Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Deschiderea Anului pastoral dedicat Vieții Consacrate

Duminică, 30 noiembrie 2014, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, prezidată de PS Petru Gherghel, a fost marcată începerea Anului pastoral dedicat Vieții Consacrate. Au concelebrat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, părintele Alois Fechet, vicar episcopal responsabil cu Oficiul pentru Viața Consacrată, și alți 38 de preoți.

Procesiunea de la începutul sfintei Liturghii din această zi specială a fost compusă nu doar din preoți, episcopi și ministranți, acestora li s-au alăturat și câteva surori și un frate, reprezentând diferite congregații.

Părintele Alois Fechet la începutul sfintei Liturghii le-a mulțumit tuturor persoanelor consacrate pentru participarea într-un număr atât de mare la deschiderea Anului Vieții Consacrate.

La predică, PS Petru Gherghel ne-a amintit tuturor că persoanele consacrate sunt un semn, un dar din partea lui Dumnezeu pentru toți. Parafrazându-l pe Sfântul Părinte papa Francisc, episcopul ne îndeamnă să ne rugăm ca tot mai mulți tineri să răspundă pozitiv chemării pe care Dumnezeu le-o adresează.

La ofertoriu surorile au pregătit, pe lângă darurile prezentate de obicei în fața altarului, și câteva simboluri ale persoanelor consacrate (candela, ciboriul cu ostii, potirul, apa și vinul, coroana de advent, o reverendă, un tablou cu fericitul Anton Durcovici, regula ordinului și un buchet care avea scris toate congregațiile din Dieceza de Iași).

La sfârșitul sfintei Liturghii părintele Alois Fechet i-a îndemnat pe toți să se roage rugăciunea Sfântului Părinte papa Francisc pentru vocații. În același timp le-a mulțumit și episcopilor noștri pentru prețuirea adusă persoanelor consacrate.

PS Petru Gherghel a amintit că, așa cum acel de buchet de flori din fața altarului, în care sunt trecute toate congregațiile, reprezintă florile pe care le avem noi în dieceză, tot astfel nu trebuie să uităm să îmbucurăm inimile credincioșilor mai ales în acest an și să nu uităm să rămânem adevărate flori frumoase în grădina Maicii Domnului.

Timpul Adventului, început în această duminică, este un timp de pregătire pentru nașterea lui Cristos, este un timp de bucurie, este un timp al speranței, un timp al trăirii credinței noastre.

Deschiderea de la Iași și din celelalte parohii a unui timp dedicat cunoașterii și aprofundării misiunii persoanelor consacrate a avut loc în același timp cu începerea Anului Vieții Consacrate pentru întreaga Biserică, prin Liturghia celebrată în bazilica "Sfântul Petru" din Vatican.

Expresia "persoane consacrate" se referă îndeosebi la călugări, călugărițe și preoți călugări care s-au consacrat lui Cristos și practică sfaturile evanghelice: ascultarea, sărăcia și viața curată. Se deosebesc prin activitatea lor și prin haina pe care o poartă. Locuiesc în mănăstiri sau în conventuri, ocupându-se în mod deosebit de rugăciune, opere de caritate, îngrijirea bolnavilor, educarea copiilor, a tinerilor etc.

În Moldova sunt 56 de ordine și congregații, dintre care 13 masculine și 43 feminine, cu 103 case unde își desfășoară activitatea. În cele 56 de congregații sunt 170 de preoți și frați și 422 de surori.

Cu ocazia deschiderii Anului Vieții Consacrate, PS Petru Gherghel a trimis o scrisoare pastorală în care, prezintă contextul dedicării vieții consacrate a noului an pastoral. Excelența sa încheie scrisoarea invitându-ne să-l "preamărim pe Domnul pentru tot darul pe care ni-l oferă prin slujirea persoanelor consacrate".

Urmând îndemnul papei Francisc din scrisoarea apostolică dedicată tuturor persoanelor consacrate: "Să fie acest An al Vieții Consacrate o ocazie și pentru a mărturisi cu umilință, și în același timp cu mare încredere în Dumnezeu Iubire (cf. 1In 4,8), propria fragilitate și pentru a o trăi ca experiență a iubirii milostive a Domnului; o ocazie pentru a striga lumii cu putere și pentru a mărturisi cu bucurie sfințenia și vitalitatea prezente în cea mai mare parte a celor care au fost chemați să-l urmeze pe Cristos în viața consacrată".

Ionuț-Gabriel Giurgică

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 noiembrie: Iași: Deschiderea Anului Vieții Consacrate în Dieceza de Iași. Foto: Ionuț-Gabriel Giurgică

* * *

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală pentru Anul Vieții Consacrate, 2014-2015

Comunicat de presă: Deschiderea Anului Vieții Consacrate în Dieceza de Iași

Vatican: Sfânta Liturghie de început al Anului Vieții Consacrate celebrată în numele Sfântului Părinte de cardinalul João Braz de Aviz

Papa Francisc: Scrisoare apostolică adresată consacraților cu ocazia Anului Vieții Consacrate

Indulgențe în Anul Vieții Consacrate

A apărut traducerea în limba română a scrisorii circulare Bucurați-vă, dedicată persoanelor consacrate


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat