Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Calea Crucii pe Golgota... Cetățuii

Marți, 31 martie 2015, mai mulți tineri din Iași, și nu numai, s-au adunat în jurul crucii lui Cristos pentru a retrăi mai profund momentele prin care el a trecut de la osândire până la Înviere. O cale a sfintei cruci urcând nu pe muntele Calvar, ci pe dealul Cetățuia din Iași.

Crucea a fost purtată de tinerii care au dorit pe durata unei stațiuni să imite gestul lui Isus. Aceasta a fost flancată de cinci torțe. Am cântat împreună cântece care să ne-a ajute să ne interiorizăm mai bine: Azi, Isus Cristos te cheamă, Când Isus a fost lovit, biciuit, Nu-i loc pentru credință pe pământ, Blând, privirea lui, O, Isuse, Domnul meu, Cât mai aproape de tine, Baraba, Privesc la Cristos, Cum să-ți mulțumesc?

Meditațiile pentru fiecare stațiune au fost compuse de tineri pentru tineri! Fiecare a încercat să transpună acel moment al durerii lui Isus în realitățile cu care ne confruntăm. După stațiunea a XII-a ne-am rugat misterul al V-lea de durere. Această Calea a Crucii pe Cetățuia a devenit o tradiție și în fiecare an tot mai mulți tineri vin să participe.

Au participat aproximativ 250-300 de tineri din Iași din parohiile: Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfântul Anton de Padova și Adormirea Maicii Domnului cu grupurile: Acțiunea Catolică, Scout, Asociația Studenților Catolici din Iași (ASCI), Grupul Taize, Grupul studenților catolici străini. Tinerii au venit însoțiți de șapte preoți asistenți spirituali cărora le mulțumim că au dorit să ne însoțească pe acest drum. Cântecele au fost animate de Margareta Ferenț, Otilia Hugianu și Ana Maria Moraru atât la chitară, cât și la voce.

Câteva idei din meditațiile compuse:

"Când ne gândim la condamnarea lui Isus, rememorăm întreg drumul pe care l-a parcurs până în clipa morții. Oamenii l-au condamnat. Cu ce drept au făcut ei aceasta când nici Dumnezeu, cu atotputerea sa judecătorească, nu dă astfel de sentințe? Oare, prin condamnarea lui Isus, nu s-au osândit pe ei înșiși?"

"Cristos, ajuns acum la locul răstignirii este dezbrăcat de "funcția" de om, de hainele murdare de păcatele ale oamenilor, pentru ca, să îmbrace haina Răscumpărătorului, a Mântuitorului".

"Pentru că asemenea maramei care a îndepărtat de pe chipul tău sudoarea, sângele, scuipatul, praful, alinând usturimea palmelor primite și permițând Ochilor să poată vedea în continuare drumul, tot astfel prezența noastră, privirea noastră, mângâierea noastră, zâmbetul și îmbrățișarea noastră pot deveni marama de care cei din jurul nostru au nevoie. O «maramă» care nu ușurează povara Crucii, dar care are rolul ei la fel de important atât timp cât este oferită cu toată sinceritatea inimii".

Un Cristos fără cruce și o cruce fără Cristos...Doamne, îți mulțumim că ne-ai învățat în aceste momente să le unim, căci altfel sunt incomplete. O cruce simplă înseamnă tortură, dar cu Cristos devine calea spre mântuire!

Iolanda Fusteș-Dămoc

*

Mărturii ale unor participanți:

"Calea crucii organizată pe dealul Cetățuia din Iași a fost pentru mine un moment profund de rugăciune și de trăire a comuniunii în credință cu ceilalți tineri veniți din toate parohiile din Iași. A fost o ocazie deosebită de a ne gândi mai mult la drumul lui Isus pe Calvar, la suferința sa imensă pentru a ne mântui, dar și o ocazie de a privi cu speranță și încredere în viață, prin prisma Învierii sale". (Cristina Budău)

"Celebrarea Căii Cruci pe dealul Cetățuia a fost o mărturie de credință din partea noastră, a tinerilor, însă și o modalitate în care am rememorat drumul parcurs de Isus până pe Calvar. Urcatul dealului, vântul, temperaturile mai scăzute, cântecele și mai ales meditațiile citite au fost un prilej rodnic de interiorizare și de pregătire pentru sărbătoarea Pascală". (Monica Hugianu)

"Ce poate fi mai plăcut decât sa retrăiești, într-un moment de rugăciune și meditație, drumul lui Isus spre Golgota? Unde dându-și sufletul, ne-a răscumpărat pentru toate păcatele noastre. Drumul parcurs pe dealul Cetățuia m-a introdus în atmosfera săptămânii patimilor și m-a făcut să conștientizez, prin rugăciunile și meditațiile propuse, că trebuie sa mă căiesc pentru toate păcatele făcute și să cer harul lui Dumnezeu pentru a fi mai statornic în credință și să urmez învățăturile fiului său". (Eduard Gherghelucă)

"Împreună cu Isus am urcat drumul Cetățuia și ne-am unit în rugăciunea Calea sfintei cruci cu tinerii din Iași! A fost o seara mirifică pentru mine, un moment emoționant la care am participat pentru prima data. Chiar dacă a fost un pic friguț, vremea nu a împiedicat ca un grup atât de numeros să se adune în rugăciune. Ceea ce m-a edificat foarte mult a fost faptul că rugăciunea stațiunilor a fost una originală, făcută din inimă de fiecare parohie în parte! Mulțumim Domnului pentru acest moment de comuniune!" (Paula Mihaela Giurgică)

"Mi-a plăcut foarte mult! A fost o seară în care, chiar dacă eram înconjurată de zeci de tineri, am reușit să mă detașez și să fac spațiu în inima mea pentru cuvintele lui Isus Cristos și să meditez următorul lucru: noi suntem creștini... și dacă ISUS s-a chinuit așa de mult, eu de ce nu aș putea să răzbat în viață?" (Geanina Frențoaia)

"Calea Sfintei Cruci, moment de liniște, de meditare a patimilor Domnului nostru... Am trăit aseară clipe de har, încărcate în același timp de emoție, poate și de tristețe, remușcări deoarece am conștientizat cât de mult m-a iubit Isus, cât de mult a vrut ca eu să am încredere deplină în el și să-mi las toată ființa în mâinile sale" (Andreea Cotaru)

"Aseară, am urmat Calea sfintei cruci având în gând o cugetare ce m-a marcat cu puțin timp în urmă. Dacă noi am conștientiza faptul că Isus, om fiind, și-a dat viața pentru fiecare dintre noi, ba chiar pentru păcatele mele, m-aș uita la lemnul crucii și aș înțelege cu adevărat faptul că Isus este Mântuitorul meu. Pentru mine a fost o bucurie, cum mulți tineri ca și mine, au înțeles faptul că doar urmându-l pe Isus pe drumul crucii vom înțelege o mică parte din misterul pătimirii, întrucât fără urmarea lui Isus nu putem fi bucuroși cu adevărat de lumina învierii". (Iacob Butnaru)

"A fost o seară deosebită unde au participat mulți tineri doritori să mediteze Calea sfintei cruci a Domnului nostru Isus Cristos. Este Săptămâna Sfântă în care fiecare om este chemat să pătrundă mai mult în sufletul său, să-și analizeze viața pentru a avea o sinceră căință față de păcatele săvârșite și pentru a se bucura la sfârșit de momentul învierii Domnului. Cred că fiecare tânăr care a participat la acest moment de rugăciune a reușit să se interiorizeze și să trăiască din plin drumul crucii lui Cristos spre Calvar". (Margareta Ferenț)

"Am participat cu drag la prima mea experiență de felul acesta. Am fost impresionată de modul cum aceasta s-a desfășurat, multitudinea de cântece animate de tineri, rugăciunile, meditațiile. Toate acestea au creat cadrul jertfei pe care Cel Răstignit a făcut-o pentru noi toți. Am simțit tot mai mult greutatea cu care Isus a parcurs acest drum, împovărat de păcatele noastre. Voi repeta oricând această experiență și voi încerca să îl urmez mereu pe Isus pe drumul său". (Cristina Corina Bitiușcă)

"Pentru mine, drumul Cetățuia a fost o experiență profund trăita alături de ceilalți tineri. În același timp simt o mulțumire interioară, căci am reușit să meditez la suferință și moartea lui Isus al meu, al tuturor. El ne învață iertarea, purtarea crucii și să așteptăm cu speranța învierea! Mulțumesc Domnului pentru toate acestea. Tinerii de azi nu au uitat de tine, Doamne!" (Andreea Mihăluțe)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 31 martie: Iași: Calea Crucii pe Golgota... Cetățuii. Foto: Emilian Lupu


 

lecturi: 40.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat