Nisiporeşti: Jubileul de 25 de ani de la reorganizarea Provinciei Franciscane

Istoria Provinciei Franciscane din Moldova are un nou curs după Revoluţia din anul 1989. La 1 mai 1990, se deschidea la Nisiporeşti prima casă de formare pentru viitorii fraţi franciscani.

Aceasta e prima etapă a Jubileului care va continua anul acesta prin diferite manifestări, amintind şi de cei 120 de ani de la înfiinţarea canonică a Provinciei. Evenimentul aniversar a avut loc vineri, 1 mai 2015, la ora 17.00, prin celebrarea sfintei Liturghii în biserica parohială "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporeşti, precedată de binecuvântarea pietrei comemorative.

Liturghia de mulţumire a fost prezidată de Excelenţa sa Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, alături de care au concelebrat pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, şi pr. Lucian Dumea, custodele Fraţilor Minori Capucini din România, precum şi alţi numeroşi preoţi ai Provinciei Franciscane.

La această sărbătoare, a jubileului de 25 de ani a Provinciei Franciscane, au mai luat parte şi autorităţi locale, studenţii Institutului Teologic Franciscan, fraţii novici, postulanţii şi credincioşii din Nisiporeşti.

În prima parte a programului au putut fi vizionate în biserică bannere printate cu fotografii, documente şi imagini care ilustrau trecutul şi prezentul Provinciei Franciscane. După acest moment, a urmat citirea de către pr. Eugen Blăjuţ jr., a mesajului pr. provincial Gheorghe Patraşcu, care imediat după evenimentele din decembrie 1989, adică la 1 ianuarie 1990, le scria fraţilor pentru a-i încuraja în reluarea activităţilor Provinciei. A urmat o scurtă conferinţă susţinută de pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu, evocând printr-un emoţionant "dialog" cu părintele Petru Albert entuziasmul şi bucuria noului început. După acest moment a urmat sfinţirea pietrei comemorative, aflată în locul unde era sala de clasă, la demisolul casei

În a doua parte a urmat sfânta Liturghie oferită în semn de recunoştinţă pentru înaintaşii noştri în credinţă. Părintele paroh al comunităţii din Nisiporeşti, Anton Bogdănel, a transmis salutul de bun venit şi a afirmat printre altele: "Să-i înălţăm Domnului laudă şi mulţumire prin jertfa Sfintei Euharistii mulţumindu-i pentru darurile, bucuriile, suferinţele, trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Să-i mulţumim Domnului şi pentru PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi, astăzi, la jubileul său de 25 de ani de episcopat".

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia sa Aurel Percă afirma faptul că, atunci când noi, în timpul pascal, continuăm să cântăm cântecul: Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, / Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le, poate ne gândim la învierea lui Cristos şi la învierea celor pe care îi conducem pe ultimul drum. Dar această cântare a Bisericii se potriveşte foarte bine la acest moment aniversar, al reluării activităţii Provinciei părinţilor franciscani aici, în Moldova, şi deschiderea centrului de formare al viitorilor preoţi din Seminarul Franciscan. Cristos a înviat! Ne spune că Isus se înalţă biruitor din mormânt - după ce el a murit cu adevărat pe cruce. Şi noi, atunci când ne aşteptam mai puţin, după perioada de prigoană a Bisericii, când preoţii franciscani mai toţi fuseseră în închisoare şi acum erau în vârstă, când instituţiile bisericeşti erau pe moarte, iată că a venit şi învierea! A înviat Cristos, a înviat Provincia, seminarul, ordinele religioase şi dieceza noastră.

Şi când spunem mai departe această cântare: Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, / Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le, iată că ne gândim la această moarte aparentă în care zăcea Biserica din România, din Moldova, ordinele fiind interzise, preoţii supravegheaţi ca să nu vorbească prea mult şi să nu le deschidă ochii oamenilor asupra realităţilor nedrepte. La şcoală se propaga ateismul, se lucra pe tărâmul adormirii conştiinţelor, învăţându-i pe oameni că nu există veşnicie, că nu există Dumnezeu (...) totul părea moarte. Iată, Cristos a înviat! Aşa că atunci când părea totul moarte, cu aceşti oameni plini de curaj, au renăscut multe lucruri în viaţa Bisericii cu moartea pe moarte călcând.

