Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Slănic Moldova: Administrarea Mirului

Voi descrie pe scurt în cele ce urmează acest eveniment pe care l-am trăit în comunitatea noastră, duminică, 10 august 2014, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel, episcopul nostru de Iași.

Această zi a constituit pentru comunitatea catolică din Slănic Moldova o reînnoire a Coborârii Duhului Sfânt, iar pentru noi, cei 49 de copii și tineri, după o îndelungată pregătire ce a avut loc sub atenta îndrumare a părintelui paroh Petrică Dăncuț, a sosit ziua mult așteptată.

Biserica a fost frumos împodobită, iar noi, candidații la Mir împreună cu nașii, preoții, oficialitățile locale și toți credincioșii l-am primit pe Preasfințitul Petru Gherghel cu nespusă bucurie și emoție, cântându-i: "Iată marele Preot, bun și iubitor, vine să ne împartă haruri tuturor!"

Cuvântul de învățătură a fost ținut de PS Petru Gherghel, care ne-a vorbit despre Duhul Sfânt și despre rodul harurilor sale în viața noastră. La întrebările pe care Excelență sa ni le-a adresat nouă candidaților, ne-am dovedit foarte prompți, demonstrând astfel că într-adevăr suntem bine pregătiți pentru acest sacrament al maturității creștine.

Apoi a urmat conferirea mirului prin ungerea cu sfânta crismă, prin impunerea mâinilor și prin cuvintele rostite de PS Petru Gherghel pentru fiecare candidat:

"Primește pecetea Duhului Sfânt!

Amin!

Pace ție.

Și cu duhul tău."

Entuziasmul, bucuria și harurile sfinte s-au revărsat nu numai asupra celor miruiți, ci și asupra acelora care i-au însoțit sau au luat parte la această Liturghie.

Darurile lui Dumnezeu primite de noi în această zi sunt atât de multe și de sublime. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată de Rusalii la Slănic Moldova în care Duhul Sfânt cu darurile sale a coborât în sufletele noastre.

Mulțumim Preasfințitului Petru Gherghel, că ni l-a dat pe Duhul Sfânt cu cele șapte daruri ale sale:

1. înțelepciunea: care ne face să gustăm lucrurile divine;

2. înțelegerea: care ne face să înțelegem adevărurile de credință;

3. sfatul: ne ajută să alegem ceea ce este spre binele nostru spiritual;

4. tăria: ne face să săvârșim acțiuni curajoase pentru binele nostru și pentru răspândirea împărăției lui Isus;

5. știința: ne face să înțelegem cum lucrurile create sunt în raport cu credința;

6. evlavia: ne face să privim la Dumnezeu ca la un tată amabil și la cei asemenea nouă ca la niște frați;

7. frica de Dumnezeu: ne ține departe de păcat.

Mulțumim părintelui paroh care ne-a ajutat să ne pregătim bine. Mulțumim părinților și nașilor care au fost alături de noi. Mulțumim celor care s-au gândit la noi și care au făcut posibilă această sărbătoare. Dumnezeu să-i răsplătească pe toți, iar Darurile Duhului Sfânt primite să aducă rod în viața lor!

Această zi n-o vom uita niciodată!

Duhule Sfânt, Dumnezeule, fă din inimile noastre locul prezenței tale!

Ștefan Magru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 10 august: Slănic Moldova: Administrarea Mirului


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat