Când Wojtyła a spus: comunismul a căzut singur

De Andrea Tornielli

Faptul că Ioan Paul al II-lea - primul papă slav, născut şi crescut în una dintre ţările de dincolo de cortină care din perioada de după război făceau parte din sateliţii Uniunii Sovietice - a avut un rol în evenimentele care au culminat în urmă cu un sfert de secol în căderea Zidului din Berlin, este un fapt de netăgăduit. Numai intrarea năvalnică pe scena mondială a unui păstor care provenea din Polonia, deci martor direct al vieţii zilnice într-un regim comunist, a reprezentat în sine un element destabilizator pentru totalitarismele din Europa de Est. Papa Francisc, la Angelus de ieri, amintind a 25-a aniversare a prăbuşirii Zidului, a spus: "Căderea a avut loc pe neaşteptate, dar fost făcută posibilă de angajarea lungă şi obositoare a atâtor persoane care pentru aceasta au luptat, s-au rugat şi au suferit, unii până la sacrificiul vieţii. Între aceştia, un rol de protagonist l-a avut sfântul papă Ioan Paul al II-lea".

În martie 1992, chiar în paginile cotidianului "La Stampa", era publicat un articol al lui Mihail Gorbaciov. Statistul, în acel moment deja trecuse în istorie ca lichidatorul sistemului sovietic, deşi a încercat cu reformele să-i permită prelungirea vieţii, a reevocat unul dintre gesturile cele mai semnificative: strângerea de mână cu Ioan Paul al II-lea în Vatican la 1 decembrie 1989, la doar trei săptămâni după prăbuşirea Zidului din Berlin. "Tot ceea ce s-a întâmplat în Europa Orientală în aceşti ultimi ani - scria părintele perestroikăi - n-ar fi fost posibil fără prezenţa acestui papă, fără marele rol, chiar politic, pe care el a ştiut să-l joace pe scena mondială".

Există unii care au notat că Ioan Paul al II-lea, cu magisteriul său despre libertatea religioasă şi cu însoţirea dată proceselor izbucnite în Polonia sa cu naşterea primului sindicat liber într-o ţară comunistă, a contribuit să facă în aşa fel încât prăbuşirea sistemelor totalitare să aibă loc fără traume grave şi vărsări de sânge, fără adevărate războaie civile. Papa Wojtyła era un mistic, citea istoria cu privirea credinţei, era conştient de propriul rol trăit şi prin suferinţa din cauza atentatului îndurat la 13 mai 1981. În aprilie 1990, în avionul care îl conducea la Praga imediat după "revoluţia de catifea" care a făcut să cadă regimul comunist, unui jurnalist care îl întreba dacă rolul său a fost într-adevăr fundamental, papa răspundea: "Mergând într-o ţară aşa de încercată în ultimele decenii... eu mă simt un servus inutilis, dar mai ales mă înclin profund, cu mare umilinţă şi profundă încredere, în faţa Providenţei Divine, care conduce destinele popoarelor, naţiunilor, al fiecărui om şi al întregii omeniri".

O lectură pe care Ioan Paul al II-lea o va repeta în cartea-interviu cu Vittorio Messori, "Să trecem pragul speranţei" (1994), amintind, cu privire la colapsul unei puteri care părea invincibile, profeţia de la Fatima. "S-a întâmplat exact ceea ce vestiseră" cei trei păstoraşi din Fatima în 1917, în ajunul izbucnirii revoluţiei din octombrie, care au auzit prezicerea: "Rusia se va converti".

"Poate şi pentru asta - sublinia Wojtyła - papa a fost chemat dintr-o «ţară îndepărtată», poate pentru asta trebuia ca să fie atentatul în Piaţa «Sfântul Petru» chiar de 13 mai 1981, aniversarul primei apariţii de la Fatima, pentru ca totul să devină mai transparent şi comprehensibil, pentru ca glasul lui Dumnezeu care vorbeşte în istoria omului prin «semnele timpurilor», să poată fi auzit şi înţeles cu uşurinţă".

Dar nu trebuie uitat, şi este util de amintit asta în aceste zile de comemorări, ceea ce acelaşi Ioan Paul al II-lea avea să spună cu privire la căderea Zidului din Berlin şi la prăbuşirea comunismului. Comunismul ca sistem, într-un anumit sens, a căzut singur. A căzut ca urmare a propriilor erori şi abuzuri. A demonstrat că este un medicament mai periculos şi, la actul practic, mai dăunător decât boala însăşi. Nu a realizat o adevărată reformă socială, chiar dacă devenise în toată lumea o puternică ameninţare şi o provocare. Însă a căzut singur, datorită propriei slăbiciuni imanente".

(După Vatican Insider, 10 noiembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.