Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: PS Aurel Percă la 15 ani de episcopat

PS Aurel Percă a împlinit 15 ani de la consacrarea întru episcopat, luni, 8 decembrie 2014. Excelența sa, alături de PS Petru Gherghel, PS Anton Coșa și un grup de preoți, a celebrat o Liturghie de mulțumire în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, la ora 18.00.

PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iași, PS Anton Coșa, păstorul Diecezei de Chișinău, mai mulți preoți, persoane consacrate și credincioși din Iași s-au reunit în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină! din Iași, la 8 decembrie, la o sfântă Liturghie, pentru a-i spune "La mulți ani!"

La predică, PS Anton Coșa a vorbit despre cei cincisprezece ani de episcopat, subliniind misiunea importantă care i-a fost încredințată. Apoi a prezentat-o pe Maria ca model de credință și ascultare.

PS Petru Gherghel la finalul Liturghiei a amintit de numeroasele lucruri care au fost realizate în cei 15 ani de când PS Aurel Percă a fost consacrat episcop. A amintit de finalizarea construcției catedralei și sfințirea acesteia și de beatificarea episcopului Anton Durcovici, pe care îl vom sărbători la 10 decembrie.

În ziua de 29 septembrie 1999, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe PS Aurel Percă episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala din Iași, la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iași, ÎPS Jean Claude Périsset, nunțiu apostolic în România la acea vreme, și ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București.

Episcopul auxiliar Aurel Percă a indicat programul său de viață și de apostolat centrat pe misterul carității. Acest program își are principul în Sfânta Treime, fundamentul și scopul ultim; în Cristos realizarea salifică deplină și definitivă, în Maria și în Biserică, însuflețite de Duhul Sfânt, centrul de primire și de iradiere. Totul este rezumat în versetul ales din Scrisoarea sfântului Paul către Efeseni: "Rămâneți înrădăcinați și întemeiați în iubire" ("In caritate radicati et fundati") (cf. Ef 3,17), înscris în stema sa episcopală.

Ionuț-Gabriel Giurgică

* * *

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Iași: PS Aurel Percă la 15 ani de episcopat. Foto: Ionut-Gabriel Giurgică


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat