Vatican: Sfânta Liturghie de Cristos Regele universului şi canonizarea a şase fericiţi (23 noiembrie 2014)

Liturgia de astăzi ne invită să ne îndreptăm privirea spre Isus ca Rege al universului. Frumoasa rugăciune de la Prefaţă ne aminteşte că împărăţia sa este "împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a harului, împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii". Lecturile pe care le-am ascultat ne arată cum a realizat Isus împărăţia sa; cum o realizează în devenirea istoriei; şi ce anume cere de la noi.

Înainte de toate, cum a realizat împărăţia: a făcut-o cu apropierea şi duioşia sa faţă de noi. El este Păstorul, despre care a vorbit profetul Ezechiel în prima lectură (cf. 34,11-12.15-17). Tot acest text este împletit din verbe care indică grija şi iubirea Păstorului faţă de turmă: a căuta, a trece în revistă, a aduna din dispersare, a conduce la păşune, a le odihni, a căuta oaia pierdută, a o aduce înapoi pe cea rătăcită, a o pansa pe cea rănită, a o îngriji pe cea bolnavă, a avea grijă, a paşte. Toate aceste atitudini au devenit realitate în Isus Cristos: El este cu adevărat "Păstorul cel mare al oilor şi păzitorul sufletelor noastre" (cf. Evr 13,20; 1Pt 2,25).

Şi cei care în Biserică suntem chemaţi să fim păstori, nu putem să ne dezlipim de acest model, dacă nu vrem să devenim nişte mercenari. În această privinţă, poporul are un fler infailibil în a-i recunoaşte pe păstorii cei buni şi a-i deosebi de mercenari.

După victoria sa, adică după învierea sa, cum duce înainte Isus împărăţia sa? Apostolul Paul, în Prima Scrisoare către Corinteni, spune: "Căci el trebuie să domnească până când va pune toţi duşmanii sub picioarele lui" (15,25). Este Tatăl care puţin câte puţin supune toate Fiului, şi în acelaşi timp Fiul supune toate Tatălui. Isus nu este un rege în maniera din această lume: pentru El a domni nu înseamnă a comanda, ci a asculta de Tatăl, a se încredinţa Lui, pentru ca să se împlinească planul său de iubire şi de mântuire. Astfel există reciprocitate deplină între Tatăl şi Fiul. Aşadar, timpul domniei lui Cristos este timpul lung al supunerii a toate Fiului şi al încredinţării a toate Tatălui. "Ultimul duşman care va fi nimicit este moartea" (1Cor 15,26). Şi la sfârşit, când totul va fi pus sub regalitatea lui Isus şi totul, chiar şi Isus însuşi, va fi supus Tatălui, Dumnezeu va fi totul în toţi (cf. 1Cor 15,28).

Evanghelia ne spune ce anume cere domnia lui Isus de la noi: ne aminteşte că apropierea şi duioşia sunt regula de viaţă şi pentru noi şi cu privire la asta vom fi judecaţi. Este marea parabolă a judecăţii finale din Mt 25. Regele spune: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine" (25,34-36). Drepţii vor întreba: când am făcut toate acestea? Şi El va răspunde: "Adevăr vă spun: ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40).

Mântuirea nu începe de la mărturisirea regalităţii lui Cristos, ci de la imitarea faptelor de milostivire prin care El a realizat împărăţia. Cel care le săvârşeşte demonstrează că a primit regalitatea lui Isus, pentru că a făcut spaţiu în inima sa carităţii lui Dumnezeu. În seara vieţii vom fi judecaţi despre iubirea, despre proximitatea şi de despre duioşia faţă de fraţi. De aceasta va depinde intrarea noastră în împărăţia lui Dumnezeu, situarea noastră de o parte sau de alta. Isus, cu victoria sa, ne-a deschis împărăţia sa, dar revine fiecăruia dintre noi să intre în ea, deja începând din această viaţă, făcându-ne în mod concret aproape al fratelui care cere pâine, îmbrăcăminte, primire, solidaritate. Şi dacă într-adevăr îl vom iubi pe acel frate sau pe acea soră, vom fi determinaţi să împărtăşim cu el sau cu ea ceea ce avem mai preţios, adică pe Isus însuşi şi Evanghelia sa!

Astăzi Biserica ne pune în faţă ca modele pe noii sfinţi care, tocmai prin operele unei dăruiri generoase lui Dumnezeu şi fraţilor, au slujit, fiecare în propriul loc, împărăţia lui Dumnezeu şi au devenit moştenitorii ei. Fiecare dintre ei a răspuns cu extraordinară creativitate la porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. S-au dedicat fără precupeţire slujirii celor din urmă, asistând pe cei lipsiţi, bolnavi, bătrâni, pelerini. Predilecţia lor faţă de cei mici şi cei săraci era reflexia şi măsura iubirii necondiţionate faţă de Dumnezeu. De fapt, au căutat şi au descoperit caritatea în relaţia puternică şi personală cu Dumnezeu, din care se eliberează adevărata iubire faţă de aproapele. De aceea, în ora judecăţii, au auzit această dulce invitaţie: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi încă de la întemeierea lumii" (Mt 25,34).

Cu ritul de canonizare, încă o dată am mărturisit misterul împărăţiei lui Dumnezeu şi l-am cinstit pe Cristos Regele, Păstori plin de iubire faţă de turma sa. Fie ca noii sfinţi, cu exemplul lor şi mijlocirea lor, să facă să crească în noi bucuria de a merge pe calea Evangheliei, decizia de a-l asuma ca busolă a vieţii noastre. Să mergem pe urmele lor, să imităm credinţa lor şi caritatea lor, pentru ca şi speranţa noastră să se îmbrace în nemurire. Să nu ne lăsăm abătuţi de alte interese pământeşti şi trecătoare. Şi să ne conducă pe drumul spre împărăţia cerurilor Mama, Maria, Regina tuturor sfinţilor. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.