Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Manchester: Hirotonirea ca preot a fratelui Cătălin Ieremia Budău

În ziua de sâmbătă, 23 august 2014, la ora locală 12.00, fratele Cătălin Ieremia Budău, OFMConv., membru al Provinciei franciscane "Sfântul Iosif" din România, a fost hirotonit preot, în cadrul sfintei Liturghii prezidată de ÎPS Patrick Kelly, arhiepiscop emerit al Diecezei de Liverpool, în biserica "Sfânta Clara" din Manchester, Anglia (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

În biserica "Preasfânta Inimă a lui Isus" din satul natal Nicolae Bălcescu, județul Bacău, părintele Cătălin-Ieremia Budău a celebrat prima sa sfântă Liturghie duminică, 31 august 2014. I-au fost alături la altar aproximativ 30 de preoți.

"Cei care primesc sacramentul Preoției sunt consacrați pentru a fi, în persoana lui Cristos, capul și păstorul, prin cuvântul și harul lui Dumnezeu, capi și păstori ai Bisericii".

Preoția este un dar pe care Cristos îl face în mod liber, deci acest sacrament nu poate fi căutat și primit ca o onoare, ci este primit numai prin vocație.

A urmat apoi "masa și dansul" într-o climă de fraternitate și de sărbătoare. Au participat atât familiarii sărbătoritului, sătenii, cât și mulți frați români din Irlanda, Italia, Anglia și România. Pr. Cătălin și familia sa au avut grijă să nu lipsească nimic de pe masă pentru ca invitații să se simtă bine.

Ne rugăm ca Domnul să-i lumineze mintea, să devină un preot sfânt și să răspândească cuvântul Domnului în lumea întreagă.

Emerențiana-Vincența și Blandiana-Eulalia Molner

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment au fost publicate pe site-ul www.ofmconv.ro, al Provinciei Sfântul Iosif" din România, de unde a fost preluat și textul acestei știri.


 

lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat