care a fost stareţ de mănăstire, astfel a lucrat între oameni, vestind pe Isus mort şi înviat pentru ei că, a strâns peste 3000 de călugări în mănăstirea sa; apoi, a lucrat la creşterea lor în spirituală în Cristos; apoi, i-a implicat în câmpul de misiune al Bisericii. Toţi cei 3000 de călugări au devenit misionari, pescari de oameni pentru împărăţia cerurilor, şi au adus rod care de 30, care de 60, care de 100 de ori mai mult. Trei dintre ei au ajuns pe scaunul sfântului Petru: sfântul Grigore al VII-lea (1028-1085); sfântul Urban al II-lea (1042-1099); sfântul Pascal al II-lea (1099-1118).

Pentru astfel de roade care să rămână pentru veşnicie, am fost noi chemaţi şi aleşi în rândul ucenicilor lui Cristos. (cf. In 15,16). Dacă Isus şi-a dat viaţa pentru noi. Şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţii noştri (cf. 1In 3,16). Nu este iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi

Cu ani în urmă s-a scufundat un vapor spaniol, numit "Remus". Printre cei urcaţi în bărcile de salvare a fost şi misionarul Paul Raymond, care se întorcea dintr-o misiune de evanghelizare. Un pasager rămas pe vasul care se scufunda şi care ascultase cuvintele misionarului pe vapor, se ruga să i se facă şi lui loc în barcă. Auzind ruga omului convertit, misionarul s-a aruncat în mare, murind ca acel om să trăiască.

Fulton J. Sheen (1895-1979), arhiepiscop catolic nord american, a spus: "Este natural ca dragostea să se jertfească, aşa cum natural este ca ochiul să vadă, ca urechea să audă şi ca inima să bată".

Părintele Damian de Veuster (1840-1889), misionar catolic belgian, a început să predice pe Insula Molokai, Insula leproşilor din Hawai. Părintele Damian de Veuster a simţit o chemare pentru oamenii care fuseseră alungaţi din mijlocul semenilor lor. A mers şi a lucrat acolo ca misionar creştin, ajutându-i să-şi procure case în cer şi chiar i-a ajutat să-şi construiască locuinţe pe insulă. A trăit în mijlocul lor cu dorinţa de a le sluji în orice chip posibil, ca sa ajungă la mântuire. Au trecut 15 ani şi într-o zi, în timp ce gătea, s-a întâmplat să i se prelingă pe picior puţină apă clocotită fără să simtă nimic. A mai lăsat să cadă câteva picături şi tot nu a simţit nimic. Atunci a înţeles că avea şi el lepră. În duminica următoare, când a început să predice, în loc "Iubiţi fraţi credincioşi", a spus "Iubiţi fraţi leproşi". De dragul mântuirii lor, devenise unul asemenea lor în toate privinţele, chiar şi lepros.

Repet, aducerea sufletelor la Dumnezeu, prin păzirea poruncilor şi prin vestirea evangheliei, este unul din roadele cerute de Isus de la noi; este unul din roadele care rămâne veşnic. Sfânta Tereza Pruncului Isus (1873-1897), deşi nu putea ieşi din mănăstire, mărturisea pe Isus printre surori; oferea micile ei economii pentru misiuni şi misionari; se ruga mult pentru misionari şi pentru cei la care mergeau misionarii; oferea pentru misiuni şi misionari toate durerile, mortificaţiile şi jertfele sale. Noi ce facem?

Alan Paton (1903-1988), un scriitor creştin din Africa de Sud, a rostit următoarea rugăciune: "Ajută-mă, Doamne, să iubesc mai mult! Ajută-mă, Doamne, să nu mă tem să iubesc pe marginalizat, pe lepros, pe femeia însărcinată, dar nemăritată, pe trădător, pe cel ce iese din închisoare. Ajută-mă ca prin iubirea mea să redau credinţa celor dezamăgiţi, celor deziluzionaţi, celor văduviţi. Ajută-mă, ca prin vestirea evangheliei şi prin viaţa mea, să dau mărturie despre iubirea şi mântuirea ta!" Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.