Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Adjudeni: La 15 ani de Scout

Unul dintre momentele cele mai frumoase în viață este să te bucuri împreună cu ceilalți. Cercetații din Adjudeni au împlinit frumoasa vârstă de 15 ani de la fondarea lor, în Adjudeni, sărbătorind acest aniversar sâmbătă, 30 mai 2015, împreună alți peste o sută de cercetași veniți din toată Moldova, de la Bacău, Pildești, Sagna, Bălțați, Lespezi, Piatra Neamț, Hălăucești, Nicolae Bălcescu.

Cu mic cu mare ne-am adunat de dimineață, de la prima oră, pentru a construi o lume un pic mai bună, după cum ne îndeamnă fondatorul Robert Baden Paul, unindu-ne atât în diferitele activității distractive, formative, educative, dar mai ales, unindu-ne în rugăciune, la sfânta Liturghie, împreună cu opt preoți, asistenți spirituali ai centrelor locale, printre care părintele Alois Bulai, cel care a adus Scout-ul în România în anii '90, părintele Gheorghe Farcaș, cel care a pus bazele scout-ului în Adjudeni, părintele paroh Aurel Iștoc, părintele Alois Hârja, asistentul spiritual general al Scout-ului.

Părintele Alois Bulai, la omilie, a punctat responsabilitatea celui mai mare față de cel mai mic și îndemnul de a "respira respirația lui Dumnezeu", cea care dă viață.

Momentul mult așteptat a fost "Jocul voinicesc" care a avut ca scop cunoașterea comunității, a tradițiilor locale și a cunoașterii interpersonale.

Nimeni nu a plecat flămând acasă, pentru că am avut peste 3.000 de sarmale făcute de oamenii care au sărit în ajutorul organizării sărbătorii...

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru marele dar pe care ni l-a făcut, 15 ani de cercetășie.

Gata oricând!

Pr. Roberto-Ștefan Vacaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 mai: Adjudeni: La 15 ani de Scout


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat