Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: Congres internațional pentru formatori și formatoare

"A trăi în Cristos după forma de viață a Sfintei Evanghelii" (PC 2) a fost tema Congresului Internațional pentru Formatori și Formatoare, desfășurat la Roma, în perioada 7-11 aprilie 2015, cu ocazia Anului Vieții Consacrate.

Organizat de către Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, acest congres internațional a fost dedicat formatorilor și formatoarelor din întreaga lume.

Au participat peste 1300 de formatori și formatoare, proveniți din 106 națiuni, făcând parte din 418 carisme din întreaga Biserică.

Este pentru prima dată când se organizează o întâlnire de o așa amploare la nivel internațional, iar efortul organizatoric a fost evident în coordonarea lucrărilor de grup, a schimbului de experiențe, precum și în fluida traducere a conferințelor și a intervențiilor în limbile principale vorbite.

Conferințele ținute de către anumiți autori, cunoscuți prin scrierile lor, cum ar fi: Amedeo Cencini, Michelina Tenace, Ricardo Volo, Claudia Peña și Nicla Spezzati, au dorit să ne ajute pe noi ca formatori să știm să punem împreună atât dimensiunea noastră umană implicată în procesul formativ, cât și scopul final care este prietenia cu Isus Cristos și viața în Dumnezeu.

Cencini, în discursul său, a insistat asupra necesității formării continue, formare care durează toată viața. Drama formării de astăzi este tocmai aceea de a rămâne doar cu formarea de la noviciat. Dacă nu se face o formare continuă atunci se devine o frustrare continuă. E nevoie de o sensibilitate care să unească rațiunea, inima cu voința. O sensibilitate care să atingă toate laturile: intelectuală, estetică, morală, creștină. Coerențele vieții depind de sensibilitatea noastră. Pentru a ajunge la o conștiință matură e nevoie de a educa sensibilitatea noastră pe care o formăm prin alegerile noastre zilnice. De exemplu, sfântul Francisc de Assisi, care îmbrățișează și sărută leprosul, după ce a depășit acest gest respingător, vede cu alți ochi cum stau lucrurile. El face acest gest nu numai pentru că e indicat de evanghelie, ci și pentru faptul că inima sa a învățat să devină sensibilă, amabilă față de cei marginalizați. Și formarea noastră trebuie să fie în așa fel încât să ajungă la această sensibilitate care să accepte defectele formanzilor și să le transforme. Pentru că Tatăl e cel care acționează prin Fiul și prin Duhul Sfânt: totul e har.

Interesante au fost și "laboratoarele" care ne-au oferit posibilitatea de a participa la diferite teme importante pentru aria formativă: de la interculturalitate la diferite probleme afective, de la discernământ la rolul comunității în formare, precum și aprofundarea vieții contemplative în procesul formativ, și provocările reprezentate de era digitală. De fapt, acest eveniment a fost o invitație de a convoca diferitele culturi să se confrunte și să reflecteze asupra fundamentelor identității vieții consacrate în Biserică și în lume și mai ales asupra exigențelor formative în contextele contemporane.

Solemna celebrare euharistică la altarul catedrei din bazilica "Sfântul Petru", prezidată de cardinalul João Braz de Aviz, prefect al Congregației pentru Viața Consacrată, împreună cu arhiepiscopul José Rodriguez Carballo, OFM, secretar, și apoi audiența cu Sfântul Părinte papa Francisc au încheiat acest congres.

Din România am fost prezenți doar patru formatori: sr. Patricia Rediu, CJ, sr. Iuliana Sulteș, SCMP, sr. Camelia Pleșca (Surorile Iosefine), și subsemnatul, însă au fost mult mai mulți participanți de origine română, reprezentați ai diferitelor comunități, de diverse carisme. Deși eram foarte mulți, vorbind în multe limbi, ne-am înțeles foarte bine (o experiență de Rusalii), și ne-am simțit ca o familie unită care are același țel, aceleași simțăminte ale lui Isus Cristos (cf. Fil 2,5).

În fine, mesajul acestei întâlniri a fost centralitatea lui Cristos în viața fiecărei persoane consacrate, necesitatea discernământului în ceea ce privește formarea și structura comunităților religioase pentru ca acestea să devină un ambient formativ în care Cristos să poată crește în inima celor care doresc să îmbrățișeze această stare de viață.

Mai multe informații și temele prezentate le puteți găsi pe site-ul congregației (www.congregazionevitaconsacrata.va), pe youtube, iar materialele vor apărea adunate în Acte, în viitorul apropiat.

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 7-11 aprilie: Roma: Congres internațional pentru formatori și formatoare


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat