Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Familia - dar și speranță

Sâmbătă, 23 august 2014, la Bacău în Parohia "Sfântul Nicolae" s-a celebrat cea de-a doua întâlnire diecezană a familiilor. Au fost prezenți PS Petru Gherghel, episcop de Iași, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de București, un mare număr de preoți și persoane consacrate și circa 500 de familii din întreaga dieceză. Acestor familii, la sfânta Liturghie, li s-au mai adăugat alte circa 700 de familii din parohiile din Bacău. Ineditul zilei l-au constituit cele 40 de perechi de miri care s-au căsătorit anul acesta, îmbrăcați, mare parte dintre ei, în mire și mireasă.

Asemenea familiei adunate în jurul mesei aburind de prospețimea mâncării pregătite cu iubire, Dieceza de Iași și-a adunat marea familie a familiilor în jurul mesei Cuvântului și a Euharistiei. Nu a fost nuntă și nici botez, ci a fost, așa cum am notat deja, a doua întâlnire diecezană a familiilor.

După ce, cu o seară înainte, totul a fost anticipat cu o oră de adorație coordonată de către Uniunea Mamelor Creștine, încă de dimineață, după ce au trecut pe la centrul de primire, asemenea copiilor înainte de binecuvântatul prânz, fiecare familie prezentă și-a căutat cu grijă un loc, de unde să poată sorbi cu atenție din primul fel, cateheza despre familie, darul și speranța lui Dumnezeu, a Bisericii și a societății, hrană împărțită cu multă atenție și delicatețe de către PS Cornel Damian, episcopul auxiliar al Arhidiecezei de București. Preasfințitul a fost anticipat de către familia Ștefan și Monica Giurgilă, care a împărtășit celor prezenți din experiența vieții lor de familie.

Acesta avea să fie doar un aperitiv, pentru că porția consistentă urma să se primească în cadrul sfintei Liturghii concelebrată de către cei trei episcopi prezenți, PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, și PS Cornel Damian, înconjurați cu multă bucurie de către preoții diecezei, dar și de marea și bogata familie a familiilor diecezei.

O familie tânără din Bacău i-a salutat pe episcopii, preoții și familiile prezente subliniind frumusețea vieții de familie și necesitatea ca ea să rămână așa cum o dorește Biserica "sanctuarul iubirii și al vieții".

La ofertoriu, cei care au purtat darurile spre altar a fost o familie întreagă, părinți și copii, aducând fiecare, pe lângă un dar specific și entuziasmul sau preocupările inerente.

La final, imaginea întâlnirii a fost luată de către un grup din Parohia Butea însoțit la celebrare de către parohul comunității, pr. Petru Blaj, dar și de primarul comunei, care vor fi organizatorii următoarei ediții.

Și pentru că o întâlnire atât de familiară nu putea să se termine doar cu un "prânz", s-a trecut la discuții, de altfel, ca orice masă care îi adună în jur pe părinți și copii, loc al comunicării, al împărtășirii bucuriilor și necazurilor.

După-amiază au avut loc discuțiile pe ateliere. Teme precum "Familia, realitate naturală", coordonată de către pr. Calin Sechelea, din Eparhia de Cluj-Gherla, "Căsătoria și fecunditatea", prezentată de către Asociația "Familia și Viața", "Teologia trupului", teologia implementată de către sfântul Ioan Paul al II-lea, subliniată cu mare profesionalism de către familia Marius și Ileana Maier de la Cluj, "Familia și munca", muncită de către pr. dr. Felician Tiba, "Familia, suferința și iertarea", propusă de către doamna Eugenia Dămătar, masterand la Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea", studii despre Căsătorie și Familie din Roma, și, nu în ultimul rând, o temă dragă tuturor, "Familia, leagănul vocației", prezentată nu doar cu profesionalism, ci și cu mult entuziasm de către PS Petru Gherghel, episcop de Iași, toate acestea au avut rolul de a mări și mai mult bucuria întâlnirii, constituind în același timp o ocazie inedită de îmbogățire reciprocă.

Între timp un grup de tineri animatori din Parohia "Sfântul Nicolae" a organizat o suită de jocuri cu toți copiii prezenți.

O valență aparte au avut mărturiile care au presărat concluziile atelierelor. Intervenind pe rând, fie familia Tiba, fie familia Budău, fie tânăra Andreea, care a împărtășit din experiența întâlnirii ei cu Dumnezeu și cu adevăratele valori ale credinței, cu toții au trezit, în același timp, interes, dar și o mare emoție.

"Familia - a precizat Preasfințitul Cornel în cadrul predicii - trebuie să fie sanctuar de rugăciune. Doar în rugăciune soții pronunță cel mai autentic «Te iubesc!»".

Avem misiunea nobilă de a susține familia, de a o ajuta în momentele ei dificile, de a o ajuta să completeze iubirea ei limitată cu iubirea veșnică a lui Dumnezeu. Avem nevoie de familie așa cum organismul are nevoie de aer. Ne trebuie familia pentru că, fără ea, nici societatea, nici Biserica și nici o altă ființă de pe acest pământ nu-și poate motiva rațiunea de a fi. În ea, în familie, Dumnezeu a găsit spațiul cel mai potrivit pentru a ne învăța ce înseamnă iubirea care duce la viață, mai mult, în ea, iubirea este viața, iar viața este iubirea.

Mulțumim părintelui decan Isidor Dâscă pentru găzduire și participarea efectivă, pr. Iulian Robu, care s-a ocupat de logistica necesară, și tuturor celorlalți preoți de la Parohia "Sfântul Nicolae" pentru sprijinul acordat. De asemenea, un sincer mulțumesc tinerilor, corului și tuturor celor care au contribuit la frumusețea zilei.

Într-o lume în care familia și iubirea, liantul care o unește, se denaturează din ce în ce mai mult, Dieceza de Iași a decis s-o adune din nou în jurul mesei, s-o asculte, s-o încurajeze, s-o mângâie și să o îmbrățișeze... pentru că Dieceza de Iași, prin păstorii ei, prețuiește familia!

Pr. dr. Felician Tiba,
director al Oficiului pentru Pastorația Familiei și a Laicilor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 august: Bacău: Familia - dar și speranță

* * *

PS Petru Gherghel: Familia creștină în centrul atenției

Comunicat de presă: Întâlnirea diecezană a familiilor va avea loc la Bacău (23 august)

Bacău: Întâlnirea Diecezană a familiilor - programul zilei (23 august)

Familia lungește viața

Spre Bacău cu "Familia, dar și speranță", la a doua Întâlnire Diecezană a Familiilor (23 august)

Bacău: Noutăți pentru Întâlnirea Diecezană a Familiilor

Spre întâlnirea Diecezană a Familiilor de la Bacău: Familia, o realitate naturală


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat