Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Solonețu Nou: La 180 de ani de la întemeierea satului și 90 de ani de la înființarea parohiei

Se împlinesc anul acesta 180 de ani de la întemeierea localității Solonețu Nou. La sfârșitul lunii octombrie 1834, 30 de familii de coloniști polonezi emigranți au întemeiat satul Solonețu Nou (în germană Solonetz Neu și în poloneză Nowy Soloniec), a cărui denumire provine de la râul Soloneț care traversează localitatea. În anul 1849 au construit o capelă din lemn, care avea acoperișul și pereții exteriori acoperiți cu draniță. Capela a fost reconstruită și extinsă în 1911. Comunitatea romano-catolică din Solonețu Nou a fost ridicată în anul 1924 la rangul de parohie, primul paroh fiind pr. Henryk Wochowski (1924-1928), ajutat de pr. Józef Muszynski din Galiția. Astfel, se împlinesc 90 de ani de la înființarea acestei parohii. Între anii 1937 și 1940 a fost construită noua biserică, având hramul "Coborârea Duhului Sfânt", sfințită la 20 octombrie 1940.

La 19 iulie 2014, PS Petru Gherghel a prezidat o Liturghie solemnă de marcare a acestui dublu jubileu: 180 de ani de la întemeierea localității și 90 de ani de la înființarea parohiei. După celebrarea transmisă și pe site-ul parohial, solonetunou.ro, a urmat un program artistic realizat de parohie în colaborare cu organizația "Dom Polski".

Redăm în continuare corespondența trimisă de părintele Marius Bucevski, care este paroh al comunității Solonețu Nou începând din 1 august 2005.

*

"În veci amintire celor care au trăit pe aceste meleaguri și au construit Biserica, lăsând generațiilor viitoare un adevărat tezaur de valori, mai ales credința". Cu aceste cuvinte, scrise în cartea de onoare a Parohiei Solonețu Nou, Excelența sa Petru Gherghel a concluzionat sărbătoarea ce a avut loc în ziua de 19 iulie 2014.

O mare bucurie trăită de comunitatea noastră alături de oaspeți de seamă din țară și străinătate. Evenimentul a avut ca loc de deschidere la poarta de intrare în sat, unde au fost primite oficialitățile, Preasfințitul Petru Gherghel, consulul Ambasadei Polone în România, președintele Consiliului Județean, prefectul județului, primarul comunei Cacica, șefi ai ansamblurilor folclorice din Ucraina, Polonia, Slovacia, România, primari și consilieri locali din comunitățile poloneze înfrățite cu Solonețu Nou. Cu toții am pornit în trăsuri sau pe jos până la cimitirul nou al satului unde sunt înmormântați cinci preoți printre care și cei care au construit biserica Emanuel Dziewior și Iosif Kledzik. S-au depus lumânări și coroane de flori, iar Preasfințitul a spus o rugăciune și corul a intonat un cântec de înviere. Procesiunea a continuat până la biserică unde s-a celebrat sfânta Liturghie ca mulțumire pentru harurile primite, odihnă veșnică celor ce au întemeiat satul și au contribuit la acest tezaur religios și cultural. Părintele predicator Andrei Staskovian, fiul satului, a pus accent în predica sa tocmai pe aceste valori moștenite de la înaintași mai ales a scos în evidență credința.

După sfânta Liturghie preoții concelebranți în frunte cu Preasfințitul și credincioșii prezenți au mers în procesiune până la "cimitirul vechi" unde s-a adus omagiu acelor familii care au întemeiat satul și preoților care au slujit de-a lungul anilor, mulți dintre ei părăsindu-și țara, Polonia, pentru a sluji aici pe aceste meleaguri. Cu această ocazie au fost dezvelite două plăci comemorative care conțin actul de sfințire al bisericii și lista preoților parohi în Solonețu Nou.

Această sărbătoare a continuat cu lansarea monografiei satului de către pr. Alfons Zelionka, ocazie cu care a fost numit și cetățean de onoare al comunei Cacica.

A treia parte a sărbătorii a fost susținută de ansamblurile artistice care prin dansul lor au făcut ca atmosfera să fie una de mare sărbătoare.

Mulțumim celor prezenți, preoților din Bucovina, care au venit cu mare bucurie împreună cu părintele decan Iosif Păuleț, oaspeților din Bucovina și celor din afară, dar un gând deosebit îl adresăm celor care neavând posibilitatea de a participa personal ne-au urmărit prin intermediul internetului.

Pr. Marius Bucevski

* * *

Filmare aeriană de la acest dublu jubileu, realizată de Suceava News Online:

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19 iulie: Solonețu Nou: La 180 de ani de la întemeierea satului și 90 de ani de la înființarea parohiei

* * *

Un album de fotografii este disponibil și pe contul de Facebook al Suceava news online.


 

lecturi: 51.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat