Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 12 noiembrie 2014

Biserica - 13. Episcopii - preoţii - diaconii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am evidenţiat în cateheza precedentă cu Domnul continuă să pască turma sa prin slujirea episcopilor, ajutaţi de preoţi şi de diaconi. În ei Isus se face prezent, în puterea Duhului său, şi continuă să slujească Biserica, alimentând în ea credinţa, speranţa şi mărturia carităţii. Aceste slujiri constituie, deci, un mare dar al Domnului pentru fiecare comunitate creştină şi pentru întreaga Biserică, deoarece sunt un semn viu al prezenţei sale şi al iubirii sale.

Astăzi vrem să ne întrebăm: ce anume se cere acestor slujitori ai Bisericii, pentru ca să poată trăi în mod autentic şi rodnic propria slujire?

1. În "Scrisorile pastorale" trimise discipolilor săi Timotei şi Tit, apostolul Paul se opreşte cu grijă asupra figurii episcopilor, preoţilor şi diaconilor, şi asupra figurii credincioşilor, bătrânilor, tinerilor. Se opreşte într-o descriere a fiecărui creştin în Biserică, schiţând pentru episcopi, preoţi şi diaconi la ce sunt chemaţi ei şi prerogativele care trebuie să fie recunoscute în cei care sunt aleşi şi învestiţi cu aceste slujiri. Or, este emblematic cum, împreună cu capacităţile inerente credinţa şi viaţa spirituală - care nu pot să fie neglijate, pentru că sunt viaţa însăşi - sunt prezentate câteva calităţi în mod elegant umane: primirea, sobrietatea, răbdarea, blândeţea, credibilitatea, bunătatea inimii. Acesta este alfabetul, gramatica de bază a oricărei slujiri! Trebuie să fie gramatica de bază a oricărui episcop, a oricărui preot, a oricărui diacon. Da, pentru că fără această predispoziţie frumoasă şi genuină de a întâlni, a cunoaşte, a dialoga, a aprecia şi a se relaţiona cu fraţii în mod respectuos şi sincer, nu este posibil să se ofere o slujire şi o mărturie cu adevărat bucuroase şi credibile.

2. Există apoi o atitudine de fond pe care Paul o recomandă discipolilor săi şi, prin urmare, tuturor celor care sunt învestiţi cu slujirea pastorală, fie ei episcopi, preoţi, prezbiteri sau diaconi. Apostolul îndeamnă să reînsufleţească încontinuu darul care a fost primit (cf. 1Tim 4,14; 2Tim 1,6). Asta înseamnă că trebuie să fie mereu vie conştiinţa nu este cineva episcop, preot sau diacon pentru că este mai inteligent, mai harnic şi mai bun decât ceilalţi, ci numai în virtutea unui dar, un dar de iubire oferit de Dumnezeu, în puterea Duhului său, pentru binele poporului său. Această conştiinţa este într-adevăr importantă şi constituie un har care trebuie cerut în fiecare zi! De fapt, un păstor care este conştient că propria slujire provine numai din milostivirea şi din inima lui Dumnezeu nu va putea niciodată să asume o atitudine autoritară, ca şi cum toţi ar fi la picioarele sale şi comunitatea ar fi proprietatea sa, împărăţia sa personală.

3. Conştiinţa că totul este dar, totul este har, ajută un păstor şi să nu cadă în ispita de a se pune în centrul atenţiei şi de a se încrede numai în el însuşi. Sunt ispitele vanităţii, orgoliului, suficienţei, mândriei. Vai dacă un episcop, un preot sau un diacon ar crede că ştie tot, că are mereu răspunsul corect pentru orice lucru şi că nu are nevoie de nimeni. Dimpotrivă, conştiinţa că el cel dintâi este obiect al milostivirii şi al compasiunii lui Dumnezeu trebuie să-l facă pe un slujitor al Bisericii să fie mereu umil şi înţelegător faţă de alţii. Chiar având conştiinţa că este chemat să păzească depozitul credinţei cu curaj (cf. 1Tim 6,20), el îi va asculta pe oameni. De fapt, este conştient că are mereu ceva de învăţat, chiar şi de la cei care pot să fie încă departe de credinţă şi de Biserică. Apoi, cu proprii confraţi, toate acestea trebuie să ducă la asumarea unei noi atitudini, impregnată de împărtăşire, de coresponsabilitate şi de comuniune.

Dragi prieteni, trebuie să fim mereu recunoscători Domnului, pentru că în persoana şi în slujirea episcopilor, preoţilor şi diaconilor continuă să conducă şi să formeze Biserica sa, făcând-o să crească de-a lungul căii sfinţeniei. În acelaşi timp, trebuie să continuăm să ne rugăm, pentru ca păstorii comunităţilor noastre să poată fi imagine vie a comuniunii şi a iubirii lui Dumnezeu.

_____________________

APEL

Cu mare trepidaţie urmăresc evenimentele dramatice ale creştinilor care în diferite părţi ale lumii sunt persecutaţi şi ucişi din cauza crezului lor religios. Simt nevoia să exprim profunda mea apropiere spirituală de comunităţile creştine dur lovite de o violenţă absurdă care nu dă semne să se oprească, în timp ce îi încurajez pe păstori şi pe toţi credincioşii să fie puternici şi tari în speranţă. Încă o dată, adresez un apel din inimă celor care au responsabilităţi politice la nivel local şi internaţional, precum şi tuturor persoanelor de bunăvoinţă, pentru ca să se întreprindă o vastă mobilizare de conştiinţe în favoarea creştinilor persecutaţi. Ei au dreptul să regăsească în propriile ţări siguranţă şi seninătate, mărturisind în mod liber credinţa noastră. Şi acum pentru toţi creştinii, persecutaţi pentru că sunt creştini, vă invit să ne rugăm Tatăl Nostru.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.