Pornind de la lecturile biblice, Preasfinţia sa Aurel Percă a subliniat faptul că trebuie să îi cinstim pe bărbaţii vrednici, care au trudit ca Evanghelia să fie răspândită pe aceste meleaguri, care au muncit ca poporul creştin să nu ducă lipsă de păstori. Ei au fost bărbaţi vrednici, faptele lor nu pot fi date uitării, şi de aceea "este lăudabilă această iniţiativă a Provinciei Franciscane de a nu da uitării momentul în care Ordinul, Provincia, Seminarul şi-au reluat activitatea atât de rodnică înainte de 1948. Îmi amintesc de pr. Anton Olaru, pr. Petru Albert, pr. Iosif Sabău, pr. provincial Gheorghe Patraşcu şi de mulţi alţii care au fost bărbaţi vrednici, preoţi vrednici, pe care nu ar trebui să îi dăm uitării niciodată. Urmaşilor lor le-au lăsat o frumoasă moştenire".

Preasfinţia sa ep. Aurel Percă a făcut referinţă şi la fragmentul din Scrisoarea către Romani, unde este evocată figura lui Abraham, despre care se spune că a crezut împotriva oricărei speranţe. "Cât de îndrăzneţ a fost pr. Petru Albert, de exemplu, care a făcut primii paşi ca să existe la Nisiporeşti un centru de formare pentru viitorii vestitori ai Cuvântul lui Dumnezeu! A avut speranţă într-un moment în care nu era speranţă. Iată, aşa de numeroşi vor fi urmaşii tăi! Iată, urmaşii sunt aici, reprezentaţi de preoţii şi fraţii franciscani! Cerem la această sfântă liturghie, binecuvântarea lui Dumnezeu pentru opera părinţilor franciscani".

La sfârşitul Liturghiei, pr. provincial Emilian Cătălin, i-a transmis ES Petru Gherghel, în numele tuturor fraţilor, cu ocazia aniversării a 25 de ani de episcopat, respectul profund şi recunoştinţa adâncă pe care Provincia Franciscană i-o poartă, şi totodată i-a adresat urarea noastră fraternă de Pace şi Bine. Un cuvânt de mulţumire i-a fost adresat şi ES Aurel Percă pentru prezidarea sfintei Liturghii şi prezenţa la acest eveniment. A mulţumit, de asemenea, pentru participare, părintelui Lucian Dumea, custodele Fraţilor Minori Capucini, confraţilor, credincioşilor din Nisiporeşti şi tuturor celor prezenţi.

Fr. Mihai Percă

* * *

Redăm textul integral al prezentării susţinute de pr. dr. Sebastian Diacu, OFMConv., vineri, 2 mai 2015, la Nisiporeşti.

Deschiderea Seminarului de la Nisiporeşti Jubileul de 25 de ani (1990-2015)

Este un privilegiu deosebit de rar în viaţă să întâlneşti eroi, nişte simboluri vii ale credinţei, rezistând de dragul lui Cristos înviat împotriva necredinţei şi prigonirii ateiste; părintele Petru Albert, pe care l-am întâlnit aici, la Nisiporeşti, a fost unul dintre eroii mei.

1. Istoria. Îmi povestea adesea, că, în primele două luni ale anului 1990 (împlinea 71 de ani pe 6 februarie), s-a trezit de dimineaţă şi s-a dus să discute cu ceilalţi franciscani despre Deschiderea Seminarului Franciscan; teama comunismului, a securităţii plana asupra lor; i-au recomandat răbdarea, "Părinte, să mai aşteptăm vreo 2-3 ani, până s-or limpezi vremurile!". Le spunea mereu: "Ce să mai aşteptăm?! Suntem în vârstă! Trebuie să deschidem un Seminar; sunt atâţia tineri din Moldova şi din alte părţi ale ţării care vor să devină preoţi şi, o să le insuflăm şi spiritualitatea franciscană. Până acum nu a fost posibil să ne deschidem din cauza comunismului, acum din cauza ezitărilor noastre: trebuie să ne mişcăm să facem ceva... Până când să tot aşteptăm?! Până când ne decidem, o să fie prea târziu... Acum suntem în vârstă, dar încă în putere şi vom mai rezista cât o vrea Dumnezeu... peste câţiva ani nu o să mai putem face nimic: acum avem şansa să ne refacem, atât cât putem... Dumnezeu ne-a oferit o şansă; ne-a deschis drumul! Acum e rândul nostru, e momentul nostru, trebuie să facem ceva, că dacă nu moare Provincia sub ochii noştri: haideţi să ne unim şi să începem odată!".

Nu s-a oprit aici! Mergea adesea pe la fiecare şi insista mai ales la cei din conducerea Provinciei de pe atunci, ca să deschidă Seminarul. Ezitările au continuat; încurajarea nu a încetat. Eroismul nu era în mintea lui, "ci problema renaşterii Provinciei şi a vieţii franciscane din Moldova", cum îi plăcea lui adesea să spună, iar mie să-mi repete: "Părinte, să mă scuzi că îţi tot repet, tu eşti istoric, şi îţi spun acestea ca să le ţii minte, ca să nu se piardă, ca să fie o încurajare pentru toţi, pentru cei care sunt şi pentru cei care vor veni, pentru că mulţi vor uita în câţiva ani, ai să vezi şi, cine ştie, poate amintirea noastră, o să îi încurajeze şi o să-i facă să iubească Provincia noastră Franciscană, o să cunoască şi o să admire eforturile atâtor misionari părinte, care şi-au dat sufletul pentru Misiunea catolicilor din Moldova".

2. Deschiderea Seminarului. Părinte, dacă ai şti cât m-am zbătut şi nu-mi dădeam pace, văzând cum trece timpul... Văzând că franciscanii nu mai aveau destul curaj, am alergat repede pe la toţi prietenii mei, pe la preoţii diecezani, cu care mă înţelegeam mai bine şi le-am spus să anunţe prin parohiile lor că la Nisiporeşti, pe 2 mai anul acesta, 1990, se deschide Seminarul Franciscan, şi că sunt aşteptaţi toţi tinerii, indiferent de vârstă, mari şi mici, care vor să fie preoţi sau fraţi franciscani. Ştiam eu că ei nu înţeleg destul de bine, ce înseamnă să fii «franciscan». De unde era să ştie, părinte, nu le explicase nimeni, iar comunismul nu dădea voie să se vorbească despre asta; dar m-am gândit că, atunci când vor veni, le vom explica noi şi, împreună, vom duce Provincia înainte".

"Pe 1 mai 1990, am fost la Iaşi, la Sfinţirea ca episcop, a Preasfinţitului Petru Gherghel, care e şi acum; şi i-am spus şi lui despre Seminar, că am de gând să-l deschid de mâine, de pe 2 mai, la Nisiporeşti, unde eram atunci şi fusesem paroh vreo 21 de ani. Am pregătit şi poporul, le-am explicat ce înseamnă şi ce rost are Seminarul, ce onoare va fi pentru sat şi să se străduiască fiecare, atât cât poate, ca să dea exemplu bun, pentru că ei ne vor duce vestea apoi prin satele lor şi să nu ne facem de râs. Şi m-au înţeles, părinte; ba chiar m-au şi ajutat oamenii... Da, m-au ajutat foarte mult! Poporului trebuie să-i dai încredere şi să simtă că-l iubeşti şi o să facă şi el la fel...".

"Deja de pe 1 mai, după-amiaza, au început să-mi vină băieţii la Seminar: veneau de la Iaşi care erau la cantori, de prin diferite sate şi oraşe, de unde nici nu te gândeai părinte! Şi m-am bucurat; tare mult m-am bucurat, cum nici nu-ţi poţi închipui! Am văzut cum Dumnezeu lucrează...".

3. Seminarul Franciscan. "În mai 1990, când şcolile din ţară se pregăteau să dea vacanţa cea mare de vară, la Nisiporeşti începea şcoala. Cursurile au continuat fără să se ţină cont de sezoane, ca să se recupereze, pe cât se putea cei circa 50 de ani pierduţi de învăţământ. Peste 60 de tineri au fost înscrişi şi adăpostiţi în şura amenajată, în garajul amenajat al casei parohiale. S-au instalat paturi suprapuse. Nu s-a asfixiat nici un seminarist. Acum sunt preoţi. Stau de vorbă cu ei, îşi aduc aminte în ce spaţiu strâmt învăţau, dormeau, cum intrau în Sala de studiu prin gura de intrare comună şi beciului, şi cum îi fotografiam. Acum se amuză, râd cu plăcere şi au sentimentul triumfului că au recuperat timpul irecuperabil, cu au suspendat scurgerea timpului cu studiul lor asiduu şi neîntrerupt" (Mesagerul Sf. Anton, nr. 30, sept.-oct. 1998, p. 15).

"Aveam făcut deja un Program, am căutat profesori dinainte care să mă ajute, pentru că o treabă de asta nu puteam să o fac singur; dar am tot căutat să văd cine poate şi cine vrea să mă şi ajute, şi aşa am şi împărţit materiile ca fiecare să facă ceea ce poate mai bine, ca băieţii să prindă curaj şi să vadă rostul aici. Am vorbit şi cu parohul ca să mă ajute cu administraţia şi, a doua zi, pe 2 mai, am început"... Văzând îndrăzneala mea, de fapt harul lui Dumnezeu, ceilalţi fraţi au sărit şi ei şi s-au implicat, apoi şi Curia Generală, părintele Lanfranco Serini (+2014), asistenţii generali... diferiţi binefăcători, fiecare a ajutat cum a putut... şi Seminarul a mers... singur mi-ar fi fost imposibil, dar trebuia să încep, să le dau curaj...

"Tinerii, au început să vină care cum auzeau, mulţi îşi lăsau serviciile lor de până atunci şi veneau care mai de care, mici şi mari, tineri şi mai în vârstă: am făcut un fel de examen unde i-am întrebat câte ceva; voiau să se facă preoţi. I-am cazat pe aici, aşa cum am putut; am căutat paturi suprapuse ca să încapă toţi, apă aveam ceva în casă, ceva la robinetul de afară.

Biserica era frumoasă şi liniştită, destul de primitoare şi o curte încăpătoare, largă, plină de iarbă verde, în spate cimitirul cu mormântul Veronicăi Antal, despre care ţi-au povestit poate băieţii, seminariştii, despre istoria ei, dacă crezi necesar şi vrei ţi-o mai spun şi eu...".

"La Seminar ca profesori, eram eu (părintele Albert), părintele Olaru Anton, părintele Blăjuţ Eugen Sr., aşa cum îi spuneţi voi, şi părintele Alexandru Gabor.

4. Programul. Programul Seminarului nostru, de la Nisiporeşti, îl ştii şi tu că ai fost acolo, dar ţi-l mai spun odată ca să nu-l uiţi; începea aşa, la:

5,30 Deşteptarea şi igiena de dimineaţă

6,00 Rugăciunea şi o meditaţie pe care o ţinea părintele Blăjuţ Eugen, senioru', mai în vârstă;

6,30 Sf. Liturghie cu poporul, am zis ca lumea să vadă că seminariştii se roagă de dimineaţă, iar ei să vadă lumea că munceşte de dimineaţă şi aşa să-şi dea fiecare exemplu bun, unii la alţii;

8,00-12,00 aveam lecţii de şcoală; aici, era cum ţi-am spus, ne rânduiam şi ajutam băieţii să recupereze eventualele lipsuri şi să ajungă la un nivel comun, ca atunci când o să înceapă Seminarul mare, Teologia, să nu le fie prea greu...

Văzând că Dumnezeu tot îmi trimite seminarişti m-am bucurat, dar nu era îndeajuns asta, aşa că m-am pornit să caut un loc de Seminar, ceva mai mare şi mai încăpător. Dar unde?! L-am luat pe nepotul meu, avocatul, şi hai!... Până la urmă am găsit un loc în spate, la Fabrica de lapte din Roman. Îţi aminteşti că te-am dus pe acolo, după ce am fost la Hălăuceşti, la Părintele Provincial, chiar din prima zi, de când ne-am întâlnit (16 aprilie 1991) şi apoi te-am dus şi până la Gara din oraş, din Roman, şi ţi-am spus să te grăbeşti să vii înapoi la Nisiporeşti?!

13,00 mergeau toţi în biserică zilnic la Angelus şi făceau şi o Vizită la Preasfântul Sacrament *părintele Blăjuţ i-a îndemnat să meargă şi în pauze, chiar şi pentru 1 Tatăl nostru sau 1 Bucură-te Marie sau altă rugăciune, aşa încât să se obişnuiască să fie cât mai des în faţa Altarului, a Sfintei Taine... Părinte, dacă nu ţin cont de asta, atunci ce preoţi poţi să ai?!...

14,00-17,30 aveau studiu şi o pauză - îi vedeam cum studiau câte unii prin cimitir, prin curtea bisericii, prin clasă sau prin dormitor, fiecare pe unde se nimerea... era disciplină părinte, da' şi seriozitate multă...

18,00 Sf. Rozariu - zilnic

21,00 Lectura spirituală, aici am spus să scrie fiecare într-un caiet, în «Oglinda Seminaristului», câte un gând din ce-au citit, în fiecare zi;

21,30 Rugăciunea de seară, şi apoi Silenţiu, în linişte fiecare se pregătea de culcare şi se vorbea în şoaptă numai dacă era absolută nevoie... Eu îi ascultam din curtea parohiei cum cântau «Salve Regina!» sau alte cântece de seară, care se înălţau peste liniştea nopţii în care se cufunda satul.

22,00 stingerea... Era frumos, părinte! Şi ar fi păcat să se uite asta... Dar tu să nu uiţi, să scrii şi să le aminteşti".

Biserica veche din Nisiporeşti, cea de atunci, din care a rămas doar amintirea neinscripţionată, era podită cu nişte scânduri vopsite în roşu; tot aşa şi băncile care erau nişte scaune lungi fără spătar, tavanul bisericii era vopsit în albastru cu stele aurii, altarul din lemn cu inscripţia sculptată suprapus "AM" indicând hramul Adormirea Maicii Domnului, 15 august. În stânga altarului erau un armoniu, care în timpul săptămânii era întors şi avea un scaun în faţă. Altarul era împodobit frumos cu flori şi îngrijit. Totul îţi dădea imaginea unei lumii liniştite, îmbătrânite sub povara vremii, dar care începuse să se întoarcă la viaţă...

5. Actual. Să-i onorăm pe cei care au umblat întru credinţă, pe urmele Sf. Francisc de Assisi, pentru ca noi să putem umbla acum, să fim aici. Trebuie să mergem şi noi pe calea Domnului, umblând pe urmele Sf. Francisc de Assisi, conştiinţa ne-o cere! Nu ne vom obosi! Pentru că ne încredem şi credem în binecuvântarea şi puterea Dumnezeului Preaînalt, dar şi în puterea de credinţă a acestui popor. Cristos înviat este puterea noastră, a celor care l-au primit în inima lor!

La 25 de ani de la Deschiderea Seminarului de la Nisiporeşti, cuvintele de mulţumire nu ajută la nimic, dacă uităm ce a fost şi nu devenim în continuu visul de renaştere al Provinciei franciscane, al celor care şi-au pus sufletul pentru cauza franciscană, pentru gloria lui Dumnezeu, despre care profetul Isaia spunea: "Cei care se încred în Dumnezeu vor prinde noi puteri, se vor înălţa în zbor ca vulturii; vor alerga şi nu vor renunţa, vor umbla şi nu vor ceda".

Pr. dr. Sebastian Diacu, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: Nisiporeşti: Jubileul de 25 de ani de la reorganizarea Provinciei Franciscane

lecturi: 12.